Diavolul invidiază mult făptura lui Dumnezeu, pe om. Diavolii strigă: “Noi am greșit o singură dată și ne tiranizezi, iar pe aceștia care greșesc de multe ori îi ierți.”
„Am greșit” are puterea de a izbăvi din iad
Blândul păstor, Sfântul Ierarh Nicolae, cinstit la Mănăstirea Suruceni
„Prin smerenia sa, sfântul trece aproape neobservat, dar el se face totdeauna prezent când e nevoie de sprijin, de mângâiere, de încurajare. El rămâne alături de cel pe care toți l-au părăsit. Pentru el, nici o greutate nu este de netrecut, nici o piedică de neînvins, când e vorba de a scoate pe cineva dintr-o situație disperată.” (Pr. Dumitru Stăniloae)
„Împărate Cel preaveșnic, Mângâietorule Cel adevărat, Hristoase, curățește-ne…” Duminica a XXVII-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni
Recunoştinţa faţă de Dumnezeu risipeşte descurajarea, împuţinează tristeţea, ne readuce curajul şi veselia. Am fi cu toţii mult mai fericiţi dacă i-am mulţumi lui Dumnezeu mai des! (Ep. Aleksandr Mileant)
Omul se află când sub influența vrăjmașilor, când sub influența harului lui Dumnezeu
De ce se luptă permanent în noi binele cu răul?
Rugăciune către Sfânta Mare Muceniță Varvara
“Către tine ca la un adevărat izvor de vindecări şi grabnică tămăduitoare şi mult-minunată, Sfântă fecioară Mare Muceniţă Varvara, eu, ticălosul scap şi către Sfântul tău chip cu nevoinţă căzând, mă rog: vezi neputinţa sufletului meu şi pe acesta cu obişnuita învăţătură a milosârdiei tale şi cu bună silinţă vindecă-l degrabă.
Ia aminte la glasul rugăciunii mele, nu trece cu vederea suspinul adus din ticăloasa mea inimă şi ascultă strigarea mea, ca una ce eşti singura mea scăpare, care ai închipuit prin trei ferestre pe Preasfânta cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime în baia părintească ce ţi se zidea;
Sfântul Ioan Damaschin: Despre Născătoarea de Dumnezeu
Sfânta şi prealăudata Pururea-Fecioară şi Născătoare de Dumnezeu Măria fiind mai dinainte hotărâtă prin sfatul preştiutor şi mai înainte de veci al lui Dumnezeu, a fost preînchipuită şi mai înainte propovăduită de Duhul Sfânt prin diferite imagini şi cuvinte ale profeţilor, în timpul mai dinainte hotărât a odrăslit din rădăcina lui David, potrivit făgăduinţelor făcute către acesta; căci spune: S-a jurat Domnul lui David adevărul şi nu-l va lepăda: din rodul pântecului tău voi pune pe tronul tău [Ps 131,11; 2 Rg 7,12]; şi iarăşi: Odată m-am jurat întru cel sfânt al meu, că nu voi minţi pe David. Sămânţa lui rămâne în veac şi tronul lui ca soarele înaintea mea şi ca luna făcută pentru veşnicie şi care este martor credincios în cer [Ps 88, 35-36]. Şi Isaia: Toiag va răsări din Iesei şi floare se va înălţa din rădăcina lui [Îs 11,1].
Să avem bucuria lui Hristos
Hristos este bucuria, lumina cea adevărată, fericirea. Hristos este nădejdea noastră. Legătura cu Hristos este iubire, este dragoste, este înflăcărare, este dorinţă arzătoare după cele dumnezeieşti. Hristos este totul, El este iubirea noastră, El este dragostea noastră. Dragostea lui Hristos este o dragoste ce nu se poate pierde. De acolo izvorăşte bucuria.
Păcatul nemărturisit, necăit, este ca o injecție care duce la septicemie mortală
Supranumit „Apostolul Bucureștilor”, icoană a bunătății și a blândeții, Părintele Sofian Boghiu (1912-2002) a fost el însuși greu încercat în această viață. Trăind departe de țara sa – Basarabia, supus detenției de regimul comunist român (1958-1964), el a depășit prin credință încercările și pătimirile fără de voie pe care viața i le-a scos în cale. Răbdarea și smerenia sa sunt temelie pentru speranța noastră în biruința binelui asupra răului, a virtuții asupra păcatelor, a bucuriilor duhovnicești asupra efemerelor plăceri trupești.
Este un nume, un cuvânt, care este aidoma nouă, care coincide cu noi, care este noi
Există prenumele, numele pe care îl primim la botez: este numele prin care Dumnezeu primeşte o persoană care astfel devine a Lui. Numele de botez o leagă pe persoana botezată de Dumnezeu, pentru că, primindu-l, omul acela moare cu Hristos şi învie din nou; de asemenea, numele de botez îl leagă şi de o mulţime de oameni care au primit acelaşi nume, şi, mai înainte, cu cel care a transformat primul un nume păgân într-un nume creştin, primul sfânt care a adus acest nume în Biserică.
