După Pavecerniţă, dacă nu ai vreo ascultare, obişnuieşte-te să alergi ca iepurele la chilia ta.
Sfinţii Părinţi spun: „Stai în chilia ta şi ea te va învăţa”. Adică dacă eşti odihnit, începe îndată privegherea. Dacă însă eşti obosit, dă trupului birul pe care îl cere, iar după aceea noaptea este a ta.
După ce a petrecut doi ani cu Părintele Nicodim, Grigorie a avut parte de o vedenie dumnezeiască. Într-o zi, pe când se îndeletnicea cu rugăciunea minții, i s-a arătat un bărbat măreț și străluminat. Grigorie l-a recunoscut pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan de Dumnezeu Cuvântătorul, Fiul Tunetului, ucenicul cel iubit și prietenul lui Hristos.
– Mă gândeam că e vorba despre „gânduri” în învăţătura Sfinţilor Părinţi pentru că până la urmă lupta noastră e o luptă care are de-a face cu schimbarea logicii noastre, e o luptă care are de-a face, cum am mai discutat, cu schimbarea unor sinapse.
„Vorbim despre mânia lui Dumnezeu nu ca de o pasiune a Lui, ci ca de un mijloc sever de îndreptare a oamenilor care au săvârșit păcate grele și numeroase. Că e în stare să îndrepte ceea ce numim mânia și urgia lui Dumnezeu și că aceasta a fost și intenția Logosului dumnezeiesc, reiese limpede din psalmul al șaselea:
Hristos a fost proslăvit în Ceruri ca urmare a suferinţelor cumplite suferite pe pământ. Biruinţa Lui s-a este evidentă şi constituie o probă de măreţie a însăşi fiinţei umane, care trebuie să ajungă în slava cerească. Cine îşi dă seama de măreţia sufletului său trebuie să-şi dea seama şi de teribila lui cădere, din care nu se poate răscumpăra decât prin grele suferinţe, asemenea lui Hristos.
„De ce nu vă dedicaţi timpul liber citirii Scripturii? Voi nu mai vorbiţi cu Hristos? Nu-L mai vizitaţi, nu-L mai ascultaţi?…”, ne întreabă Sfântul Ambrozie într-una dintre scrierile sale. Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată şi de ce trebuie să ne obişnuim cu acest obicei sfânt: „pentru a ne hrăni sufletele noastre”, căci aceste cărţi sfinte conţin „leacurile sufletului” şi din ele primim nu numai îndrumare, ci şi putere.
S-a născut pe data de 24 iunie 1981 în localitatea Dornești, judeţul Suceava, din părinții Constantin și Elena. A urmat cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, licențiat cu lucrarea „Paternitate și filiație duhovnicească în Ortodoxie.
Există oameni cu o structură psihică rafinată. Acestora le place muzica. Ei sunt experţi şi cunoscători ai ei […] Dar ei nu vor putea rezista mult timp singuri undeva în pădure sau într-o colibă. Ei au nevoie de factori exteriori.
Vă voi povesti despre un bătrân care avea un corb în chilia sa. Bătrânul rostea mereu Rugăciunea, iar corbul auzind toată ziua: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, i s-a făcut obicei și spunea și el. Într-o zi a rămas fereastra deschisă și corbul a zburat afară.
Cerurile spun Slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria! (Psalmul 18, 1-2)
.
.
.
.
.
.
.
Ca nişte raze ale mărturisirii v-aţi adunat în jurul Soarelui dreptăţii, Sfintelor femei mironosiţe, şi cu razele cuvintelor voastre aţi luminat sufletele cele ce se tânguiau pentru moartea Cuvântului, pe Care îngerii Îl săvesc neîncetat cu cântări de: Aliluia ! (Acatistul Sfintelor Femei Mironosițe)
Mânia este o a doua cauză a tristeţii, care fie că este o urmare directă a ei, fie că se manifestă ca ranchiună, în urma unei jigniri. Sfinţii Părinţi arată că pricina întristării omului nu stă în cei împotriva cărora ne-am mâniat, nici în cei care ne-au jignit şi cărora le purtăm ranchiună, ci în noi înşine.
Una dintre apariţiile lui Hristos în faţa ucenicilor s-a făcut pe Marea Tiberiadei, în ceasul în care aceştia pescuiau în larg (Ioan 21,1-14). Nu vom expune aici faptele legate de această apariţie şi nici felul în care Hristos S-a arătat, ci vom sublinia numai câteva aspecte interesante.
Viaţa duhovnicească se învaţă, şi aceasta este, probabil, cea mai importantă şcoală din lume, fără de care societatea noastră ar fi pierdută. Vedeţi unde ne-a adus ateismul, renunţarea la viaţa după porunci. Nu întâmplător, la mijlocul secolului trecut, lumea noastră se afla la limita pieirii şi a catastrofei nucleare, anume în anii când ni s-a promis că în curând îl vor arăta pe ultimul „popă” la televizor.
Întâmplarea aceasta mi-a povestit-o un tânăr.
Un creştin trebuie să se deosebească de ceilalţi prin atitudinea conştiincioasă faţă de orice fel de muncă, fie aceasta în biserică, acasă sau la serviciu. Dar această muncă nu trebuie transformată în idol. „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău… să nu alți dumnezei afară de Mine” (Deuteronom 5, 6-7).