Dumnezeu este ultima ţintă a tuturor păcatelor.
Când minţi, minţi înaintea lui Dumnezeu.
Fiecare păcat este un atac împotriva lui Dumnezeu
Cred, Doamne, atât cât pot eu, ajută necredinţei mele!
Când spunem: „Doamne, ridică-mă din patul durerii!” şi îţi aduci aminte că a ridicat pe paralitic, că a ridicat pe fiica mai marelui sinagogii, că a ridicat bolnavii din pat, în sinea ta totuşi te gândeşti oare poate Mântuitorul să facă lucrul acesta şi pentru mine? Sau dacă eşti mai puţin îndoielnic, te gândeşti oare merit eu ca Mântuitorul să mă ridice din patul durerii pe mine? Pentru că inima noastră este plină de îndoieli.
Noi spunem că-L iubim pe Dumnezeu, dar oare așa este?
Noi vrem ceva de la El, dar nu pe El Însuși. Este aceasta o relație? Oare la fel ne purtăm și cu prietenii noștri? Căutăm la ceea ce putem obține dintr-o relație de prietenie sau la prietenul pe care-l iubim? Și gândim aceasta și în legătură cu Domnul?
Sfântul Ierarh Nicolae, păstorul cel milostiv, cinstit în rugăciune la Mănăstirea Suruceni
„Bine slugă bună şi credincioasă, bine lucrătorule al viei lui Hristos, tu şi greutatea zilei ai purtat, tu şi talantul cel dat ţie l-ai înmulţit, şi celor ce au venit după tine nu i-ai pizmuit. Pentru aceasta, porţile cereşti ţi s-au deschis, intră întru bucuria Domnului tău şi te roagă pentru noi, Sfinte Nicolae.” (Slujba Litiei Sărbătorii)
Cine nu știe că sfinții sunt persoane vii?
Când cineva ne respinge sau este supărat pe noi, ne apropiem de el, îl întrebăm de ce e supărat, nu cumva are ceva cu noi, îi facem un dar ca să-l îmbunăm, să-l înveselim, urmărim ce vrea ca să ne iubească mai mult sau ca să-l iubim; și este un om muritor, poate chiar păcătos. Cu mult mai mult trebuie să facem așa ceva cu un sfânt. Trebuie să intrăm în legătură cu el, ca să putem avea tihna și ușurința de a-i cere ce vrem. Sfântul s-a luptat în viață, a trăit într-un anume loc, s-a ostenit pentru Hristos și, de aceea, nu îngăduie să-i răpim tainele fără să ostenim.
Să-I încredinţăm toate problemele noastre lui Dumnezeu
Viaţa noastră este plină de tulburare şi nelinişte. Cu toţii suntem îngrijoraţi, cu toţii suntem nemulţumiţi, cu toţii ne plângem, fie că suntem bogaţi sau săraci, stăpânitori sau oameni simpli.
Cei ce se lingușesc pe ei înșiși au și primit aici, pe pământ, răsplata lor
Toți cei cu părere de sine s-au socotit vrednici de Dumnezeu, vădind astfel că sufletul lor este cuprins de mândrie și de înșelăciune drăcească. Unii dintre ei i-au primit pe demonii care s-au înfățișat în chipul îngerilor și le-au urmat; altora li s-au arătat demonii în chip descoperit, prefăcându-se biruiți prin rugăciunea lor, ducându-i la mândrie; alții, ațâțându-și imaginația, cu sângele înfierbântat, au luat drept mângâiere a harului agitația lor nervoasă, căzând în amăgirea de sine și numărându-se, potrivit duhului lor, între duhurile necurate.
Uşa raiului e deschisă, tată, numai noi să vrem să intrăm în el
Ce-i aia disperare si deznadejde? Deznădejdea, disperarea, e cel mai mare păcat. Nu spune așa, că “eu n-am să mă mai mântuiesc, că eu degeaba mă rog“, nu! Tu să spui așa: “De unde-s gândurile astea? Ba nu. Eu, cu ajutorul Măicuței Domnului, am să mă mântuiesc.” Ușa raiului e deschisă, tată. Numai noi să vrem să intrăm în el, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Mai aduce pe câte unul și cu de-a sila, mai trimite o boală, un necaz, dar “pe dătătorul de bunăvoie îl iubește Dumnezeu“.
