
Evanghelistul Luca ne-a transmis pilda bogatului și a săracului Lazăr. Ceea ce ne atrage în mod special interesul nu este atât punctul eshatologic la care se referă, foarte înfricoșător, cu adevărat, cât nenorocirea care îl însoțește pe cel osândit.


Evanghelistul Luca ne-a transmis pilda bogatului și a săracului Lazăr. Ceea ce ne atrage în mod special interesul nu este atât punctul eshatologic la care se referă, foarte înfricoșător, cu adevărat, cât nenorocirea care îl însoțește pe cel osândit.

Timpurile în care trăim sunt foarte grele. Dacă analizăm vremea în care trăim, vedem că e deprimantă. Cred că doar bucuria lui Hristos, cea care ne este făgăduită, poate să ne țină. Oamenii de dinaintea noastră puteau, deoarece știau să spună: „Are grijă Dumnezeu!” Aveau credință, aveau nădejdea în Dumnezeu…

Cine nu vrea, nu se vindecă. Cine vrea, este vindecat de Harul lui Dumnezeu. În cele din urmă înțelegem cine este de vină, înțelegem ce se întâmplă înlăuntrul nostru și ne lăsăm convinși să se vindecăm.

Am spus că suntem suflare a lui Dumnezeu. Pentru că avem această rudenie cu Dumnezeu și Dumnezeu este prezent pretutindeni, suntem și noi mereu aproape de El. Suntem fiii Lui. Și văzând vrednicia cu care ne-a învrednicit, fiind suflarea Sa, trebuie să ne îngrijim să nu-L întristăm.

Fii cu luare-aminte la ce ţi-a făcut diavolul. Sunt două lucruri: păcatul şi căinţa. Păcatul este rana, iar căinţa este leacul. Aşa cum sunt răni şi leacuri pentru trup, tot aşa pentru suflet sunt păcatele şi căinţa. Păcatul are ruşinea, iar căinţa are îndrăzneala.

Toate problemele noastre, cele materiale, cele trupeşti, toate să le încredinţăm lui Dumnezeu. Precum spune în Dumnezeiasca Liturghie „şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Toată viaţa noastră o lăsăm în seama Ta, Doamne. Ce voieşti Tu, Facă-se voia Ta, precum în Cer aşa şi pe pământ.

În luna septembrie, în ziua a șaptesprezecea, săvârșim pomenirea Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe – Ismail (†1943), iar pe data de zece iulie sărbătorim aflarea Cinstitelor sale Moaşte.
Episcopul Dionisie Erhan (n. 1868 — d. 1943), Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului (1918-1932), Episcopul Cetății Albe – Ismail (1932-1940), Episcop al Argeșului (1940-1941), Stareţ al Mănăstirii Suruceni (1908-1934).
Sfântul Ierarh Dionisie s-a născut în satul Bardar, județul Lăpușna, din Basarabia, în ziua de 2 noiembrie 1868, primind la botez numele Dimitrie. Părinții săi, Vasile și Adriana Erhan, erau răzeși, din neamul arcașilor Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.

Fiul meu iubit în Domnul, doar ce am primit astăzi scrisoarea ta şi iată, iarăşi plâng, iarăşi jelesc, iarăşi îmi pun sufletul meu pentru tine.

Trebuie să spunem că în Biserică nu se schimbă caracterul omului. Rămâi așa cum ești, te sfințești doar. Pleacă patimile și păcatul, fuge răul din sufletul tău, dar rămâi același care ești. Și nu numai că rămâi același, dar afli și sinele tău adevărat.

„Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-Şi aducă aminte de tine.” Deci, când îţi aduci aminte de Dumnezeu, ce să faci? Înmulţeşte rugăciunea! De ce? Ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-Și aducă aminte de tine.

După împărtășirea credincioșilor, sfânta slujbă e îndeplinită în întregime și slăvirea dumnezeieștii Euharistii ia sfârșit. Acum Darurile s-au sfințit. La rândul lor, ele au sfințit pe preot și toată ceata slujitorilor, iar prin aceștia au desăvârșit și au sfințit și pe ceilalți membri ai Bisericii.

Privitor la calea de mijloc: este foarte greu să mergem pe această cale, dar este singura cale mântuitoare. Între tradiţionalismul lipsit de dragoste (care ne face asemănători fariseilor din legea cea veche) şi modernismul a cărui dragoste ecumenistă este o pervertire a iubirii evanghelice, linia împărătească este greu de deosebit.

Spovedania este mărturisirea de voie și sinceră a păcatelor săvârșite, fără rușine și reținere, și cu osândire de sine, cu zdrobire, în fața unei persoane rânduite de Biserică pentru iertarea păcatelor.

Purtăm în noi păcatul strămoşesc, această otravă a celei dintâi ispite a lui Adam în Rai – “Veţi fi ca Dumnezeu” – însă ascultarea ne poate slobozi de ea.

Dacă în rugăciunile de dimineaţă ai rostit o expresie, trebuie să te învredniceşti de ea pentru tot restul zilei. De aceea, în afară de faptul de a învăţa cât mai multe asemenea pasaje semnificative, trebuie să-ţi faci o regulă ca atunci când ai descoperit o expresie care are sens pentru tine – în paginile Vechiului sau Noului Testament, printre rugăciunile Liturghiei – să o aplici fără şovăire, pe cât de mult poţi. Ai putea crede că eşti în stare să faci aceasta la nivelul unei zile întregi, în realitate, este neînchipuit de greu.

Părerea lui fundamentală [a Părintelui Sofronie de la Essex] era că Taina Spovedaniei diferă de o simplă discuţie. Cel ce se spovedeşte spune elementul central al gândului sau al păcatului sau al patimii care îl necăjeşte, fără să intre în amănunte, iar duhovnicul lasă liber – să fie exprimat către cel ce se spovedeşte –primul gând care vine după rugăciune.

„Cine are urechi de auzit să audă!” strigă Prietenul omenirii, Prietenul tuturor celor asupra cărora se reped negrele răpitoare ale văzduhului ca asupra unui ogor al nimănui. Strigă a primejdie. Strigă ca să arate singura, strâmta cale de scăpare din stricăciunea şi vâlvătaia lumii. Strigă ca să se vadă că aici nu sunt în joc haine, pământuri sau case, ci însăşi viaţa. Nu strigă de mânie asupra oamenilor, ci strigă ca o mamă care îşi vede copiii încolţiţi de şerpi. (Sfantului Nicolae Velimirovici)