
Rugă-n taina șoaptelor nespuse




„Prelungeşte-mi viaţa până voi aduce Ţie roadă de pocăinţă adevărată.” (Sf. Sofronie Saharov)

Sărbătoarea Tăierii împrejur a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. În această zi sărbătorim unul dintre praznicele mari, numite şi împărăteşti, pentru că are în centrul atenţiei pe Împăratul şi Domnul nostru, Mântuitorul lumii, Iisus Hristos.

Aşadar, dacă îi cunoşti pe cei nedreptăţiţi, dă-le înapoi ce ai luat de la ei, sau dă-le mai mult decât ai luat, aşa cum a făcut Zaheu, vameşul din Evanghelie. Iar dacă nu îi cunoşti, dă săracilor ceea ce ai câştigat pe nedrept. Astfel, vei scăpa de nenorocirile care îţi bat la uşă.

– Niciodată viața n-a fost mai înlesnită ca acum. Și totuși, e tot mai multă suferință în lume. De unde vine?

Vai mie, ce osândă mă așteaptă și de ce rușine sunt vrednic! Cele ascunse ale mele nu sunt ca cele din afară; vorbesc despre despătimire, dar mă gândesc zi și noapte la patimi de rușine; am neprihănirea pe limbă, dar în cuget mă îndeletnicesc cu netrebnicii.
Vai, ce încercare mă așteaptă! Cu adevărat, port chipul cucerniciei, însă nu și puterea ei. Cu ce obraz mă voi apropia de Domnul Dumnezeu, Care știe tainele inimii mele, fiind vinovat de atare netrebnicie?

Totuși, multe boli trupești recidivează după un tratament pur medical-biologic, întrucât cauzele bolii (care nu e doar trupească, ci și sufletească) n-au fost înlăturate în mod real.

„Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște, iar pământul peștera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci”.

„Smerenia este haina lui Dumnezeu. Cuvântul, întrupându-Se, pe ea a îmbrăcat-o şi prin ea ne-a vorbit nouă în trupul nostru. Şi tot cel ce a îmbrăcat-o pe ea s-a făcut cu adevărat asemenea Celui ce S-a pogorât de la înălţimea Lui şi a ascuns puterea măririi Lui şi a acoperit slava Lui în smerită cugetare, ca să nu fie arsă zidirea de vederea Lui”[1]

„Cerul şi pământul s-au unit astăzi, născându-Se Hristos! Astăzi Dumnezeu pe pământ a venit şi omul la Cer s-a suit. Astăzi este văzut în trup, pentru om, Cel din fire nevăzut. Pentru aceasta şi noi, lăudându-L, să-I strigăm: Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pacea care ne-a dăruit nouă venirea Ta, Mântuitorul nostru, mărire Ţie!“ (Vecernia Sărbătorii)

„Aceasta este ziua în care a venit în lume,
Cel prin care s-a făcut lumea”.
(Fericitul Augustin, Predica 195)

.
.
„Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptatii, și să Te cunoască pe Tine, Răsaritul cel de sus, Doamne, slavă Ție.” (Troparul Nașterii Domnului)

Inchipuiţi-vă mai limpede ce a săvârşit Domnul pentru noi, şi veţi vedea cât de firesc e să strigăm aşa acum. Ca să ne fie mai uşor, să luăm exemplul următor: Unui om închis în temniţă şi ferecat în lanţuri, împăratul i-a făgăduit libertatea…

Când spunem: „Hristos S-a născut!” e ca şi cum am spune: „Mesia S-a născut!”, sau „Împăratul S-a născut!”, sau „Mântuitorul S-a născut!”. Felicitându-ne astfel, noi întărim şi ne dăm mărturie unii altora că a venit în lume Cel ce trebuia să vină pentru mântuirea neamului omenesc, şi că altul afară de El nu trebuie aşteptat.

Creştinii sunt purtători de Hristos şi datorită acestui fapt sunt purtători şi posesori ai vieţii celei veşnice, iar aceasta după măsura credinţei şi a sfinţeniei care vine din credinţă. Sfinţii sunt creştini desăvârşiţi fiindcă ei au fost sfinţiţi în cel mai înalt grad prin nevoinţele sfintei credinţe în Domnul Hristos Cel înviat şi pururea fiitor, iar moartea nu are nici o putere asupra lor.

Cât de uşor este, de exemplu, să se facă legătura între pomul de crăciun şi istoria naşterii lui Hristos. Sau cât de uşor este ca de Paşti, să le explicăm copiilor că Mântuitorul a pătimit şi a fost răstignit pentru păcatele oamenilor. Copilul va înţelege, că pentru aceasta nu trebuie să păcătuim. Îi vom spune, de asemenea, despre Înviere şi despre faptul că deşi suntem muritori, dacă vom fi buni, Mântuitorul ne va învia şi pe noi, aşa cum a făcut cu dreptul Lazăr.

Până la urmă, tot smerenia este vârful tuturor virtuţilor. Dacă cineva are fapte bune şi n-are smerenie, se răstoarnă din căruţă; este în primejdie. Unii n-au fapte bune, dar au smerenie, căinţă, păreri de rău, pe aceia îi mântuieşte Bunul Dumnezeu mai mult ca pe aceia care au fapte bune şi li se pare că au ceva.