Zaheu, acest om de vază din cetatea Ierihonului, fiind „mic de statură” și voind să-L vadă pe Hristos, s-a urcat într-un sicomor. A nesocotit astfel părerea lumii și a primit să se facă de râs pentru Hristos. Tocmai aceasta L-a făcut pe Hristos să ia seama la el, pentru că a descoperit în Zaheu o anume înrudire duhovnicească cu Sine Însuși.
Am observat că un gând smerit îl face pe om să strălucească. Când omul își ia greșeala în întregime asupra sa, este scăldat de Harul lui Dumnezeu. Zilele trecute a venit la Colibă un medic cu mulți copii care mi-a spus: „Părinte, sunt foarte mândru și aceasta se face pricină ca și copiii mei să facă neorânduieli”.
Dragostea mă face Dumnezeu, şi Tu, o, Dumnezeule te faci om. Acolo unde există unul, nu există iubire. Acolo unde sunt doi uniţi există doar un simulacru de iubire. Acolo unde trei sunt uniţi, există dragoste. Numele Tău este iubire fiindcă numele Tău este treime în Unitate.
Trebuie să învăţăm să ne rugăm. Nu să citim, să ne rugăm. Diferenţa este mare. Trebuie să ne rugăm cu simplitate şi firesc. Ca şi cum am rosti ceva. Să nu lăsăm niciodată ca citirea noastră să devină mecanică. Iar asta va reuşi numai cu osteneală. Multă osteneală. Muncă continuă şi neîntreruptă. Muncă cu răbdare. Muncă înăuntrul nostru.
Toţi cei care sunt interesaţi de problemele religioase vorbesc despre viaţa duhovnicească, având în vedere calea pe care omul va ajunge la mântuire. În acest sens, toate denumirile creştine, dar și mai multe religii dintre cele mai cunoscute vorbesc despre duh şi despre viaţa duhovnicească.
Expresia om spiritual este folosită, de asemenea, pentru a desemna pe cineva care se ocupă cu viaţa culturală, cu tot ce se află dincolo de biologic. Aşadar, şi în acest sens se vorbeşte despre oameni spirituali, făcându-se referire la persoane care se interesează de literatură, de teatru, de ştiinţe etc.
Despre preoţie si relaţia ei cu monahii
Se ştie foarte bine că treapta preoţiei a fost întotdeauna cinstită de monahi. Astfel, se poate vedea cum în Sfântul Munte, atât în trecut cât şi astăzi, cel mai bătrân monah se pleacă în faţa unui tânăr cleric fără barbă căruia îi sărută mâna.
Preoţia e într-adevăr foarte scumpă. Nu conştiinţa Părinţilor fost aceea care i-a determinat să le interzică monahilor să devină preoţi.
Trebuie să mulţumeşti pentru toate. Aici să-ţi fie îndrumător Sfântul Pavel, care porunceşte: „În toate mulţumiţi” (1 Tes. 5, 18).
De asemenea, cuviosul Isaac, care zice: „Mulţumirea celui ce primeşte, stârnește pe cel ce a dat să dea daruri şi mai mari decât cele dinainte.
Arhiereul Bisericii Ortodoxe Ruse din Străinătate (BORS) este sigur că lipsirea de cetățenie a ierarhilor Bisericii Ortodoxe din Ucraina (BOUcr) și deschiderea dosarelor de urmărire penală împotriva lor în perioada marilor sărbători – nu este o coincidență, ci o formă de prigoană.
Cum trebuie să procedezi când te cuprinde deznădejdea, căci te simţi murdar de păcate?
Cum pot fi mântuite sufletele… aceasta este dorinţa mea arzătoare, focul inimii mele, dragostea dumnezeiască dinlăuntru, care mă mistuie fără încetare.
Dacă întrebaţi ce este cultura, aş putea spune într-un cuvânt: armonie! Dacă m-ar întreba cineva ce este Scriptura, aș răspunde „Armonie, domnule!”. Adică să fiu mereu în situaţia să păstrez pacea, pentru că raportul dintre dreptate şi pace este de la doi la opt. Deci, faci dreptate şi câştigi doi, dar pierzi opt. Faci pace, câştigi opt, dar pierzi doi.
„Dăruieşte-mi mie, Doamne, să ajung la cunoştinţa adevărului Tău. Prelungeşte-mi viaţa până voi aduce Ţie roadă de pocăinţă adevărată; să nu mă iei la jumătatea zilelor mele, nici în ceasul întunecării mele, ci, înainte de a mă întoarce în pământul din carele am fost luat, binevoieşte să mă întorc la Tine, Dumnezeul meu, şi mai înainte de a părăsi această viaţă să vadă sufletul meu slava fiilor învierii…”(Sf. Sofronie Saharov)
Pe cei care au păcate trupeşti, nu. Pe cei care nu-i simpatizaţi, nu. Eu zic să-i daţi o foaie albă lui Hristos şi să-i ziceţi: „Scrie Tu, că noi suntem ocupaţi să triem lumea.”
Tot ceea ce primim noi, ceea ce vedem, ce auzim lasă niște amprente, niște impresii, pe care le trăim, le vedem… niște urme. De ce fug călugării de lume? Ca să nu vadă și să nu audă. Pentru că mergi pe drum și ai văzut o murdărie, și fără să vrei tu te gândești la ea. Și această murdărie s-a lipit și a lăsat o pată.
Creştinul neapărat trebuie să fie un nevoitor. Cu atât mai mult monahul, preotul. Urându-te pe sineţi, începând prin a te chinui, nu numai cu înfrânarea de la patimi, dar şi împotrivindu-te lor, adică tăbărând asupra lor, şi dintr-o dată simţi uşurare: ca o lumină oarecare se iveşte în suflet. Sf. Vasilie cel Mare şi Ioan Scărarul spun că mai plăcută este suferinţa de bunăvoie decât bucuria necuvântătoare fără voie.
A doua zi după Praznicul Botezului Domnului ne aducem aminte de unul dintre cei mai austeri și intransigenți profeți ai Domnului: Sfântul Ioan Botezătorul.
Mi s-a întâmplat să întâlnesc şi să aud vorbind oameni, care se refereau perfid, cu o bucurie răutăcioasă la nişte „pete” din viaţa şi activitatea unor oameni de seamă şi chiar sfinţi şi care, pentru acele „pete” reale sau închipuite, defăimau toată viaţa acelor persoane, zicând de ele că ar fi fost făţarnice sau chiar că s-ar fi lepădat de Dumnezeu. Ei sunt gata să-şi susţină afirmaţiile cu fapte, numai că şi acestea sunt tot atât de obscure şi de îndoielnice ca şi obscurul, suspectul şi vicleanul lor suflet, care, cu o „pată” a altuia, păcat sau slăbiciune, vor să-şi asigure o falsă justificare propriilor lor fapte reprobabile.