Părintele Ioanichie Bălan: Ce rol are duhovnicul pentru sporirea duhovnicească a creștinului?
„Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați!”
Toți suntem surzi și muți înaintea lui Dumnezeu
Este, frații mei, simpatic în mod cu totul special omul care se aduce azi înaintea Domnului, așa cum îl înfățișează Sfânta Evanghelie ce s-a citit. Un om surd și mut. Un suflet care înseta și căuta comuniunea persoanelor, care în ciuda acestui fapt, nu putea nici să primească vreo reprezentare sonoră, nici să redea sau să-și exprime gândurile, să se prezinte înaintea Domnului în fața Căruia a apărut.
De multe ori o cădere ne foloseşte mult mai mult decât o mare „virtute”
De multe ori simțim că nu reușim în nimic. Că iarăși alunecăm în aceleași patimi, în aceleași greșeli, în cele care ne fac să ne simțim neputincioși, vinovați și neîndreptați. Și totuși am făcut o făgăduință lui Dumnezeu și nouă înșine. Am exclamat hotărâți: Nu voi mai face asta niciodată! Am îngenuncheat rugându-ne pentru acest lucru, cu inima plină de durere şi nădejde că nu se va mai repeta.
Toate tulburările apar fiindcă nu ne dăm osteneala cu noi înșine
De ce au loc toate aceste tulburări? Fiindcă nu ne dăm osteneala cu noi înșine. Nu ne educăm în frica de Dumnezeu și în dragostea de aproapele; fiindcă ne înăbușim conștiința, nu ne luminăm duhovnicește rațiunea, nu ne întărim voința.
„Ticălos om sunt eu!”
Săvârşind cu conştiinţă bună această lucrare a demascării de sine, vei recunoaşte din inimă toate păcatele tale; vei recunoaşte că eşti vinovat şi în cutare privinţă, şi în alta, şi în cealaltă – că întru toate eşti vinovat; te vei îmbrăca, parcă, în păcatele tale şi vei simţi că ele zac asupra ta cu toată greutatea lor; îţi vei da seama că eşti fără răspuns şi vei striga: „Ticălos om sunt eu!”.
Vrăjmaşii m-au adus în braţele Tale mai mult decât prietenii
Binecuvântează-mi vrăjmaşii, o, Doamne. Chiar eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Vrăjmaşii m-au adus în braţele Tale mai mult decât prietenii. Prietenii m-au legat de pământ, vrăjmaşii m-au desfăcut de pământ şi mi-au distrus toate nădejdile mele în lume.
Vrăjmaşii m-au făcut să mă simt străin pe pământ şi nu locuitor străin al lumii.
Fiecare atingere a lui Dumnezeu de inima noastră înseamnă în același timp curățire, luminare și îndumnezeire
„Viața duhovnicească este asemenea unei sfere”, obișnuia să spună Părintele Sofronie. Întocmai cum, atingând oricare punct de pe suprafața sferei, luăm contact cu întreaga sferă, la fel și dreapta lucrare a virtuților ne face părtași plinătății harului de viață dătător al lui Dumnezeu. În același chip, într-o singură părticică din Sfântul Trup și Sânge al Domnului Îl primim pe Hristos întreg. Așijderea, un singur cuvânt al lui Dumnezeu ne poate atinge și lumina inima, deschizându-ne calea spre plinătatea harului Său celui purtător de viață.
Hristos trăieşte în noi în timpul Liturghiei
«Noi, ortodocşii, Îl trăim pe Hristos în Dumnezeiasca Liturghie şi, mai ales, Hristos trăieşte în noi în timpul Liturghiei. Sfânta Liturghie este lucrarea lui Dumnezeu. Noi zicem: «Vremea este de a sluji Domnului.» Între altele, înseamnă că acum este vremea ca să lucreze Dumnezeu. Hristos slujeşte, noi trăim împreună cu Hristos slujirea Lui.”
Te bucuri când te rogi?
– Gheronda, nu am dragoste de rugăciune.
