Pentru a trăi viata în mod normal, fară abuzuri, fâră ignorarea si încălcarea drepturilor membrilor societătii, omenirii i s-au impus tot timpul anumite legi morale, religioase, pentru disciplinare. În crestmism, pentru disciplinarea noastră sufletească si trupească, avem lăsat de către Sfintii Părinti legea postului trupesc si sufletesc.
Care este cea mai puternică rugăciune pe care o poate face mireanul pentru vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi…?
Mioara
Experienţa duhovnicească ne demonstrează că nimic nu e definitiv cât suntem în această viaţă, că existenţa însăşi nu este un univers închis, ci o permanentă încercare, un permanent dialog, uneori chiar dramatic, de ridicare din starea de cădere către zările senine pe care le deschide universul spiritual al unei vieţi virtuoase, spre asemănarea cu Dumnezeu.
– Spune Sfântul Isaac Sirul: „Împacă-te, omule, cu sine-ţi, şi ai împăcat cerul cu pământul!”. Sunt patru principii sau căi de a ne împăca cu noi, adică de a dobândi pacea inimii şi a sufletului, şi anume:
Câțiva călugări tineri i-au cerut părintelui Paisie cuvânt de folos, iar el le-a spus:
Pentru credinciosul simplu şi smerit, slobozirea de sub stăpânirea închipuirii se dobândeşte prin simpla şi întreaga năzuinţă de a trăi după voia lui Dumnezeu. Este ceva atât de simplu, şi totodată „ascuns de cei înţelepţi şi înţelegători”, şi nu este cu putinţă a o lămuri în cuvinte.
În această căutare a voii lui Dumnezeu se cuprinde „lepădarea” de lume.
Omul, fără libertate morală, nu va fi diferit cu nimic faţă de restul animalelor. Libertatea morală îl dovedeşte pe om a fi o fiinţă morală, raţională şi chip al lui Dumnezeu. O fire raţională şi fară libertate morală ar fi ca o pasăre fără aripi, ar fi o scădere şi o lipsă în creaţia lui Dumnezeu, ceva fără rost, un lucru întru totul nepotrivit cu dumnezeiasca înţelepciune şi bunătate.
Un om găseşte un şarpe pe moarte arzând întru-un foc. Decide să îl scoată de acolo, dar când o face, şarpele îl muşcă. Din cauza durerii, omul îl scapă iar şarpele cade înapoi în foc. Bărbatul încearcă din nou să-l scoată din foc şi este încă o dată muşcat. Între timp un bărbat care trecea prin zonă se apropie şi îi spune:
Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte [Lc 11, 23]. Cine nu este cu Biserica, acela este împotriva Bisericii; cine nu este în Biserică, acela este împotriva Bisericii; cine nu crede acela este împotriva credinţei; cine nu face faptele pocăinţei, faptele virtuţii acela este împotriva virtuţilor.
Dumnezeu grăieşte în Scripturi şi tună prin propovăduitori, robi ai Săi: „Suflet nenorocit, vei pieri, vei pieri în veci, dacă nu te pocăieşti!” „Partea celor fricoşi şi necredincioşi, şi spurcaţi, şi ucigaşi, şi desfrânaţi, şi fermecători, şi închinători la idoli, şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua” (Apoc. 21: 8). Dar sufletul păcătos nu aude acel puternic glas dumnezeiesc şi rămâne nepocăit, aşa cum era mai înainte. Dumnezeu îl cheamă: „Întoarce-te la Mine, suflete, mântuieşte-te şi vei trăi în veci”.
Într-un sat, nişte părinţi credincioşi şi-au însurat fiul. Nora avea o fire blândă şi îngăduitoare. În ajunul postului, socrul i-a spus: „Draga mea, noi, în familie, avem un obicei – în timpul postului mâncăm mai simplu. Slănina o ascundem în cămară şi postim. Eşti de acord să ţii post?”. „Da”, a răspuns nora.
„În zilele noastre, oamenii aspiră să fie iubiți și de aceea eșuează. Corect este să nu te intereseze dacă alții te iubesc sau nu, ci dacă tu îl iubești pe Hristos și pe oameni. În felul acesta îți va fi plin sufletul.” (Sfântul Porfirie Kafsokalivitul)
Care sunt urmările avortului pentru tatăl și mama copilului și cum pot fi ele vindecate?
Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Neamț s-a născut în orașul Poltava din Ucraina în anul 1722, la 21 decembrie, într-o binecuvântată familie preoțească, fiind al unsprezecelea copil din cei doisprezece frați. Tatăl său se numea Ioan și era protoiereu al Poltavei, iar mama să se chema Irina. Din botez s-a numit Petru.
Adu-ţi aminte, suflete al meu, despre îngrozitoarea şi înspăimântătoarea minune a Creatorului tău, Care pentru tine s-a făcut om şi a suferit pentru mântuirea ta; îngerii Lui se înfiorează, Heruvimii se îngrozesc, Serafimii se înspăimântă şi toate puterile cereşti îl proslăvesc neîncetat, iar tu, nefericite suflete, te leneveşti, măcar de acum înainte nu amâna, scumpe suflete al meu, sfânta pocăinţă, întristarea inimii şi ispăşirea pedepsei (epitimia) pentru păcatele tale.
Povestea un preot de la ţară un caz care m-a înduioşat până la lacrimi. Preotul acesta era nou în Parohie şi nu cunoştea lumea. Spunea că într-o zi a fost chemat să spovedească şi să împărtăşească o femeie care zăcea de multă vreme.
Anul trecut, o doctoriță ginecolog mi-a povestit următoarea minune: