„Nimeni care pune mâna pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu”. Asta înseamnă că cine vrea să se mântuiască, dar se uită cu părere de rău la lucrurile pe care trebuie să le lepede în acest scop, acela nu se mântuieşte, nu merge, nu se îndreaptă către împărăţia lui Dumnezeu. Trebuie s-o rupem o dată pentru totdeauna cu tot ce poate împiedica lucrarea mântuirii. Cei ce vor să se mântuiască văd şi singuri asta, dar amână mereu despărţirea de anumite deprinderi pătimaşe. A rupe dintr-o dată cu toate aceste obişnuinţe li se pare o jertfă prea mare. Vor să se lase de ele „puţin câte puţin”, ca să nici nu bată la ochi, şi ies mai întotdeauna în pierdere. Se apucă de fapte mântuitoare, dar simţirile inimii rămân aceleaşi ca mai înainte. La început, nepotrivirea aceasta e foarte izbitoare. Însă făgăduinţa „mâine mă voi schimba” astupă gura conştiinţei. Astfel se scurge „mâine” după „mâine”, iar conştiinţa oboseşte să repete întruna acelaşi lucru şi, în cele din urmă, tace. Începe să apară gândul: „Se poate şi aşa”. Acest gând devine din ce în ce mai puternic, iar apoi se încetăţeneşte pentru totdeauna, şi omul devine cucernic pe din afară, însă neîndreptat pe dinăuntru: un mormânt văruit în ochii Domnului. Ceea ce e mai dureros este că aceşti oameni se îndreaptă la fel de greu, dacă nu chiar mai greu, decât cei împietriţi în păcate vădite… Iar ei cred că nu săvârşesc nimic rău.
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, pp. 220-221