“Eu sunt prietenul tău, capul tău, sunt fratele tău, soră, mamă, toate, şi nu voiesc alta decât să fii şi tu prietenul Meu. Eu am fost sărac pentru tine, cerşetor pentru tine, am fost răstignit pentru tine, am fost pus în mormânt pentru tine, în cer mă rog Tatălui pentru tine şi am venit pe pământ ca mijlocitor pentru tine la Tatăl. Tu eşti Mie totul, frate împreună moştenitor, prieten, membru. Ce doreşti mai mult?
Dumnezeu, Creatorul nostru, ne-a dat uzul vorbirii, ca să ne descoperim unii altora simţămintele inimilor, şi, datorită naturii noastre comune, să facem cunoscute celorlalţi oameni gândurile noastre, dându-le la iveală ca din nişte cămări ascunse ale inimii.
Dacă am fi alcatuiţi numai din suflet, ne-am înţelege unii cu alţii numai prin gândire; dar, pentru că sufletul nostru îşi zămisleşte gândurile în ascuns în trup, ca sub o perdea, este nevoie de cuvinte şi de nume ca să facem cunoscute cele aflate în adâncul nostru. Când gândirea noastră e rostită, atunci este purtată de cuvânt ca de o luntre, străbate aerul şi trece de la cel ce grăieşte la cel ce aude.
În acest moment vorbim despre cei care se mărturisesc. Nu este corect să se mulţumească cineva cu o spovedanie formală. De regulă, cel care se mărturiseşte obişnuieşte să atingă lucrurile în punctul în care stă bine şi să plece cu satisfacţia că s-a spovedit. In realitate, rădăcinile, umflăturile păcatului rămân.
„Străduieşte-te să te simţi necontenit în prezenţa Lui, căci este de faţă şi nu este greu să-I simţim prezenţa, numai să avem inimă curată, credinţă şi dragoste.” O bătrână simplă spunea duhovnicului său: „Eu, părinte, sunt femeie proastă, fără ştiinţă de carte, dar îmi fac treburile mele ca înaintea lui Dumnezeu.
Cu adevărat, fericit este omul pentru că se poate pogorî şi smeri pe sine înaintea lui Dumnezeu, căci astfel atrage asupra sa bunăvoinţa Celui Preaînalt, Care vine să Se unească cu el şi să-l cerceteze cu harul Lui. Această putere a omului de a se pogorî pe sine izvorăşte din credinţă, care îl învaţă să-şi pună nădejdea numai în Dumnezeu, iar nu în vreun lucru trecător din lumea aceasta. El nădăjduieşte, „împotriva oricărei nădejdi”, că Domnul va împlini ceea ce este cu neputinţă, că va săvârşi cea mai mare minune a Sa, învrednicindu-l pe cel păcătos să şadă la masa Lui în împărăţia cerurilor.
Dacă vom privi cerul, vom vedea mişcările armonioase ale luminătorilor cereşti, totul se mişcă după legi veşnice, date naturii de Ziditor, la facerea ei. Dacă vom privi în jurul nostru, în fiecare plantă, în fiecare animal, chiar şi în oricare pietricică vom vedea înţelepciunea Celui ce le-a zidit!
Tu, creştine, eşti dator să fii gospodar şi stăpân în inima ta, eşti dator să domneşti peste toate patimile şi să le omori, şi să dai stăpânire harului şi tot binelui, iar mai ales dragostei de aproapele, ca să-L iubeşti pe Dumnezeu mai mult decât iubeşti orice altceva.
Nu poţi râde mai mult decât trebuie, nici să plângi mai mult decât trebuie. Cu surâsul însă poţi lumina atât faţa ta, ca şi pe a vecinilor tăi, cât doreşti.
Nu poţi huli împotriva lumii şi împotriva lui Dumnezeu cât doreşti tu, cu toate că ţie îţi pare astfel, ci numai până când se umple măsura.
