(✝) Duminica VI-a din Post – Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile)

Bucură-te foarte, fiica Sionului, propovăduieşte, fiica Ierusalimului: iată, împăratul tău vine la tine drept şi însuşi mântuitor, blând şi călare pe asin şi pe mânz tânăr” (Zah. 9, 9).
Dumnezeiescul Proroc a prevestit mai bine de patru sute de ani înainte acea întâmplare pe care noi o pomenim şi o prăznuim astăzi. Domnul nostru Iisus Hristos, terminându-şi propovăduirea pe pământ, a intrat sărbătoreşte în împărăteasca cetate a Ierusalimului, în cetatea închinării la Dumnezeul Cel adevărat, în cetatea care era a lui Dumnezeu mai mult decât orice cetate.

Continuare …

Sâmbăta lui Lazăr, anticiparea Învierii Domnului

Învierea lui Lazăr este sărbătorită în Biserica Ortodoxă cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim. Cele două zile alcătuiesc împreună hotarul şi puntea de legătură între Postul Paştilor şi Săptămâna Patimilor: sunt două zile de prăznuire, o anticipare a bucuriei pe care o va aduce, peste o săptămână, Învierea lui Hristos – biruinţă asupra morţii.

Continuare …

Nu ştia carte, dar vorbea numai din Scriptură

Găseşti pacea când nu doreşti nimic altceva decât ceea ce-ţi dă Dumnezeu, când eşti mulţumit permanent cu ceea ce ai şi nu-ţi doreşti nimic altceva decât pe Dumnezeu. Am întâlnit un bătrân de 87 de ani, care nu ştia carte, dar vorbea numai din Scriptură. Căsătorit fiind, a murit fecior. La fel şi bătrâna, care, cu cinci ani de zile fiind mai tânără, când a ajuns la vârsta la care a murit bătrânul, şi-a dat duhul şi ea. Exact la aceeaşi oră.

Continuare …

Să ne facem vrednici mân­tuirii noastre

Fraţilor, se cuvine ca cei ce sunt ucenici, să nu fie nicidecum neascultători sau împotrivă-grăitori către cei întru Domnul învăţători, ci toată smerita cugetare a o arăta înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Iar de se va întâmpla ca învăţătorul cu cuvântul să propovăduiască fapta bună, iar de lucrare a se cam lenevi, să nu dăm, din această pricină, încăpere Satanei spre surparea sufletului nostru, ci să ne aducem aminte de Cel ce a zis: „Pe scaunul lui Moise au şezut cărturarii şi fariseii; deci toate câte vă vor zice vouă a face, faceţi, iar după lucrurile lor să nu faceţi, că ei zic şi nu fac” (Matei 23: 2-3).

Continuare …

Părintele Arsenie Boca: „Măi, şi cu lupii ăştia mă înţeleg, numai cu voi nu mă pot înţelege”

În 1948 când a fost revenirea (greco-catolicilor la ortodoxie), Părintele a fost trimis la Alba Iulia. Acolo, în biserica aceea, unde erau adunaţi şi catolicii şi ortodocşii, el a fost trimis ca delegat de la Sibiu. S-a încins acolo o ceartă de nu se mai înţelegea om cu om. Ai noştri (ortodocşii), căutau să-i lămurească, ceilalţi se opuneau şi bineînţeles a ieşit un scandal mare în Biserică. Părintele parcă nu avea nici un cuvânt să-i lămurească.

Continuare …

Robeşte-te doar lui Dumnezeu şi vei fi încredinţat de mântuirea ta

Nu te asemăna muştei sau furnicii, care pentru puţină dulceaţă îşi primejduiesc toată slobozenia. Nici porcilor nu te asemăna care, deşi sunt deseori izgoniţi din grădină, nimic nu ţin minte şi iar se întorc acolo. Nu fi şi tu într-atât de fără de minte şi nu te lăsa robit de nici o desfătare a lumii acesteia.

Continuare …

Fie! Să-mi fie mie după cuvântul tău!

Există în viaţa Maicii Domnului un moment de mare răscruce, atât pentru propria ei rânduială, cât şi pentru istoria mântuirii noastre. Acest moment se întrupează într’un singur cuvânt. Fără el, ceea ce Dumnezeu intenţiona în Buna-Vestire ar fi fost un eşec divin; prin el, conlucrarea dintre Dumnezeu şi om se dovedeşte biruitoare, iar consecinţele ei răzbat până la sfârşitul veacurilor.

Continuare …

Ce înseamnă să fii creștin

„Să examinăm, așadar, ce înțeles are ­cuvântul creștinism. Poate că oameni mai înțelepți decât mine vor găsi imagini mai ­înalte și mai nobile, care să se potrivească deplin vredniciei acestui cuvânt. După câte pricep eu, despre acest termen ar trebui spuse următoarele:

Continuare …

Episcopul Ignatie al Hușilor. Flashuri în vremea coronavirusului

Ne este frică de faptul că vor fi închise bisericile, pentru că încă nu am zidit consistent și conștient biserica din inimile noastre. Biserica din inima omului dă cu adevărat viață, măsură și frumusețe bisericii din afara lui.
Să nu jubileze gratuit iluminiștii de serviciu, pentru că orice biserică din inima omului este hrănită și luminată de biserica din ziduri, care este locul de formare al Bisericii lui Hristos ca Trup tainic al Său.

Continuare …

Gheronda Efrem Katunakiotul: Să te birui pe tine însuți…

Un monah: Să vă spun altceva, Părinte, ceva personal, care mi se-ntâmplă mie, aici. După Pavecerniță, la arhondaric se spală cearșafuri, unii le întind la uscat, alții le adună. Eu sunt dintre cei care adună cearșafurile întinse la uscat. Seara, când mă duc să le adun, după aceea nu mai pot să adorm, așa cum fac în celelalte zile, pentru că îmi trece somnul și apoi nu mai pot adormi, îmi pierd rânduiala, programul. Și mă necăjesc.

Părintele Efrem, neînțelegând: Și… ce anume?

Continuare …

„N-am ştiut”

„N-am ştiut – răspunsul celor cărora li se vorbeşte de tortură, de lagăre, de închisori, de recunoaşteri totale ale acuzaţiilor, de internări politice în ospicii de nebuni – „nu ţine”, nu e o scuză valabilă. Nimeni nu este obligat să inventeze praful de puşcă ori să descopere teoria cuantelor. Altminteri însă, elementara deşteptăciune e o îndatorire. Mai ales pentru un creştin, care trebuie să fie mereu atent la ispite. Iar prostia este o ispită. Dar nu numai pentru creştin – şi aceasta din pricina unei constatări experimentale obiective: nimeni nu ştie nimic, dar toată lumea ştie totul.

Continuare …