În 1948 când a fost revenirea (greco-catolicilor la ortodoxie), Părintele a fost trimis la Alba Iulia. Acolo, în biserica aceea, unde erau adunaţi şi catolicii şi ortodocşii, el a fost trimis ca delegat de la Sibiu. S-a încins acolo o ceartă de nu se mai înţelegea om cu om. Ai noştri (ortodocşii), căutau să-i lămurească, ceilalţi se opuneau şi bineînţeles a ieşit un scandal mare în Biserică. Părintele parcă nu avea nici un cuvânt să-i lămurească.

A ieşit afară din biserică, si nu departe era o padure si a chemat lupii din padure, si a început sa-i mângâie, asa cum Daniil îi mângâia pe lei. Si cineva a zis „Mai, Parintele asta Arsenie a chemat lupii din padure?! Ia vedeti, ce face acolo?”. Si când au iesit din biserica a început sa-i mângâie si a zis: „Mai, si cu lupii astia ma înteleg, numai cu voi nu ma pot întelege” si din clipa aceea imediat s-a schimbat atmosfera. Parintele si-a spus cuvântul si revenirea n-a mai fost cu probleme. (Pr. Ioan Ciungara, Copacel)

Vor merge în iad cu Biblia în mână!

Zicea să nu ne prindem mintea cu sectanţii pentru că nu putem să reuşim cu ei, căci sunt atât de înrăiţi încât: “Mie, au sărit şi mi-au rupt cartea”. Părintele a hotărât să le argumenteze din Biblie şi ei dacă au văzut că nu pot să-i răspundă au sărit să-i rupă cartea. (Gheorghe Silea, 45 ani – Sâmbata de Sus)

Nişte oameni din Vistea l-au invitat pe Părintele să facă vecernia în Vistea de Sus. Erau mulţi sectari acolo. Când a ajuns acolo, Părintele a zis: “Dar ce văd aici? O mulţime de persoane care nu-şi pot face Sfânta Cruce. Să iasă toţi afară!”. Încet-încet, deşi se codeau, au ieşit. Le-a spus Părintele: “Eu vă cunosc pe voi căci aveţi pecetea satanei pe frunte şi vă arăt cu degetul”. După ce au ieşit toţi, Părintele şi-a rostit cuvântul. (Beleana Ileana, Recea)

Pocăiţilor le spunea că, dacă nu cred în Iisus Hristos, în Maica Domnului şi în Sfânta Cruce, vor merge în iad cu Biblia în mână! (Cismas Eugenia, 78 ani, Fagaras)

Extras din „Marturii din Tara Fagarasului despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2004

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.