Când eram bolnavă, mă supăram pe copii că nu mișcau un deget ca să mă ajute. Am venit la părinte ca să-l întreb ce să fac:

– Când te vei simți obosită, mi-a răspuns el, să-ți faci semnul crucii și să spui: „Fac acest lucru pentru Hristos”, și Hristos te va ajuta. Am ascultat sfatul părintelui. Treptat, au dispărut supărările și oboseala. Cum simțeam numai că încep să mă supăr , luam în mâini poza părintelui și spuneam: „Părinte, ajută-mă, sunt supărată”.

Odată, când am venit la el, m-a întâmpinat cu cuvintele:

– Tot îmi scrii: „Mă enervez, ajută-mă” (eu nici nu i-am scris). Părintele ținea în mâini o iconiță a Maicii Domnului, numită „Potirul nesecat”, pe care mi-a dat-o spunând: „Ea stinge nu doar focul din casă, ci și pe cel din suflet”. Am început să mă rog la această iconiță și am simțit ușurare. De atunci nu mă mai enervez […].

Când ne-am căsătorit, mult timp nu am avut pace în casă. Eu nu voiam să cedez soțului, iar el îmi demonstra că are dreptate. Într-o zi, obosită de atâta ceartă, mi-am pus în gând să-mi schimb comportamentul. Când soțul începea să-mi spună un cuvânt usturător și simțeam că încep să mă enervez, deschideam Psaltirea. El mai bombănea ceva și se liniștea. Așa, treptat, în casă a apărut liniștea și pacea. Peste câteva zile am venit la biserică. Părintele s-a oprit în fața mea și mi-a spus: „Demult trebuia să faci așa!”.

Părintele Sava sfătuia: „Dacă purtați dușmănie față de cineva, încercați să biruiți acest sentiment și să vă rugați așa: Mântuiește, Doamne, pe robul Tău (N) și cu sfintele lui rugăciuni, miluiește-mă pe mine, păcătosul, și potolește inima mea. Siliți-vă să faceți bine acestui om, străduiți-vă să fiți amabili cu el. Și Dumnezeu văzând intențiile noastre bune, va alunga această ură din inima noastră și o va umple cu dragoste sfântă. Rugăciunile și nevoințele celui care ține supărare pe aproapele lui sunt zadarnice, iar la spovedanie Dumnezeu nu-i iartă păcatele”. Părintele îmi spunea: „Când simțiți că vă cuprinde mânia, rugați-vă: Doamne miluiește. Când spuneți: Doamne, trageți aer în piept de cinci ori și îl expirați când rostiți: miluiește. Mânia va trece, iar în locul ei vor veni pacea și liniștea”. (Viața starețului schiegumen Sava, Moscova 1998)

– Dacă, timp de mulți ani, relațiile în familie nu erau corecte și unul sau ambii soți și-au dat seama de acest lucru, cum să-și schimbe modul de viață? Cu ce să înceapă?

– Să se roage, și Dumnezeu le va arăta cum. Când începem să ne smerim în fața voii lui Dumnezeu, care permite ca uneori să fim ispitiți pentru a mântui sufletele noastre, numim aceasta începutul mântuirii noastre.

Pr. Evgheni Șestun, trad. din l.rusă de Lucia Cornea, Familia ortodoxă, Editura Sophia, București 2006, p. 70-73

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.