„Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui. Zice-va Domnului: Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea, Dumnezeul meu, şi voi nădăjdui spre El” (Ps. 90,1-2). Cine locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt? Cine se va sălăşlui întru acoperământul Dumnezeului cerului? Oare voi toţi, toţi cei botezaţi, toţi creştinii? Cât de greu mi-ar veni, trebuie s-o spun: nu toţi.
Oare toţi trăiţi în ajutorul Celui Preaînalt? Oare viaţa tuturor este îndreptată către un singur scop mare şi sfânt: cel de a-L slăvi pe Dumnezeu, de a-L iubi pe Dumnezeu, de a iubi oamenii, de a face faptele milosteniei, de a împlini Legea lui Hristos?
Nu, nu a tuturor. Doar cei care trăiesc aşa trăiesc în ajutorul Celui Preaînalt, se sălăşluiesc întru acoperământul Dumnezeului cerului, doar aceia vor îndrăzni să Ii spună lui Dumnezeu: „Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea.” Dumnezeu e sprijinitor doar acelora, doar acelora le este El scăpare. Îndrăznesc să nădăjduiască spre El doar cei ce îl cinstesc pe Dumnezeu din toată inima, doar cei ce îl slujesc prin viaţa lor, prin iubirea lor de oameni.
„Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul gâlcevitor; cu spatele Lui va umbri ţie şi sub aripile Lui vei nădăjdui, ca o armă te va înconjura adevărul Lui” (3-4). Pe cei care se vor sălăşlui întru acoperământul Dumnezeului cerului, pe cei cărora Dumnezeu le e scăpare, pe aceia El îi va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul gâlcevitor. Care este acest laţ al vânătorilor?
Laţurile sunt de tot felul, şi cel mai cumplit este cel pe care l-a văzut cuviosul Antonie cel Mare: acestuia i s-a arătat o cursă uriaşă, înfricoşătoare, întinsă pe pământ, şi i s-a zis că aceea este cursa diavolului. Umblăm prin mijlocul a multe curse, prin mijlocul curselor pe care le întinde diavolul la tot pasul – şi aceste curse diavoleşti sunt cele mai cumplite pentru noi. Umblăm şi prin mijlocul curselor întinse de oameni răi, care ne urăsc, care ne invidiază, de oameni care caută doar propria bunăstare şi năzuiesc să îi înlăture din calea lor pe toţi cei care îi încurcă. Aceştia spun vorbe gâlcevitoare, străine de pace şi dragoste, vorbe pline de răutate şi ură, care cheamă la gâlceavă. Şi de toate aceste curse, şi de aceste cuvinte îi va izbăvi Domnul pe cei ce se vor sălăşlui sub acoperământul Lui.
„Cu spatele Lui va umbri ţie şi sub aripile Lui vei nădăjdui.” Ca şi cum te-ar ocroti cu spatele Său, ca şi cum S-ar pune înaintea Ta, Şi-ar întinde mâinile, te-ar apăra cu umerii Săi puternici, şi vei avea nădejde tare că nici o primejdie nu te va ajunge sub aceşti umeri puternici, sub aceste aripi întinse.
„Ca o armă te va înconjura adevărul Lui.” Adevărul este uriaşă putere dumnezeiască, mai înfricoşătoare pentru vrăjmaşi, şi mai întâi de toate pentru vrăjmaşii neamului omenesc, ca armă a lui Dumnezeu, armă a harului dumnezeiesc, armă a credinţei noastre tari în El şi neclintitei noastre nădejdi în El. Această armă pe toţi îi va ocroti şi de frici îi va izbăvi.
„Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeată ce zboară ziua, de lucru ce întru întuneric umblă, de întâmplare şi diavol de amiazăzi” (5-6). Multe frici se întâmplă noaptea: auzim voci, bătăi şi zgomote înfricoşătoare; suntem supuşi unor primejdii cumplite din partea hoţilor şi tâlharilor. De multe ori, când dormim năvălesc asupra noastră şi duhurile necurate, şi ne chinuie, şi bagă în noi frică grea.
„De săgeată ce zboară ziua.” Ce săgeţi zboară ziua? Nu doar săgeţile materiale, care ne rănesc – acum, ce-i drept, nu mai sunt săgeţi, acum sunt gloanţe şi alte arme. De tot ce se petrece în întuneric, de tot acel rău care iubeşte acoperământul nopţii, fiindcă sub acoperământul beznei se fac păcatele cele mai grele: omorurile, furturile, curvia şi preacurvia.
„De întâlnire şi diavol de amiazăzi” – de întâlnirea rea şi primejdioasă cu oameni răi şi primejdioşi, precum şi de întâlnirea şi mai primejdioasă cu dracii.