Odată primit, harul nu se mai ia de la om până la sfârșitul vieții lui
Dumnezeu dă chip de pocăință fiecărui om și mai cu seamă fiecărui creștin ortodox, care a primit harul înnoitor (dătător de viață nouă) al Sfintelor Taine ale Botezului și Mirungerii. Odată primit, harul nu se mai ia de la om până la sfârșitul vieții lui, astfel încât orice păcătos poate, dacă vrea, să se folosească de harul ceresc primit în dar spre a se pocăi și a fi viu.
Câtă vreme nu suntem în Dumnezeu, suntem în iad!
Pentru lume, pentru om, nu văd decât deznădejde în cursul istoriei. Ce înseamnă nădejdea? Nădejdea este numai în Dumnezeu. Când zice Hristos Sfântului Siluan că din mândrie suferă de draci, Sf. Siluan spusese: „Doamne, Tu ești milostiv, sufletul meu Te-a cunoscut, spune-mi cum să mă smeresc”.
Trebuie să iubim cu simplitate în inimă şi tot aşa să ne şi rugăm
De multe ori îmi spunea Bătrânul:
Cu cât se mândreşte omul, cu atât cade mai repede şi mai de sus!
L-au ntrebat fraţii: Ce alte fapte bune sunt mai necesare monahilor?
Hristos este temeiul vieţii mele
Niciodată nu trebuie să te compari cu nimeni. Fiecare dintre noi, oricât de mic ar fi, este mare înaintea Celui Veșnic; Dumnezeu face cu fiecare om o unică legătură a inimii.
Stareţul Efrem Katunakiotul: Epitrahilul este împăciuitorul omului căzut cu Tatăl, cu Creatorul lui
Când liturghisești să ai în vedere că ești mijlocitor. Preiei de la lume durerea, lacrimile, neputințele, rugămințile și le aduci înaintea tronului dumnezeirii. Și pe urmă transmiți lumii mângâierile, vindecările, tot ceea ce are nevoie fiecare. De mare vrednicie te-a învrednicit Dumnezeu, fiul meu. Să o cultivi. Urechea lui Dumnezeu este la gura preotului. Mare putere are epitrahilul. Epitrahilul este împăciuitorul omului căzut cu Tatăl, cu Creatorul lui. De aceea, atât cât poți, să pomenești cât mai multe nume. Cât de multe poți.
Adevărul este pururea veșnic
„Eu sunt Adevărul”. Întru tot desăvârșitul Adevăr, niciodată micșorat, niciodată schimbabil, pururea Unul și Același în plinătatea Sa întru tot desăvârșită, pururea Unul și Același ieri și azi și în veci. Adevărul este pururea veșnic, și în timpul veșnic, pururea nemărginit, și în cele mărginite nemărginit, pururea nemuritor, și în cele muritoare nemuritor. Toate celelalte adevăruri izvorăsc din el precum razele din soare, de aceea și ele sunt nemuritoare și veșnice.
„Voieşti să te faci sănătos?” Duminica a IV-a după Paști la Mănăstirea Suruceni
Dacă, atunci când suntem bolnavi, săpăm puțin sub picioare, în loc să aruncăm cu pietre în cer, se poate să dăm imediat peste izvorul vindecării noastre, ajunge ca Dumnezeu să vrea asta. Noi doar să ne încredințăm în mod deplin lui Dumnezeu, să nu simțim că ni se întâmplă ceva, să nu fim îndurerați, să nu fim strâmtorați, să nu ne îngrijorăm, să nu deznădăjduim, ci să ne încredințăm în mâinile lui Dumnezeu. (Arhim. Emilianos Simonopetritul)
Sfinții s-au dăruit în întregime lui Dumnezeu
In persoana sfântului, prin disponibilitatea sa în relații, prin extrema sa atenție față de celălalt, prin promptitudinea cu care se dăruiește lui Hristos, umanitatea este tămăduită și înnoită. Cum se manifestă în mod concret aceasta umanitate înnoită?