„În zilele noastre, oamenii aspiră să fie iubiți și de aceea eșuează. Corect este să nu te intereseze dacă alții te iubesc sau nu, ci dacă tu îl iubești pe Hristos și pe oameni. În felul acesta îți va fi plin sufletul.” (Sfântul Porfirie Kafsokalivitul)
În Duminica a XXV-a după Rusalii, numeroși credincioși au trăit bucuria duhovnicească a rugăciunii alături de obștea monahală a Mănăstirii Suruceni.
Mesajul parabolei acestei Duminici ne prezintă răspunsul lui Dumnezeu la întrebarea: „Ce să fac ca să moștenesc viața de veci?”
Pentru lumea contemporană a fi milostiv este sinonim cu sentimentul compasiunii, iar a fi moral e totuna cu a fi etic. Nu este greșit, dar este insuficient. „A fi creştin nu înseamnă a fi bun, ci a fi unit cu Dumnezeu. Şi bineînţeles că fiind unit cu Dumnezeu eşti bun, dar într-un alt fel”, ne spune părintele Symeon de la Essex.
Care este cea dintâi și mai mare poruncă a Legii? Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuți. Aceste două porunci se rezumă la un singur cuvânt: dragoste. Dragoste de care duce lipsă lumea care ne înconjoară.
„Dumnezeu nu are dragoste, El este dragoste. Dumnezeu nu are atribute, nu are nimic, este tot ce este. Dumnezeu este dragoste. Ce ai o să pierzi sau se poate schimba. Asta se întâmplă la noi: îl iubim pe aproapele că-i deştept, că-i frumos, că-i mai ştiu eu ce. Iubim pentru că… Dacă se urâţeşte sau dacă văd că e mai prost decât credeam etc., încetez să-l mai iubesc sau, pur şi simplu, pentru că începe să mă enerveze cu nişte chestii de-ale lui. De ce? Fiindcă eu nu am dragoste. Dar Dumnezeu este dragoste şi n-ar putea să o piardă decât dacă ar disparea El Însuşi. A fi în Dumnezeu este a firii şi atunci, relaţia cu orice şi cu oricine este relaţia dragostei…”, mărturisește părintele Rafail Noica.
Omul are nevoie de iubire, iar iubirea faţă de Dumnezeu se reflectă în iubirea aproapelui, căci „dacă cineva zice: Îl iubesc pe Dumnezeu!, dar pe fratele său îl urăşte, mincinos este. Pentru că cel ce nu îşi iubeşte fratele pe care îl vede, nu poate iubi pe Dumnezeu pe Care nu-L vede” (I Ioan 4, 20). Este nevoie de foarte puţin, să nu rămâi indiferent față de durerea altuia, să te rogi pentru semeni şi să-ţi deschizi inima către ei. „Iubirea nu cere mari isprăvi şi planuri mari… Ea cată la frate, gata mereu să-i sară în ajutor. Fiecare om pe care Domnul ţi l-a scos în cale să simtă că ţi-e drag, că-i vrei binele şi ai dorinţa vie de a-l ajuta. Să simtă, adică, toţi iubirea ta. Şi cum să nu-i iubeşti pe toţi, când sunt cu toţii de mare preţ în ochii lui Dumnezeu!” – spunea părintele Serghie Şevici.
Dragostea ne face asemenea cu Dumnezeu, ne face una cu El în actul deplinei dăruiri și jertfirii de sine. Fără dragoste viaţa tinde să-şi piardă sensul. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne îndeamnă: „Nu lepăda cu uşurinţă dragostea duhovnicească, fiindcă altă cale a mântuirii nu le-a rămas oamenilor.“
„Părăseşte, muritorule, nădejdea deşartă că ai să poţi iubi vreodată pe Dumnezeu fără Hristos. Să nu te amăgeşti nici cu minciuna că ai să poţi iubi vreodată pe om fără Hristos. El a coborât din cer şi S-a aplecat asupra ta, aşa rănit şi bolnav cum eşti. Priveşte faţa Lui şi vezi chipul tău de odinioară. Priveşte-L pe Aproapele tău cel mai bun. Numai prin El poţi cu adevărat să te înrudeşti cu Dumnezeu şi să fii aproapele milostiv al oamenilor. Când îţi vei da seama de înrudirea ta cu El, toate celelalte legături îţi vor părea o umbră palidă a înrudirii celei adevărate şi veşnice. Atunci vei merge şi vei face şi tu cele asemenea Lui. Ai să-i vezi pe cei necăjiţi, răniţi, bătuţi, aruncaţi goi la marginea drumului, ca pe cei mai de aproape ai tăi, mai aproape decât cei de rudenia cea mai strânsă. Şi atunci îţi vei pleca şi tu asupra lor, nu atât faţa ta, cât a Lui. Vei lega rănile lor cu legăturile Lui, îi vei mângâia cu balsamul şi cu vinul Lui.” (Sfântul Nicolae Velimirovici)