Dacă nu ai iubire, toate sunt nefolositoare. (Starețul Dionisie Ignat)
În Duminica a XXIII-a după Cincizecime obștea monahală și credincioșii prezenți au participat la Sfânta Liturghie oficiată de slujitorii sfântului așezământ. Evanghelia acestei Duminici (Lc. 10, 25-37) ne prezintă o adevărată lecție de bunătate și omenie pe care Mântuitorul Hristos o înfățişează sub forma unei frumoase parabole, cea a samarineanului milostiv. Este o parabolă care evidențiază din nou că iubirea ar trebui să fie o normă a vieții noastre, că ajutorul pe care putem și trebuie-l oferim aproapelui nu ar trebui să fie condiționat de poziția socială, de originea sau de înfățișarea acestuia, pentru că în fiecare om este chipul lui Hristos.
„Adevărata frăţie dintre oameni se întemeiază pe milă, pe iubire. În familia omenirii, nimeni nu trebuie dispreţuit, batjocorit sau nedreptăţit, ci toţi să se înfrăţească în iubire, în milă şi în toate simţămintele frăţeşti. Nu simte omul fericire şi bucurie mai mare în suflet decât atunci când face bine, când are milă de cel nenorocit şi când dă o mână de ajutor frăţesc aceluia care are nevoie de el,“ spunea preotul mărturisitor Ilarion Felea.
Pentru a explica cine este aproapele nostru, Hristos vine în lume în chipul unui Samarinean milostiv, vindecând şi mântuind omenirea lovită de moarte prin păcat. Mântuitorul a venit după ce au trecut pe alături „preotul şi levitul“, adică după ce nici Legea Vechiului Testament, nici învăţaţii şi filozofii n-au putut să-i dea omenirii îmbolnăvite prin păcat ceea ce-i trebuia: vindecare şi mântuire sufletească. „Untdelemn şi vin“ a turnat samarineanul peste rănile celui rănit, la fel și Hristos „ne-a dezlegat pe noi din păcatele noastre, prin sângele Său“ (Apoc. 1, 5).
„La începutul Postului Nașterii Domnului, Hristos ne cere să fim ca El, Cel Care a venit din cer și ne-a căutat pe noi, oamenii. A căutat firea umană, tâlhărită de păcat și de diavol și a asumat-o în Ipostasul Său dumnezeiesc, ca să ne îndumnezeiască. Hristos este Cel Care ne poate da, cu adevărat, liniștea de care avem nevoie. El este pacea veșnică, care are puterea de a învia un om mort, de a-i reda bucuria sufletului când este în suferință,” ne spune PS Ignatie, Episcopul Hușilor.
Postul Nașterii Domnului se încheie cu marele dar primit de omenire: Pruncul Sfânt, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, prin care Dumnezeu Își arată dragostea supremă față de omenire. Iar noi, prin post, rugăciune, faptele milei trupești și sufletești, ne străduim să răspundem și să urmăm acestei iubiri dumnezeiești prin bunătate și milostivire față de orice om întâlnit pe calea vieții.
„Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeți lanțurile nedreptății, dezlegați legăturile jugului, dați drumul celor asupriți și sfărâmați jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l și nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile și tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga și Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: «Iată-Mă!»” (Isaia 58, 6-9).