Sfântul Ierarh Spiridon, Ierarhul milostiv, cinstit la Mănăstirea Suruceni
De dragostea lui Hristos fiind rănit, preasfinţite, mintea înălţându-ţi-se de lumina vie a Duhului, ai dobândit încercarea cea lucrătoare, prin adânca-ţi cugetare la cele înalte, insuflate de Dumnezeu şi jertfelnic Dumnezeiesc făcându-te, cere pentru toţi Dumnezeiasca iertare. (Condacul Sfântului Spiridon)
Credinţa vie a Sfântului Spiridon al Trimitundei
Un moment important din viaţa Sfântului Spiridon este participarea sa la Sinodul I Ecumenic, care a avut loc în Niceea Bitiniei la anul 325 d.Hr., şi minunea pe care a săvârşit-o acolo, prin care a dovedit învăţătura Sfinţilor Părinţi, şi mai cu seamă a Sfântului Athanasie cel Mare. Şi anume că Dumnezeu este treimic, Tatăl, Fiul şi Duhul, şi că Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu nu este o creatură a Tatălui, ci Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, aşa cum au hotărât Părinţii în Simbolul de Credinţă.
De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere?
De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere? Pentru că te iubeşte. Dacă asculţi puţin tăcerea din ochii Lui din icoană vei auzi că-ţi cunoaşte durerea pe care o simte deodată cu tine în trupul Său. Doar că nu are aceeaşi atitudine faţă de ea, ca tine. Lui îi este milă de tine, ţie nu! El, din milă şi din iubire, a venit la noi şi vine la tine ca să-ţi arate pe viu că durerea se poate trăi şi altfel decât revoltându-ne, acuzând şi învinovăţind: pe ceilalţi, pe noi înşine, pe El … Tu, lipsită de milă faţă de tine, din cauza dorinţei ca lucrurile să fie aşa cum ţi-ar plăcea ţie, alegi mereu soluţii care sporesc suferinţa, întunecă mintea şi otrăvesc viaţa.
Dacă acum te opreşti din cârtit şi te aşezi în faţa Lui şi hotărăşti să iei în faţa durerii atitudinea Lui, totul se va schimba.
Minunea Sfântului Spiridon de la Sinodul I Ecumenic
Puțină carte a învățat Sfântul Spiridon, după cum știm. Acest lucru totuși nu l-a împiedicat să vină și să ia parte la Sinodul I Ecumenic pe care l-a convocat Împăratul Constantin cel Mare în anul 325 d.Hr., ca să se astupe gura lui Arie și să-l caterisească. Acest înfricoșător eretic, după cum știm, învăța că Hristos nu este Dumnezeu, ci creatură și făptură a lui Dumnezeu. Această învățătură eretică a lui a provocat un adevărat cutremur și a tulburat întreaga Biserică creștină.
„Maica Domnului, pe tine te am de mamă”
Primul ctitor al chiliei „Sfântul Efrem” din pustia Katunakiei a fost bătrânul Longhin. Acesta fusese monah în Mănăstirea Xenofont și căpitan pe corabia mănăstirii. Odată, așa cum plutea cu corabia, a observat că o oarecare piedică oprește vasul.
Când cineva are de făcut mai multe treburi deodată, o ia razna
Astăzi oamenii sunt foarte răspândiți, fiindcă nu trăiesc simplu. Deschid multe fronturi și se pierd în grija cea multă. Eu pun în bună rânduială un lucru-două și numai după aceea mă gândesc la altele. Niciodată nu fac mai multe lucruri deodată. Acum mă gândesc să fac lucrul cutare; îl termin și abia după aceea mă gândesc să fac altceva. Pentru că dacă încep altul, fară să îl fi terminat pe primul, nu am liniște.
Mintea trebuie să fie lipită de Hristos
Când spui rugăciunea Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!, să te oprești mai întâi la «Iisuse», căci este firesc să simți dragoste către Hristos, arată puterea harului, și asta s-o repetăm de mai multe ori; și mai apoi trebuie să insistăm de mai multe ori pe miluiește-mă pe mine, păcătosul!, căci este necesar acest sentiment al pocăinței.
Fiecare are profunzimi pe care îi este frică să le exploreze
După întâlnirea cu Dumnezeu, a doua întâlnire este cea cu tine însuţi. S-ar părea că trăim mereu cu noi înşine şi nu ar mai fi cui să dăm întâlnire. De fapt, avem cui. Fiecare are profunzimi pe care îi este frică să le exploreze; în fiecare există un dezacord interior care îl îngrozeşte. Să rămâi cu tine însuţi e unul dintre cele mai tulburătoare lucruri ce i se pot întâmpla unui om, dacă face aceasta nu din pornire proprie, ci din necesitate.