„Cădea-vor din latura ta o mie şi zece mii din dreapta ta, şi către tine nu se va apropia, fără numai cu ochii tăi vei socoti, şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea” (7-8). Aceasta a fost, aceasta va şi fi: au căzut lângă noi – şi de-a stânga, şi de-a dreapta – mii de oameni, au căzut morţi, ucişi. Au căzut şi cad şi acum, doborâţi de draci, cei care şi-au pierdut credinţa, cei care îl hulesc pe Dumnezeu, care îl răstignesc a doua oară pe Domnul Iisus. Cad aceştia şi mor în jurul nostru, cu miile, de moartea duhovnicească şi de moartea trupească.
„De tine nu se va apropia” – de tine nu se va atinge: îngerii se vor aduna în zbor la tine, şi nu va îndrăzni să se apropie nici satana însuşi, fiindcă locuieşti sub acoperământul Dumnezeului cerului.
„Că Tu, Doamne, nădejdea mea; pe Cel înalt ai pus scăpare ţie” (9). Fericit tot omul ce şi L-a pus scăpare pe Cel Preaînalt, Dumnezeul nostru! „Nu vor veni către tine rele şi bici nu se va apropia de sălaşul tău” (10). Nici măcar rana nu se va apropia: de tot răul vei fi păzit.
„Că îngerilor Lui va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale. Pe mâini ridica-te-vor, ca să nu împiedici de piatră piciorul tău. Peste aspidă şi vasilisc vei încăleca şi vei călca pe leu şi pe balaur” (11-13). Îngerul păzitor va fi întotdeauna înaintea ta, şi nu doar el – o întreagă oaste de îngeri va primi poruncă de la Dumnezeu să te păzească în toate căile tale. Ei te vor lua pe mâini, te vor duce pe calea dreaptă, se vor îngriji ca nici măcar să nu se poticnească piciorul tău de piatră.
„Peste aspidă şi vasilisc vei încăleca şi vei călca pe leu şi pe balaur.” Nimic otrăvitor, rău, nici măcar ucigător de primejdios nu va fi temut ţie: vei călca pe capetele şerpilor şi pe scorpioni; nu te vei speria de leul ce rage şi nici de leul ce caută pe cine să înghită – de diavol.
„Că spre Mine a nădăjduit, şi îl voi izbăvi pe el; îl voi acoperi pe el, că a cunoscut numele Meu” (14). Toate acestea vor fi date de la Dumnezeu, de vom nădăjdui spre El. El ne va izbăvi de tot răul şi ne va acoperi, pentru faptul că am cunoscut din toată inima numele Lui.
„Striga-va către Mine, şi îl voi asculta pe el; cu dânsul sunt în necaz, îl voi scoate şi-l voi mări pe el” (15) – chiar îl va proslăvi; îl va scoate din tot răul, din toată nenorocirea, din tot necazul.
„Cu îndelungare de zile îl voi umple pe el, şi îi voi arăta lui mântuirea Mea” (16). Chiar şi lungime de zile făgăduieşte; mântuirea ne va arăta. Cunoaşteţi acest măreţ psalm 90, şi îl iubiţi, şi vă puneţi mari nădejdi în el, dar nu aşa cum trebuie. Vă puneţi nădejdi în înseşi cuvintele psalmului, le scrieţi pe hârtie şi le purtaţi la piept; vă încingeţi cu brâu ce are cusut pe el cuvintele psalmului – şi ce, asta vă apără? Nu, fiindcă psalmul trebuie să fie scris nu pe hârtie, ci în inima voastră; el trebuie să fie pe buzele voastre.
După acest psalm trebuie să îndreptaţi viaţa voastră; trebuie să ţineţi minte toate măreţele, sfintele cuvinte ale acestui psalm şi să trăiţi potrivit lor, nu numai să purtaţi acest psalm pe trup.
Este o superstiţie să credeţi că măreţul psalm 90 vă va apăra mecanic; aceasta este o superstiţie, o superstiţie absurdă. In inima voastră să purtaţi psalmul, cu inima voastră să îl cântaţi; să trăiţi aşa cum porunceşte psalmul acesta, şi atunci veţi primi marea ocrotire de la Dumnezeu pe care o făgăduieşte prorocul David în el.
Mai e la voi şi altă superstiţie extrem de prostească, foarte răspândită, din păcate, în toate colţurile Rusiei. Sunt unii care trimit prin poştă ori strecoară hârtiuţe cu o rugăciune incoerentă, de multe ori lipsită de sens; în ele este scris că rugăciunea aceasta este trimisă, chipurile, de la Ierusalim, că ea trebuie copiată de atâtea şi atâtea ori şi răspândită în taină. Aceasta este o nerozie, o absurditate. Dacă cineva vă strecoară o astfel de hârtiuţă, s-o rupeţi şi s-o ardeţi. Să n-o daţi mai departe şi să n-o răspândiţi, fiindcă trebuie să trăim nu în superstiţii, ci în credinţă.
Superstiţiile sunt pentru păgâni, iar de creştini trebuie să fie străine. Să fiţi, deci, liberi de orice superstiţie!
Păstraţi psalmul 90 nu pe trupul vostru, ci în inima voastră!
Sfântul Luca al Crimei, Ne putem mântui în orice vremuri, Editura Sophia