Ia poruncile Decalogului, una după alta, dimpreună cu toate prescripţiile particulare ce ţin de ele, şi uită-te: ai împlinit toate cerinţele lor? Cine poate să mai citească şi predica de pe munte a Mântuitorului, unde El tâlcuieşte Legea Veche, umplând-o de duh creştin, sau să citească ultimele capitole ale Epistolelor apostolice, unde sunt înfăţişate faptele la care sunt îndatoraţi creştinii şi hotărâri în privinţe de însemnătate obştească: de pildă, capitolul 12 al Epistolei către Romani,
“Se întâmplă uneori ca omul să sape o groapă pentru o oarecare trebuinţă a sa, dar din întâmplare să cadă el însuşi în ea. Tot aşa răul pe care oamenii vicleni îl uneltesc împotriva aproapelui lor se abate adeseori chiar asupra lor. Deseori, otrava pe care o pregătesc aproapelui lor o beau ei înşişi şi mor.
Curajul este de mai multe feluri. Dar cel mai primejdios dintre toate este îndrăzneala oamenilor care nu au nimic de pierdut. A nu avea nimic din cele materiale, a nu fi stăpânit de nicio patimă, a socoti bunurile trecătoare drept nişte gunoaie, a fi cu ochii ţintă la viaţa de dincolo, a iubi din tot sufletul pe Iisus – iată în ce constă puterea subiectivă a creştinilor care i-au biruit pe păgâni.
Cele care îi atrag pe ceilalţi oameni pentru creştini sunt doar praf. Când vine Hristos în viaţa noastră, El schimbă „gusturile”. Omul născut din nou are alte bucurii. Nu-l atrag şi nu-l interesează viaţa şi cele de aici. Iar dacă vreodată face ceva mai puţin potrivit chemării sale, o face pentru că a fost sedus de ceva, nu pentru că este împlinit de acel lucru.
Această sentinţă nu e un joc de cuvinte şi nici nu ascunde vreo formulă sibilinică. Exprimă un adevăr filocalic mai rar conştientizat, din păcate. Cu alte cuvinte, dacă te dedici rugăciunii doar în timpul consacrat ca atare (seara, dimineaţa, când mergi la slujbe, înainte sau după masă etc.) – nu ai făcut mare lucru.
„Gândului care caută saturare de vin în zi de sărbătoare:
«Să nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzanie, ci vă umpleţi de Duh, vorbind între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând în inimile voastre Domnului»” (Ef 5,18-19).
A văzut Cuviosul Nifon doi îngeri înâlţând un suflet la cer. Iar după ce s-au apropiat de vama desfrânării şi de alte vămi ale păcatelor, au început cei mai mari draci de la vamă să se mânie şi să se tulbure, zicând „Cum de îndrăzniţi voi să treceţi sufletul acesta pe lângă noi, fiindcă al nostru este?”.
Într-o căsnicie, părinții și copiii sunt persoane respectate, dragi, egale în drepturi și libere. Modelul familiei creștine este Sfânta Treime, Cea deoființă, neîmpărțită și nedespărțită. Astfel, orice hotărâre a unui mădular al familiei este bine să fie luată într-o atmosferă de bună înțelegere și consens, și nu să vină ca o consecință a împotrivirii, îndârjirii sau disputei. Chibzuința, realismul, calmul și prevederea se cuvine să adumbrească deciziile familiei.
Din scrisoarea dumneavoastră parcă ar curge lacrimi. V-aţi ostenit să ajungeţi la o poziţie înaltă. Aţi crezut că prin aceasta veţi ajunge îndată la fericire. Şi mulţi alţii din jurul dumneavoastră. Au făcut acelaşi lucru. Pentru asta a trebuit să vă luptaţi, să daţi din coate, să treceţi prin spaime.
– Părinte, în Vechiul Testament, în Cartea a IV-a a Macabeilor se spune: Gândul evlavios nu este distrugător al patimilor; ci potrivnic. Ce înseamnă aceasta?
– Ia ascultă! Patimile sunt înrădăcinate adânc înlăuntrul nostru, dar gândul evlavios, gândul bun, ne ajută să nu fim robiţi de ele.
Conţinutul şi formele rugăciunilor soţilor pot fi destul de variate. Ele se stabilesc conform necesităţii sufleteşti, experienţei religioase a soţului şi a soţiei, evenimentelor prin care au trecut membrii familiei sau cei apropiaţi ei.
Baza rugăciunii zilnice a mireanului constituie pravilele de dimineaţă şi de seară.
Astăzi, când Sfînta Evanghelie ne prezintă două din minunile săvârşite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi anume vindecarea a doi orbi şi a unui demonizat şi mut, m-am gândit să vorbesc despre minunile făcute de Dumnezeu şi de sfinţii Lui. Dacă veţi asculta cu luare aminte, veţi înţelege marea deosebire dintre minunile lui Dumnezeu şi cele ale sfinţilor.
Cine dintre noi nu este întristat? De la cel sărman şi până la cel ce poartă diademă nu găseşti aici pace şi linişte desăvârşită. Şi toate acestea le trimite Domnul fiecăruia la timpul său şi pe măsura trebuinţei lui, pentru ca pe calea întristărilor şi a durerilor să ne ducă în Împărăţia cerului. Prin suferinţe se curăţă păcatele şi oamenii sunt feriţi de păcate şi li se încearcă credinţa.
Tot așa, cugetul evlavios stăpânește gândurile care curg, prin cercetarea și condamnarea lor, pentru ca, prin cugetul care stăpânește, să se vădească trupul și patimile mișcate în trup.
Somnul pe săturate este o tulburare a trupului, iar privegherea cu măsură este mântuirea inimii. Somnul îndelungat îngroaşă inima, iar privegherea cu măsură o subţiază. Dar mai bun este dormitul în tăcere şi întru cunoaştere decât privegherea întru deşertăciune.
Dumnezeu ne învaţă: „Precum este adevărat că Eu sunt viu, tot aşa este de adevărat că Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu“. Sfântul Maslu nu conţine nici o rugăciune pentru moarte, ci toate rugăciunile sunt spre folosul şi ajutorul celor vii.
– Nu te poţi păzi! Şi ce am spus altor tineri vă spun şi vouă astăzi: Tot ce este porunca lui Dumnezeu, tot ce ţi se pare teribil de greu, nu este greu deloc: este cu neputinţă! Firea ta, când se simte deznădăjduită, că „voi putea eu vreodată să ajung la asta?” – firea ta mărturiseşte că „lucrul acela nu face parte din mine,” nu face parte din firea noastră biologică. Dar, de la Dumnezeu, nici să nu aşteptaţi mai puţin decât cele cu neputinţă! Dumnezeu numai în cele cu neputinţă lucrează, că cele cu putinţă le facem şi noi.