Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc; am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi”. (Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur)
La Mănăstirea Suruceni s-au adunat Duminică, 29 mai 2022, numeroși credincioși pentru a participa alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie. Fragmentul evanghelic al acestei Duminici (In. 9, 1-38) ne prezintă vindecarea unui orb din naștere. Acest orb nu văzuse niciodată lumina zilei, nu se bucurase de darul binecuvântat de a vedea lumea creată de Dumnezeu. Mai înainte de a-l vindeca, Mântuitorul le spune ucenicilor Săi: „Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt” (In. 9, 5). El este izvorul, pricinuitorul, creatorul luminii. Domnul le vorbeşte despre lumină şi îi dăruieşte celui nevăzător lumina, luminându-i deopotrivă ochii cu lumina naturală şi sufletul cu lumina credinţei. Scopul tămăduirii orbului a fost arătarea slavei Lui şi împărtăşirea adevăratei cunoaşteri de Dumnezeu oamenilor.
„Dumnezeu l-a zidit pe om cu scopul de a-l face părtaş la slava Lui (2 Petru 1, 4), chemându-l totodată să răsfrângă această slavă asupra întregii zidiri şi mai apoi să I-o înapoieze Lui, izvorul ei. După cum spune marele Apostol Petru. Dumnezeu „ne-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată“ (1 Petru 2, 9). Dumnezeu este lumina cea mare, iar omul este oglindirea Lui,” menționează arhim. Zaharia Zaharou.
Orbul vindecat ajunge nu doar să vadă lumea, ci și să-L cunoască pe Dumnezeu, Cel Care l-a vindecat de orbire. Cunoaşterea lui Dumnezeu nu este posibilă decât în lumină, atunci când lumina minţii noastre, nu cea a ochilor, întâlneşte Lumina lui Dumnezeu, care este de o cu totul altă calitate ontologică. Sfântul Simeon Noul Teolog spune în una dintre catehezele sale: „Noi dăm mărturie că Dumnezeu este lumină şi toţi cei ce s-au învrednicit să-L vadă, L-au văzut ca lumină şi cei ce L-au primit, L-au primit ca lumină; că înaintea Lui merge lumina slavei Lui şi că este cu neputinţă să se arate fără lumină…”
Fariseii îşi puneau încrederea în cunoaşterea legii şi în virtuţile lor. De aceea nici nu au putut să recunoască Lumina cerească, unica care poate lumina inima omului. Orbul din naştere a dat dovadă de simplitate şi de sinceritate, învrednicindu-se nu numai de dobândirea vederii trupeşti, de care fusese lipsit până atunci, ci mai cu seamă de dobândirea vederii duhovniceşti, care îl face să-L recunoască şi să-L mărturisească pe Hristos ca Domn al toată zidirea.
Pentru cel vindecat minunea a însemnat o a doua naștere, la o viață nouă, adevărată, trăită în cunoașterea lui Dumnezeu spre care suntem chemați cu toții. Atunci când cântăm în cadrul Sfintei Liturghii: „Am văzut Lumina cea adevărată, am primit duhul cel ceresc…”, noi împărtăşim din frumuseţea extraordinară a Celui despre Care cântăm, pe care-L întâlnim aici pe pământ şi-L vom întâlni în chip desăvârşit în veșnicie. Noi, orbii de pe pământ, gustăm ceva din Lumina cerului, cerându-I lui Dumnezeu: „Dă-ne nouă să ne împărtăşim cu Tine mai cu adevărat în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale!”.