„Împărtășindu-ne cu Dumnezeu, avem puterea de a continua, de a trăi poate chiar ceea ce cerem în Liturghie, „ziua întreagă, desăvârșită, sfântă, fără de păcat”. Fără Dumnezeu, nimic nu se poate face; că și Mântuitorul a spus: „Rămâneți în Mine, ca altoiul în viță, că fără de Mine nu puteți face nimic”, altfel, ar fi ca și cum ai tăia o cracă dintr-un trunchi, și se veștejește.” (Pr. Rafail Noica)
Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi; şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata. şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă. şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.
În întreg demersul cunoaşterii Universului de către om, poate cel mai greu de explicat între toate fenomenele şi procesele existente în natură nu este structura lumii în care trăim sau puterile create care mişcă fenomenele ei, ci potrivirea tuturor acestora cu raţiunea omului.
Necesitatea regalității
Cărțile Judecătorilor și I Regi (sau I Samuel, după textul ebraic) prezintă situația socio-politică și religioasă a poporului evreu după moartea lui Iosua. Moartea urmașului lui Moise lasă în Israel un vid de autoritate. Perioada judecătorilor este recunoscută ca fiind o perioadă extrem de tulbure în istoria lui Israel. Datorită neascultării, poporul a fost lăsat de Dumnezeu să se descurce singur în fața năvălirilor popoarelor învecinate (Judecătorii 2, 11-15).
Isaac Newton este bine cunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari oameni de știință care a trăit vreodată. Mai puțin cunoscută este credința sa profundă în Dumnezeu și convingerea lui că cercetarea științifică conduce la o mai mare cunoaștere a lui Dumnezeu, Creatorul universului.
Luaţi-vă familia la munte, la plajă, în deşert sau în alte locuri unde frumuseţile naturii vorbesc, în chipuri de neuitat, despre ordinea şi armonia divină. Citiţi poezii emoţionante, pline de sensibilitate şi despre frumuseţile naturii, despre artă, despre insecte şi animale, însoţite de ilustraţii minunate.
Insula Ciprului era patria minunatului Spiridon, care, născându-se din părinţi simpli, era şi el smerit cu inima şi bun cu viaţa. În copilăria sa a fost păstor de oi şi, crescând, s-a împărtăşit nunţii celei legiuite şi s-a făcut tată de copii. El vieţuia cu cinste şi cu plăcere de Dumnezeu, urmând lui David în blândeţe, lui Iacob în simplitatea inimii şi lui Avraam în iubire de străini. Dar nu după mulţi ani, murindu-i soţia, cu osârdie slujea lui Dumnezeu prin fapte bune, iar averea sa o cheltuia spre odihna străinilor.
Troparul, glasul al 1-lea
Soborului cel dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător, purtătorule de Dumnezeu Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta, cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit și șarpele în aur l-ai prefăcut. Și când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfințite. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine; slavă Celui ce te-a încununat; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!
Ascultă deci, şi ia aminte: când diavolul te îndeamnă spre păcat, să-i răspunzi în inima ta: „Nu vreau aceasta, căci este împotriva lui Dumnezeu; Dumnezeu ne-a oprit de la aceasta”; când diavolul stârneşte în inima ta gânduri spurcate şi de desfrânare, tu să-i răspunzi: „Dumnezeu nu a poruncit aceasta”; când diavolul îţi arată lucrurile altuia şi te îndeamnă să le furi, să spui în inima ta: „Dumnezeu a poruncit: «Să nu furi, să nu doreşti nimic din cele ale aproapelui tău»” (leş. 20:15,17).
„Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi” (1 Tesaloniceni 5, 16-18)
Pericopa noastră evanghelică de astăzi pomeneşte evenimentul tămăduirii celor zece leproşi (v. Luca 17,12-19). Aici se menţionează că zece leproşi şi-au cerut în genunchi tămăduirea de la Domnul şi au primit-o. Însă numai unul dintre aceştia s-a întors ca să-i mulţumească Domnului şi ca să-şi exprime recunoştinţa pentru vindecarea sa. Atunci Domnul a pus întrebarea: „Ceilalţi nouă unde sunt? Pentru ce nu au venit?“. Continuând lectura pericopei evanghelice, Îl vedem pe Domnul nostru că-l îndreptăţeşte duhovniceşte pe acel unul, care mai era şi samarinean, spunând că credinţa lui l-a mântuit.
„Sfânt nu este cel care a atins o treaptă înaltă în domeniul moralei umane sau în viaţa de asceză, nici chiar în cea de rugăciune (fariseii, de asemenea, posteau şi se rugau îndelung), ci acela care poartă în sine pe Duhul Sfânt” (Sf. Sofronie Saharov)
O, preabunule părinte Nicolae, păstorul și învățătorul celor ce aleargă cu credință către a ta folosire și cu fierbinte rugăciune te cheamă pe tine, sârguiește degrab a le ajuta. Izbăvește turma lui Hristos de lupii ce o răpesc pe ea și toate părțile creștinești le ocrotește și le păzește, prin sfintele tale rugăciuni, de gâlcevile lumești, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie și de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de sabie, de boală și de moarte grabnică.
Cuviosul Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiți părinți care au viețuit la Sfântul Munte Athos. A adormit întru Domnul la 12 iulie 1994, fiind îngropat în incinta Mănăstirii „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Suroti, lângă Tesalonic.
Părinte, când cineva are o evlavie deosebită față de un sfânt, ce se întâmplă?
Pentru ca cineva să aibă o evlavie specială față de un sfânt, sfântul trebuie să comunice cu acea persoană într-un fel sau altul. Când o anumită persoană primește ajutor de la un sfânt într-un anumit eveniment din viața sa, ajunge să aibă o dragoste deosebită pentru acesta. Acest eveniment poate fi unul foarte serios sau foarte banal.
Descoperirea gândurilor este una dintre cele mai importante lucrări din practica ascetică. Astăzi am putea numi-o spovedanie, cu toate că, în înțelesul pe care îl găsim la vechii monahi, descoperirea gândurilor este altceva decât confesiunea în sens sacramental. Descoperirea gândurilor se făcea față către față cu un bătrân experimentat (sau o maică în mănăstirile de călugărițe), care știa din interior cum se simt furtunile lipsite de temei, născute de gânduri înșelătoare, din nimic.
Întotdeauna trebuie să cerem de la Domnul pacea sufletului ca să împlinim mai uşor poruncile Domnului; fiindcă Domnul iubeşte pe cei ce se străduiesc să împlinească voia Lui şi astfel ei află mare odihnă în Dumnezeu.
Cel ce împlineşte voia lui Dumnezeu e mulţumit de toate, chiar dacă e sărac, bolnav sau se chinuie, pentru că îl veseleşte harul Domnului.