Nu este în puterea oricui, voi aceștia, nu este în puterea oricui să filosofeze despre Dumnezeu. Nu este chiar așa de puțin însemnat lucrul acesta şi pe puterea celor care se târăsc pe pământ. Voi adăuga chiar că nu se cade a vorbi despre Dumnezeu în orice vreme şi nici oricui şi nici orice, ci este o vreme când trebuie să vorbim despre El şi cui trebuie să vorbim despre El şi cât trebuie să vorbim despre El.
Nu este în puterea oricui să filosofeze despre Dumnezeu, fiindcă lucrul acesta pot să-l facă cei care s-au cercetat cu de-amănuntul şi care au înaintat pas cu pas în calea contemplației şi care, înainte de aceste îndeletniciri, şi-au curăţit şi sufletul şi trupul, sau care cel puțin se silesc să se cureţe.
Caci pentru omul necurat, atingerea de cel curat poate nu este nici îngăduită şi nici în afară de primejdie, după cum nici pentru o privire bolnavă nu este fără primejdie atingerea razei de soare. Când dar să filosofăm despre Dumnezeu?
Sa filosofăm atunci când ne dă răgaz lutul şi tulburarea din afară şi când puterea noastră călăuzitoare nu ne este răvăşită de închipuiri obositoare şi rătăcitoare, ca de exemplu atunci când amestecăm litere frumoase cu litere urâte, sau mirosul plăcut al mirurilor, cu nămolul stătut. Caci, într-adevăr, se cade mai întâi să avem răgaz şi apoi să cunoaştem pe Dumnezeu si numai când avem vreme prielnică să judecăm dreptatea Teologiei.
Şi cui se cade să filosofeze despre Dumnezeu?
Se cade să filosofeze despre Dumnezeu celor care consideră lucrul acesta cu seriozitate şi care nu palavragesc cu plăcere despre El, ca despre oricare altul: după alergări de cai şi după spectacole şi după cântece şi după îmbuibarea pântecelui şi a celor de sub pântece şi pentru care este o parte de plăcere şi flecăreala despre astfel de lucruri si eleganta si subtilitatea contrazicerilor.
Ce lucruri se cade a fi cercetate privitor la Dumnezeu şi în ce măsură?
Se cade a fi cercetate acelea la care putem ajunge noi cu mintea şi în măsura în care poate să ajungă la ele firea şi puterea ascultătorului, ca nu cumva, după cum vocile sau mâncările peste măsură vatămă auzul sau corpurile, sau, de vrei după cum poverile peste putere vatămă pe cei care merg sub ele, sau după cum ploile mai năprasnice vatămă pământul, tot așa şi aceștia, apăsați şi îngreunați de povara argumentelor, ca să zic așa, să nu fie vătămaţi şi în puterea lor de înțelegere de mai înainte.
Şi nu zic că nu trebuie să ne amintim oricând de Dumnezeu, ca să nu se năpustească iarăși asupra noastră oamenii ușori şi grăbiți în toate. Căci de Dumnezeu trebuie să ne amintim mai degrab decât să respiram şi, dacă se mai poate spune, nimic altceva nu trebuie să facem, decât să ne amintim de Dumnezeu.
Şi eu sunt dintre cei care laudă cuvântul care ne poruncește să medităm zi şi noapte, şi să povestim şi seara şi dimineaţa şi la amiază, şi să binecuvântăm pe Domnul în toată vremea, şi, dacă trebuie să spun şi cuvântul lui Moisi, să ne amintim de Dumnezeu când ne culcăm, când ne sculam, când calatorim, când facem orice altceva şi, prin aducerea aminte de El, să ne formăm spre o viaţă curată, încât, nu continua aducere aminte de El o opresc eu, ci discuţia despre Dumnezeu, şi nu opresc nici discuţia despre Dumnezeu, ca pe un lucru nelegiuit, ci vremea nepotrivită pentru această discuţie, şi nu opresc nici învăţătura despre El, ci lipsa de masură în această învăţătură. Când îngâlvirea şi saturarea de miere produce vărsătură, deşi este miere, şi când este o vreme potrivită pentru orice lucru, cum socoteşte Solomon şi cu mine, şi când lucrul bun nu este bun, când nu se face bine (cum de exemplu o floare în iarnă este cu totul ne la vremea ei şi cum este nepotrivită pentru femei podoaba barbatească, sau pentru barbaţi cea femeiască şi geometria pentru plâns şi lacrima pentru ospăţ), oare numai aici nu vom ţine noi seama de timpul potrivit, aici unde mai ales trebuie preţuit el?
Sfântul Grigorie Teologul, Cele cinci cuvântări teologice