
„Părintele Paisie era foarte nevoitor, dar nimeni nu ştia taina vieţii lui, nici cum se ruga ziua şi noaptea, nici cât şi cum dormea. Cea mai mare parte din timpul zilei şi al nopţii o dăruia lui Dumnezeu, spovedind lumea care venea din toate părţile ţării şi de toate nivelele şi vârstele.
În medie spovedea 30-50 de oameni pe zi, iar în posturi şi sărbători, peste 100 pe zi, stând între 4 şi uneori 15 ore pe zi, la care se adăugau alte ore pentru rugăciuni de tot felul, dezlegări şi sfaturi duhovniceşti.

















