Dumnezeu este Lumină și ni se arată în lumină. Avem nevoie de această lumină, pentru că numai aceasta poate împrăștia întunericul patimilor și al viciilor, care întunecă și desfigurează viața noastră. (PS Ignatie, Episcopul Hușilor)
În a doua Duminică din Postul Mare, cea a Sfântului Grigorie Palama, numeroși credincioși s-au rugat alături de obștea monahală a Mănăstirii Suruceni. Dacă prima Duminică din Postul Mare a pus în prim plan importanța păstrării dreptei credințe și necesitatea cinstirii Sfintelor Icoane, cea de a Duminică devine o pledoarie a Bisericii pentru ca omul să devină lumină, să să împărtășească din lumina cea necreată pe care Hristos, prin întruparea Sa, a adus-o lumii. Aceste două Duminici, a Ortodoxiei și a Sfântului Grigorie Palama, îşi găsesc un loc important la începutul urcușului duhovnicesc al Postului Mare, nu doar prin importanţa istorică pe care o au, dar şi pentru că reprezintă condiţiile fără de care nu vom putea renaște sufletește şi de a ne întâlni cu Hristos Cel înviat.
Dumnezeu Însuși este Lumină: „Eu sunt Lumina lumii”, ne spune Mântuitorul (In 8, 12), iar Biserica ne învață: „Lumină este Tatăl, Lumină este Fiul, Lumină este Duhul Sfânt”. Pentru Sfântul Grigorie Palama, teologul luminii necreate, dar și pentru mulți alți Sfinți ai Bisericii a căror învățătură o sistematizează acesta, unicul mijloc pentru a atinge adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu, adică împărtășirea reală de Lumina necreată, îl reprezintă calea despătimirii, a unirii cu Dumnezeu prin rugăciune, care duce la îndumnezeire.
De această lumină se poate împărtăși orice creștin care se nevoieşte cu atenţie, conlucrând cu harul dumnezeiesc și curăţindu-se de patimi, precum ne spune și Sfântul Grigorie Palama: „Când «se luminează de ziuă şi Luceafărul răsare în inimile noastre» (2 Petru 1, 19) atunci adevăratul om – mintea – iese să-şi săvârşească lucrarea adevărată (Ps. 103, 24). Şi călăuzit de această lumină, urcă pe calea care duce la munţii cei veşnici. În această lumină, în chip minunat, se face văzător celor mai presus de lume, fie că este încă legat de materia cu care dintru început a fost unit, fie că este despărţit de ea, potrivit înălţimii duhovniceşti la care a ajuns. Căci nu se înalţă cu aripile închipuirii minţii, care rătăceşte pretutindeni de parcă ar fi oarbă, fără a avea o înţelegere limpede şi neîndoielnică a lucrurilor sensibile care nu sunt imediat prezente simţurilor sau a realităţilor inteligibile transcendente. Mai degrabă, se înalţă cu adevărat în nespusa putere a Duhului şi, cu o înţelegere duhovnicească mai presus de cuvinte, aude negrăite graiuri (2 Cor. 12,4) şi vede cele nevăzute”.
Viața și învățătura Sfântului Grigorie ne vorbesc despre faptul că împărtășirea de această Lumină începe în această viață și-și va atinge desăvârşirea în Împărăţia lui Dumnezeu. Însă pentru aceasta se cere de la noi o trăire a credinței, se cere să ducem o adevărată luptă pentru curățirea sufletului de toate patimile, păcatele și legăturile cu cel rău.
„Celor ce umblă întru întunericul păcatelor ai răsărit lumină, Hristoase, în vremea postului. Arată-ne nouă și ziua cea vestită a Pătimirii Tale, ca să strigăm Ție: Scoală-Te, Dumnezeule, miluiește-ne pe noi”.