Buruienile, cum ar fi păpădia, sunt bine-cunoscute pentru distrugerea pajiștilor, a grădinilor și căilor de acces de pretutindeni. Dar oare ar putea fi această buruiană considerată inferioara, o binecuvântare deghizată? O privire mai atentă dezvăluie designul extraordinar oferit de Dumnezeu chiar și acestor plante ambițioase și de-a dreptul surprinzătoare.
Patriarhia Ecumenică a anunţat miercuri, într-un comunicat de presă, canonizarea cuvioşilor Sofronie Saharov şi Ieronim Simonopetritul.
Nu numai cei care muncesc din greu şi au de înfruntat multe îşi pierd cumpătul, se afundă înlăuntrul lor şi devin nefericiţi când Dumnezeu rânduieşte astfel încât să-i sfinţească, ci şi aceia care au de-a face cu sinele lor şi se lasă în seama acestuia luaţi de val.
Dar iată, Dumnezeu pentru unii iconomiseşte într-un fel lucrurile, pentru alţii în alt fel. Sădeşte în ei elemente, dacă vreţi spuneţi-le gene, care pe unul îl face melancolic, pe altul îl face agresiv, pe altul îl face să se simtă inferior, pe altul îl face să fie confuz, pe altul furios şi pe altul nervos.
Înainte de a pune întrebarea concretă a modului „cum” anume ţinem postul, trebuie să fi dat un răspuns la întrebarea „pentru ce” anume facem asta? Care e motivul său? Pentru Părinţii pustiei, acest lucru era atât de la sine înţeles, încât nici nu-şi mai puneau această întrebare în mod explicit. Într-un scurt text citat deja anterior, avva Evagrie atinge limpede această temă:
Dacă şarpele te muşcă de deget, otrava lui n-ar lucra, dacă sângele n-ar duce-o la inimă. Când doctorul pune pe deget un leac, leacul nu ar ajuta dacă sângele nu l-ar duce la inimă. La inimă ajunge şi otrava, şi leacul. Tot ce otrăveşte viaţa şi tot ce lecuieşte viaţa trebuie să ajungă la inimă şi să treacă prin inimă.
– Credinciosul e fericit, așadar apărat, însă și vulnerabil, expus ca un convalescent, ca un jupuit de viu. E în casa de sticlă, îl văd toți, și-n situațiile cele mai intime.
Considerat unul din cei mai mari părinţi aghioriţi ai secolului trecut, părintele Efrem Katunakiotul (1912 – 1998) a fost ucenicul lui Gheron Iosif Isihastul. Spre deosebire de ceilalţi ucenici ai lui Gheron Iosif care au preluat conducerea unei mănăstiri aghiorite, părintele Efrem a ales isihia, rămânând retras în pustia Katunakiei.
Ca să ai ordine trebuie să ai o forţă de menţinere a ordinii şi un program prin care să o poţi păstra. Orice gospodină şi orice meşter poate să garanteze asta din exemplele lor de zi cu zi. Nu poate fi susţinută ordinea nici măcar într-o cameră dacă n-o menţii prin intervenţii regulate. Atunci cum se poate susţine o ordine de mult mai mare complexitate în ceva mult mai mare decât într-o cameră, sau decât într-o grădină ori atelier?
Niciodată Bisericile n-au fost preocupate atât de mult de datoria slujirii oamenilor ca în vremea noastră. Profesorul japonez Takenake spunea la Adunarea Generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la New Delhi (1961) că creştinismul şi-a redescoperit azi „dimensiunea slujirii“ ca cea mai proprie însuşire a sa, ca „marcă indispensabilă a Bisericii lui Hristos“.
Bisericile au slujit de fapt în toate timpurile oamenilor, unele mai mult, altele mai puţin.
Dar astăzi tema slujirii a devenit tema centrală care frământă conştiinţa Bisericilor.
Fericiţi sunteţi voi, cei ce aţi cunoscut deosebirea dintre virtuţile duhovniceşti şi cele sufleteşti, dintre virtuţile proprii doar Noului Adam şi virtuţile de care e în stare Adam cel vechi, dintre virtuţile evanghelice şi virtuţile firii noastre căzute, virtuţi de care nu sunt străini închinătorii la idoli, mahomedanii şi toţi ceilalţi oameni care s-au abătut de la urmarea sfântului Adevăr! Spuneţi că dorinţa binelui duhovnicesc este încă nestatornică în dumneavoastră?
Frați creștini! Vreau să vă spun două-trei lucruri despre aceşti sfinţi arhangheli, despre cerul care este plin de arhangheli şi de îngeri.
Cei doi arhangheli, Mihail şi Gavriil, de-a lungul istoriei neamului omenesc, s-au arătat de multe ori în viaţă oamenilor. Sfântul arhanghel Mihail: prima dată când se ştie despre el, era momentul înfăţişat din această icoană, adică atunci când puterilor răului, acelui Lucifer care a fost îngerul luminii, mai marele îngerilor din ceruri, i-a venit un gând vrăjmaş în inima lui, un gând trufaş: să se înalţe, să-şi pună scaunul mai presus de scaunul lui Dumnezeu. Ce gând viclean şi rău! Şi în clipa aceea s-a prăbuşit.
Troparul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil:
Mai-marilor Voievozi ai oştirilor cereşti, rugămu-vă pe voi, noi nevrednicii, ca să ne acoperiţi pe noi, prin rugăciunile voastre, cu acoperământul aripilor măririi voastre celei netrupeşti, păzindu-ne pe noi cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: Izbăviţi-ne din nevoi, cei ce sunteţi mai-mari peste cetele puterilor de sus.
În localitatea constănțeană Mircea Vodă a avut loc luni sfințirea locului primei biserici din Patriarhia Română ocrotită de Sfântul Dionisie Erhan, cel mai recent sfânt canonizat.
Prietenul este un om bun, cu suflet sănătos, care cugetă cele drepte, fiind iubitor de virtute, integru în ce priveşte deprinderile sale morale, fidel iubirii, sincer în cuvinte, statornic sufleteşte, sfetnic vrednic, curajos, iubitor de adevăr şi dreptate. Prietenul este asemenea [în toate] celui cu care se află într-o legătură de prietenie; socoteşte că bucuria prietenului este şi bucuria sa, iar tristeţea acestuia este propria sa tristeţe;
Troparul Sfinţilor Mucenici Galaction şi Epistimia, glasul al 4-lea:
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
„Iair era mai-marele sinagogii. Era un dregător, un om important, un om de vază, un nobil al cetății. Nu era preot, era laic, era mirean, dar un demnitar al lui Dumnezeu – evreu, bineînțeles. Și, la un moment dat, când Iisus se găsea pe ulițe, cu mulțimile după El, învățând, predicând, vindecând bolnavi, acest Iair, care avea o fiică de 12 ani și era bolnavă pe moarte, a venit la El și I-a spus: „Învățătorule, vino, Te rog, în casa mea, pentru că fiica mea e pe moarte.” Nu I-a spus ce anume să facă, pentru că se subînțelegea. Era ultima sa speranță, după ce epuizase toți doctorii, că Iisus, în calitatea Sa de taumaturg, o va vindeca.