Dacă cineva nu ţinea cont de binecuvântarea bătrânului şi făcea ceva după voia sa, niciodată nu-i mergea bine. Iar dacă Părintele Paisie zicea: “Gata, acum este voia lui Dumnezeu să pleci şi să faci acest lucru, ai toată blagoslovenia…”, atunci toate se săvârşeau bine, cu folos şi cu bucurie, căci erau făcute cu binecuvântarea şi rugăciunea lui şi a Sfintei Biserici.
Viaţa fără Hristos nu este viaţă. Iată cum stau lucrurile… Dacă nu îl vezi pe Hristos în tot ceea ce faci, eşti fără Hristos.
Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc; am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi”. (Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur)
Doar Ziditorul ştie întreaga vrednicie a sufletului omenesc, pe care El l-a zidit după chipul şi asemănarea Sa, şi numai El poate preţui după vrednicie toată nemărginita lui dragoste şi dăruire faţă de Dânsul.
– Minte vrea să însemne raţiune? – întrebă Athanasie. Dacă mintea este tot una cu raţiunea, atunci cum se îmbolnăveşte? Dacă mintea este ceva deosebit de raţiune, ce înseamnă boala minţii?
– Aşa cum am spus mai devreme, sufletul omul este alcătuit din minte, raţiune (cuvânt) şi duh, corespunzând modului existenţei Preasfintei Treimi. Sfântul Ioan Damaschinul spune că Dumnezeu a creat sufletul omului raţional şi mintal; el este înzestrat şi cu duh, care, aşa cum spun Părinţii, este „dragostea mintală a sufletului“.
Dacă ai dobândit țarina pocăinței, afundă-te în plânsul de copil înaintea lui Dumnezeu. Nu cere, dacă poți să nu ceri nimic de la Dumnezeu; încredințează-te cu lepădare de sine voii Lui.
Să pricepi, să simți că tu ești zidire, iar Dumnezeu este Ziditorul. Încredințează-te fără să stai pe gânduri voii Ziditorului, gata a urma voii Lui și a se pecetlui cu voia Lui.
Dacă mândria poate fi asemuită cu stâncile înalte de munte, goale și neroditoare, smerenia este ca o grădină înflorită sau o întinsă țarină roditoare, care se întinde în depărtare, printre vâlcele. Pe înălțimi nu crește nimic.
De fiecare dată când mi se întâmplă ceva rău, o nereuşită, cad într-o depresie şi am impresia că urăsc pe toată lumea. Ce să fac să nu mai am sentimentul acesta?
„Nimeni care pune mâna pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu”. Asta înseamnă că cine vrea să se mântuiască, dar se uită cu părere de rău la lucrurile pe care trebuie să le lepede în acest scop, acela nu se mântuieşte, nu merge, nu se îndreaptă către împărăţia lui Dumnezeu. Trebuie s-o rupem o dată pentru totdeauna cu tot ce poate împiedica lucrarea mântuirii. Cei ce vor să se mântuiască văd şi singuri asta, dar amână mereu despărţirea de anumite deprinderi pătimaşe.
Hristos, pe de o parte, ne spune: Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi! (Luca 6, 37), iar, pe de altă parte, zice: Judecaţi judecată dreaptă (Ioan 7, 24). Aşadar, spune Sfântul Vasile cel Mare, există judecată nepermisă şi judecată permisă. Şi atunci, când este permisă? Atunci când se încalcă legea lui Dumnezeu. Atunci creştinul are datoria să apere „dreptăţile” lui Dumnezeu, aşa cum a făcut Sfântul Ioan Botezătorul, când a auzit de adulterul lui Irod: Nu-ţi este îngăduit [de legea lui Dumnezeu] să ţii pe femeia fratelui tău (Marcu 6, 18).
Tristețea duce la o stare atât de nesuferită și chinuitoare, încât omul preferă să leșine sau să moară. Păzește-te de duhul tristeții, căci de la el încep toate relele.
O suferință gravă a oamenilor contemporani, chiar și a credincioșilor, este lipsa dispoziției de a ridica și de a-și duce propria cruce, și de a-L urma pe Mântuitorul nostru Cel Răstignit.
Poate că şi eu, poate că şi tu suntem nişte oi desprinse din turma marelui Păstor. Ne-a înşelat păcatul. Vai de noi… Rătăcim prin păduri fioroase de fărădelegi… Am dat prin păşuni pline de gălbează… Am căzut în prăpăstii de pierzare. Dar, oricât de rătăciţi am fi, Domnul Iisus, Păstorul cel bun, e gata să ne scape şi să ne mântuie.
Dacă celălalt este într-o stare sufletească rea, iar eu mă aflu într-una bună, îl pot influența?
Dar dacă vrăjmașul prezintă lucrurile astfel? De unde știi tu că te afli într-o stare mai bună? Atunci când cred că sunt mai bun decât celălalt și mă doare și mă întristez pentru el, trebuie mai degrabă să mă întristez pentru mine și nu pentru acela.
Rabdă, şi rabdă totul – toate necazurile, toate greutăţile nevoinţei, mustrările, ponegrirea, dar mai mult decât orice teme-te de deprimare. Este păcatul cel mai greu.
Diavolul este vrăjmaș lui Dumnezeu și răzbunător. Vrăjmaș, când, ca unul care-L urăște pe El, pare cumva să aibă dragoste pierzătoare către noi, oamenii, convingându-ne prin modurile patimilor celor de voie prin plăcere să preferăm bunătăților veșnice pe cele vremelnice. Prin aceste patimi furând toată dorirea sufletului, ne desparte complet de dumnezeiasca dragoste, făcându-ne vrăjmași de voie ai Făcătorului.
Omul s-a confruntat mereu cu ispita noutății, căci el este prin fire o fiinţă dinamică. În sufletul lui există o dorință înnăscută de a căuta mereu ceva nou. Duhul omului nu poate rămâne static fără a cădea în akedie: fără dinamica vieţii în Dumnezeu el își pierde însuflarea şi se afundă în akedie. De aceea are nevoie să crească mereu, să învețe mereu ceva nou. Sfântul Pavel spune că suntem meniți „creșterii lui Dumnezeu” (cf. Col. 2, 19) și suntem datori să „umblăm […] întru înnoirea vieţii” (Rom. 6, 4).