Viaţa veşnică ni s-a arătat – viaţa veşnică „ce era de la-nceput, pe care am auzit-o, pe care cu ochii noştri am văzut-o şi mâinile noastre au pipăit-o” (I In. 1, 1). Şi cu toate acestea, în cel de-al doilea secol al istoriei descrise de Noul Testament, lumea continuă să trăiască în masă ca şi cum am fi încă în Vechiul Testament, fără nici cea mai vagă aşteptare a lui Mesia ce urmează să vină. Mai mult, nu ne ridicăm nici măcar la nivelul Legii lui Moise.
Pe lângă zidurile bisericii trec o mulţime de oameni trişti şi împovăraţi de problemele acestei vieţi şi întreabă: – Biserică, cum ne poţi mângâia? Iar Biserica le răspunde: – Prin credinţa în biruinţa de pe urmă a binelui. Eu sunt monumentul şi dovada acestei biruinţe.
Iată, cât de imens este cerul și pământul, (cât de) minunate sunt creaturile din ele, (cât de) mari sunt corpurile lor! Peștii enormi ai mării, munții, animalele sălbatice sunt, după cum se văd, mai puternice decât omul. Cu toate acestea, omul este mai de preț decât toate (aceste) creaturi, pentru că numai întru el a binevoit (să Se odihnească) Dumnezeu.
Iubiți credincioși, în parabola care s-a citit astăzi în biserică, Dumnezeu se aseamănă plugarului care a ieșit la câmp să-și semene sămânța. Și ni se spune că o parte din sămânță a căzut în drum, sau pe marginea drumului, și oamenii au călcat-o în picioare, păsările cerului au venit și au mâncat-o, așa încât nici măcar n-a apucat să răsară, pentru că a pierit. Iar altă parte a căzut pe pământ pietros.
Adeseori felul în care reacționezi atunci când treci printr-o supărare, printr-o durere, printr-o rănire, seamănă cu următorul lucru: e ca și când ei ți‑au dat un cuțit, iar tu începi să-l răsucești în propria rană.
Credincioșii nu sunt fără de păcat, fără probleme și fără supărări. Trăiesc mucenicia pocăinței, renasc și primesc mângâiere de la Dumnezeu. Cu harul lui Dumnezeu se sensibilizează, devin iertători, milostivi, răbdători, consolatori, compătimitori, buni. Sunt plini de dragoste care îi mișcă să se roage pentru toată lumea.
Cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea portalului ortodox.md „Moldova Ortodoxă”, prin binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir și cu participarea a mai bine de patruzeci de invitați, la Palatul Mitropolitan a avutloc o întrunire festivă dedicată acestei importante realizări de mediatizare a conținutului Ortodox în online-ul autohton.
Unul este lucrul spre care tindem în viaţa noastră: iubirea, adorarea lui Hristos şi iubirea către semenii noştri. Să fim toţi una, având drept cap pe Hristos. Numai aşa vom dobândi harul, Cerul, viaţa veşnică.
Trebuie să avem răbdare, pentru că Dumnezeu trăiește în veșnicie și lucrează în veșnicie. Ne grăbim să vedem totul împlinit cât ai bate din palme, pentru că viața noastră se scurge rapid. Suntem aici doar pentru o scurtă vreme din veșnicie și apoi ce se întâmplă? Am terminat cu această viață.
Să nu fim nebăgători de seamă de mântuirea noastră. Să nu ne desfătăm cu dulceţile lumii acesteia, că sunt trecătoare şi aduc înlăuntru căinţă, iar pe urmă se duc la alţii. Şi toată slava lumii acesteia este din pământ şi se duce în pământ, și nimic altceva nu călătoreşte împreună cu noi, fără numai singur păcatul şi munca cea pentru el.
Dumnezeu Se descoperă în primul rând celor ce se smeresc sincer. De obicei Se ascunde de cei mândri. Dumnezeu Se odihnește în blândețe și în smerenie.
Odată, l-a întrebat cineva (pe părintele Paisie Aghioritul):
– Ţelul căsătoriei este împreună-lucrarea soților cu Dumnezeu pentru a naşte fii şi fiice lui Dumnezeu. În vremea alegerii este trebuință de rugăciune, de multă rugăciune, pentru a se face o alegere bună, pentru a se găsi persoana potrivită acestui țel.
Eu nu pot să sărut doar o singură dată icoana Maicii Domnului și să plec, căci atunci când mă apropii de icoană, ca un magnet mă atrage către ea. Și trebuie să fiu singur, fiindcă doresc să o sărut ore întregi. Și ca o suflare de viață vine în sufletul meu, umplându‑mă de Har și nedându‑mi voie să mă depărtez.
„Moartea este o boală ce a survenit prin îndepărtarea omului de la Dumnezeu, Izvorul vieții. Nu Dumnezeu este răspunzător pentru moarte, nici moartea nu este pedeapsa lui Dumnezeu pentru om, ci moartea este urmarea păcatului și a îndepărtării omului de Dumnezeu.” (Pr. Ioannis Romanidis)
Pilda despre cei zece robi şi cele zece mine (Luca 19, 12-28) – Aici se vorbeşte despre ce ar trebui să facă oamenii, cum să trăiască în aşteptarea celei de-a Doua Veniri a lui Hristos şi a înfricoşătoarei Judecăţi. Unele detalii relatate sunt subliniate mult mai pregnant şi există, de asemenea, amănunte noi.