„Nu te măsura pe tine în toate cele pe care le faci” (Avva Isaia)
Nu sta să te judeci pe tine însuţi pentru ceva pe care l-ai făcut – bine, rău, virtute, păcat – sau să-l compari cu ceilalţi. De câte ori nu avem de-a face cu acest lucru! Să uităm cele din urmă şi să nu ne intereseze ce am făcut.
Nu dori să vezi în chip simţit îngeri sau puteri sau pe Hristos, ca să nu-ţi ieşi din minţi cu desăvârşire, primind lup în loc de Păstor şi închinându-te vrăjmaşilor demoni.
Dacă doreşti să vezi faţa Tatălui Care este în ceruri, să nu dai atenţie nici dacă ţi S-ar înfăţişa Hristos sau îngeri sau puteri! Hristos este cu adevărat prezent. Nu-i nevoie să-L vezi ca să spui că Hristos este aici, că Hristos e de faţă.
Cât poate, omul să se lupte să vieţuiască în aşa fel încât să se înrudească cu Dumnezeu. Întotdeauna să privească, în orice situaţie, cum să facă voia lui Dumnezeu. Când omul face voia lui Dumnezeu, atunci se înrudeşte cu Dumnezeu şi primeşte continuu ajutorul harului dumnezeiesc.
Zice omul: „Mi-a venit un gând”. Ce înseamnă: „Mi-a venit un gând”?… De unde? Ce este acest gând care mi-a venit? Părintele Sofronie spune undeva că fiecare gând este un duh. Când îţi vine un gând, o idee, o viziune câteodată, ăsta-i un duh. Dacă duhul este Dumnezeu sau de la Dumnezeu, este duh de viaţă. Dacă un gând care-ţi vine te deznădăjduieşte sau îţi provoacă necredinţă, sau te zgâlţâie într-un fel sau altul din aşezarea ta, într-o panică sau o groază fără ieşire sau într-un întuneric, gândul ăsta era de la un duh străin lui Dumnezeu, duh ucigaş.
Mie nu-mi plac deloc oamenii care fac pe victimele. Nu-mi place de cei care spun: soțul e de vină, soția, duhovnicul, statul și ajung la politică. Nu faceți pe victimele! Suntem responsabili pentru toate și pentru întreaga lume. Când o să ne asumăm responsabil aceasta rugăciune pentru întreaga lume, nu ne vom mai simţi deloc orfani.
Cine îşi reţine şi îşi înfrânează limba, acela îşi înfrânează şi trupul. Cine îşi stăpâneşte limba, va scăpa de orice rău ce provine de la limbă. Limba este un rău neînfrânat.
Ştii ce spune omul acesta al lui Dumnezeu despre ceea ce vrei tu să faci? Despre spovedanie şi despre pocăinţă? Spune că este cea mai mare şi mai binecuvântată Taină care ne-a fost lăsată. Ea ne pregăteşte cel mai bine pentru ceruri. Niciun păcat de pe pământ nu este de neiertat pentru om şi pentru Dumnezeul iubirii. Dumnezeu se odihneşte în omul care se pocăieşte, oricât de păcătos ar fi el. Dumnezeu doreşte doar mărturisirea greşelii, apoi totul se va încheia sigur bine.
Fii foarte atent când te găsești în biserică să nu vorbești cu cineva; și când cânți, nu te strădui să înalți glas frumos din slavă deșartă, spre plăcerea oamenilor.
Oare este mare păcat acest lucru?
Trebuie să știi, fiule, că deasupra oamenilor în biserică se află mulțime de îngeri, care cântă împreună în chip nevăzut.
Care este menirea îngerului păzitor în viața credinciosului și cum îl ajută la mântuire?
Menirea îngerului păzitor este de a-l păzi pe credincios în chip nevăzut de ispitele diavolului, de căderi în tot felul de păcate, de a-l călăuzi pe calea Bisericii, a pocăinței și a rugăciunii; de a-l mângâia în necazurile vieții și de a-l îndemna prin gând la toată fapta bună. Îngerul păzitor este dat de Dumnezeu omului spre păzirea trupului și a sufletului său.