Martiriul – temelia monahismului ortodox (Rolul durerii)
Dintru început, după Cădere, omul şi-a dat seama şi a experiat faptul că ceea ce părea a fi un blestem – şi anume hotărârea lui Dumnezeu ca el să să-şi câştige pâinea prin sudoarea frunţii sale, să nască în dureri şi să redescopere raiul prin multe necazuri (Fapte 14: 22) – era în fapt ascunderea iubirii lui Dumnezeu, care ascundere era o cale şi un mijloc pentru cea de-a doua creare a omului, pentru reînnoirea celui ce căzuse care murea pe zi ce trece. Ajungând la o oarecare maturitate, omul a recunoscut în suferinţele sale, în sudoarea muncii sale şi chiar în moartea sa faptul că durerea să conţinea un mod de a fi, o posibilitate vie de a se descoperi în faţa lui Dumnezeu, mărturisindu-I dorinţa sa de îndumnezeire pierdută.
Nu toți vom adormi, dar toți ne vom schimba într-o clipeală de ochi, la trâmbița cea de apoi
Domnul i-a spus în vedenie Sfântului Ioan Teologul: „Iată, toate le fac noi” (Apocalipsa 21, 5) – și El va face trupuri noi. Trupurile nu vor mai fi ca cele dinainte, ci de un soi cu însușiri necunoscute nouă, fiindcă se spune în Scriptură că vor fi trupuri duhovnicești.
Tatăl nostru cel ceresc ne-a dat totul, iar noi suntem veşnic mâhniți de ceva
Părinţii noştri vor să fie copiii lor totdeauna mulţumiţi, bucuroşi, recunoscători şi mulţumitori pentru toată osteneala şi jertfa lor. Şi când văd că pruncii lor sunt trişti, nemulţumitori şi supăraţi, atunci le este greu.
Asemenea şi Tatăl nostru cel ceresc: ne-a dat totul, iar noi suntem veşnic mâhniţi de ceva.
Orice ţi-ar zice cineva să ai pacea sufletului
Fiecare să fie conştient că dacă lucrează ceva este pentru Dumnezeu şi are plată de la Domnul. Deci nu-l interesează ce face altul. Dacă apare cârteala, lucrul ăla nu mai are valoare duhovnicească.
Să te rogi să-ţi dea Domnul răbdare şi smerita cugetare ca să ai pacea sufletului. Cel mai mare lucru este să ai pacea sufletului, în orice situaţie, orice ţi-ar zice cineva.
Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, cinstit în rugăciune la Mănăstirea Suruceni
„Prinderea peştilor lăsând Apostole, pe oameni ai vânat cu trestia învăţăturii, aruncând ca o undiţă îndemnarea la dreapta credinţă, şi scoţând din adâncul înşelăciunii toate neamurile, Andree apostole, cu Petru fiind de un sânge, şi lumii învăţător cu mare glas, nu înceta să te rogi pentru noi, cei ce cu credinţă şi cu dragoste, Preamărite, bine lăudăm pururea cinstită pomenirea ta.” (Slujba Sfântului Apostol Andrei)
Pocăinţa este schimbarea inimii ce ne întoarce cu faţa către Dumnezeu
Pocăinţa este cotitura vieţii, răsturnarea gândurilor, schimbarea inimii ce ne întoarce cu faţa către Dumnezeu într-o nădejde plină de bucurie şi freamăt, în încrederea că, chiar dacă nu merităm mila lui Dumnezeu, Hristos a venit pe pământ nu ca să judece, ci ca să mântuiască, a venit nu la cei drepţi, ci la cei păcătoşi.
Cei ce postesc de nevoie au vreo plată? Dar cei care nu pot posti din cauza bolii, a muncilor grele a lipsei, ce trebuie să facă?
Cei ce postesc de nevoie au vreo plată? Dar cei care nu pot posti din cauza bolii, a muncilor grele a lipsei, ce trebuie să facă?
– Cei care postesc de nevoie, dacă vor mulțumi lui Dumnezeu pentru aceasta și nu vor cârti înaintea Lui, vor avea plată pentru răbdarea lor, întrucât este scis: „În lupta aceasta grea aveți nevoie de multă răbdare” (I Timotei 6, 11).
Să prelungim postirea, să nu dăm frâu liber simțurilor
„Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea sunt ieșirile vieții” (Pilde 4, 23). Creștinul care a postit, s-a spovedit și s-a împărtășit cu Sfintele Taine, înnoiește în sine izvoarele harului deschise în el prin Sfântul Botez, care după aceea au fost de atâtea ori înnoroite prin nepăsare și căderi și de atâtea ori au fost curățite prin pocăință. Acum, ele sunt iarăși curățite după ultimele căderi.