”Înainte de Paşti cu şase zile, a venit Iisus în Betania, unde era Lazăr, cel care fusese mort şi pe care îl înviase din morţi. Acolo I-au făcut cină şi Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau împreună cu Dânsul la masă. Atunci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters apoi cu părul ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Deci unul dintre ucenicii Săi, Iuda al lui Simon Iscarioteanul, care avea să-L vândă pe Dânsul, a zis: de ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari şi să se fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă lui de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga la el, lua din ce se punea în ea. Iisus însă a zis: lăsaţi-o, căci pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Pe săraci pururea îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea.
Şi din iudei, mulţime multă a aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci ca să-l vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi. Atunci s-au sfătuit căpeteniile preoţilor, ca şi pe Lazăr să-l omoare, fiindcă din pricina lui mulţi dintre iudei plecau de la ei şi credeau în Iisus. Iar a doua zi, mulţimea de popor care venise la praznic, auzind că vine Iisus în Ierusalim, au luat ramuri de finic şi au ieşit în întâmpinarea Lui şi strigau: Osana, bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului, împăratul lui Israel! Iar Iisus, aflând un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: nu te teme, fiica Sionului; iată împăratul tău vine la tine, şezând pe mânzul asinei. Dar acestea nu le-au înţeles ucenicii Săi la început; ci după ce s-a preamărit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise pentru Dânsul şi că ei I le-au împlinit. Deci mulţimea care fusese cu El mărturisea cum l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea a ieşit poporul înaintea Lui, pentru că auzise că a făcut această minune.” Evanghelia de la Ioan (XII, 1-18)
În cuvântul de învăţătură, părintele Mihail Costandache, clericul mănăstirii, a scos în evidenţă următoarele:
Un prim înțeles al evangheliei de astăzi, așa după cum ne-o arată și troparul acestei Sărbători, este cel de biruință, de victorie. De biruință asupra morții lui Lazăr, acesta este și motivul pentru care evreii i-au organizat o intrare atât de solemnă și triumfală în cetatea Ierusalimului. Deși Sărbătoarea este marcată și de o puternică notă de tristețe pentru evenimentele ce au urmat mai apoi, Biserica vede în Intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim o mergere spre patimi și moarte de bunăvoie, pe care ar fi putut să le evite, dacă voia. El a preferat însă să biruie cu puterea iubirii și a milei care este ascunsă în cruce, dar și mai desăvârșit în preaslăvită Învierea Sa.
Deci, acesta este înțelesul intrării: ca biruință asupra morții lui Lazăr în primul rând, dar și ca anticipare, prefigurare, a biruinței asupra propriei Sale morți. Cel ce a înviat un om mort, intrat în descopunere, are puterea de a se scula și pe sine din morți atunci când va voi.
Un alt înțeles – intrarea în Ierusalimul pământesc, este prefigurarea, preînchipuirea, intrării Sale în Ierusalimul ceresc, ca om, prin umanitatea pe care și-a asumat-o la întrupare. De aceea, noi în noaptea de Paști cântăm: ”Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime…”. Iar Ierusalimul acesta ceresc sau Împărăția cerurilor, în care intră Hristos cel Înviat pentru a ne pregăti și nouă, tuturor celor ce credem și ne punem nădejdea în El, câte un locușor, este simbolizat, aici pe pământ, de către Biserică. Biserica este ”noul Ierusalim, sau typosul, icoana, Ierusalimului ceresc. De aceea, fiecere biserică devine o poartă deschisă spre Ierusalimul ceresc.
Așadar, înțelesurile duhovnicești ale acestei sărbători ne arată că intrarea aceasta în Ierusalim, ca dobândire a biruinței asupra morții păcatului și a patimilor, se face prin multă nevoință și răstignirea patimilor. Iată de ce, Sărbătoarea de astăzi marchează sfârșitul Postului Mare. Astăzi se sfârșesc cele 40 de zile de post, cele 6 săptămâni. Și începe o altă săptămână, nu una fără post, ci una cu un post și mai aspru, și cu o pregătire duhovnicească și mai intensă, profundă.
Cu vecernia din această seară încep deniile Săptămânii Patimilor. Evangheliile care se vor citi la aceste slujbe ne vor conduce, rând pe rând, în atmosfera patimilor Mântuitorului. Și noi, în sufletul nostru, îL vom însoți pe Hristos, iată în intrarea Sa în Ierusalim, dar și a ultimelor Sale zile, pentru a ajunge într-un final și la Înviere.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca în aceste ultime zile dinainte de Sărbătoarea Învierii să aducem și noi, pentru a pune la picioarele Mântuitorului, florile virtuților noastre, iar dacă nu am reușit să aducem roade vrednice de pocăință pe durata acestui post, să stăm deoparte și să privim ce a fost în stare El să facă pentru noi. Amin.
