În faţa lui Dumnezeu nu contează cantitatea, ci străduinţa, o intensitate în străduinţă, pentru că toţi ne străduim într-un fel.
Dacă te străduieşti să faci o rugăciune şi n-o faci cum trebuie, Dumnezeu primeşte silinţa ta. Dacă te străduieşti să faci un bine cuiva şi dai foarte puţin – pentru că nu ai mai mult – Dumnezeu preţuieşte aceasta. Dacă posteşti, Dumnezeu apreciază acest efort al tău, chiar dacă adeseori mai calci postul.
Când năvăleşte asupra voastră răul, să alunecaţi şi să vă întoarceţi spre bine. Să prefaceţi, să preschimbaţi orice rău în bine. Această schimbare se săvârşeşte numai de către har. Apa, de pildă, se preface în vin la nunta din Cana Galileii. Uite, prefacere! Acesta este un lucru mai presus de fire. Bineînţeles, se poate face vin sau unt şi din elemente chimice, şi să fie identice cu cele naturale. Dar acesta nu este un adevăr. Adevărata prefacere o lucrează dumnezeiescul har. Pentru ca aceasta să se petreacă, trebuie ca omul să se predea din toată inima şi din tot sufletul (Marcu 12, 30) lui Hristos.
„Fecioara Maria s-a născut asemenea tuturor oamenilor, nu s-a pogorât din cer. Dar numai ea, dintre toți oamenii din veac, a stat împotrivă a toată răutatea de la început până la sfârșit și a dat lui Dumnezeu neîntinată frumusețea cea dăruită nouă de El, folosindu-se de toată puterea și de toate armele puse într-însa.” (Sfântul Nicolae Cabasila)
„Dacă peste zi zidești, iar noaptea dărâmi, niciodată nu-ți vei termina casa. Dacă te rogi lui Dumnezeu și apoi faci cele ce nu sunt plăcute lui Dumnezeu, niciodată nu vei putea termina zidirea sufletului tău. Cu cât este mai mare bogăția fără Dumnezeu, cu atât este mai mare mizeria. Singur Dumnezeu face pe om bogat ori înțelept.” (Sfântul Nicolae Velimirovici)
«Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te». (Luca 12, 19)
Doamne, nu știu ce să cer de la Tine. Tu Unul știi de ce am nevoie, Tu mă iubești pe mine, mai mult decât eu însumi mă pot iubi.
Vorbim despre secularizare și o plasăm în afara spațiului bisericesc, în vreme ce ea se află în interiorul Bisericii de multe ori. Am introdus duhul lumesc, însă acesta nu se referă de multe ori doar la vestimentație și la anumite comportamente. Este vorba de un anumit mod de gândire. Voi da un exemplu. Secularizarea înseamnă a transfera în Biserică stresul și ritmul amețitor al modului de viață lumesc. Ce vreau să spun prin acest lucru?
Nişte vizitatori cu duh lumesc l-au întrebat pe părintele Paisie: De ce nu coborâţi în lume ca să ajutaţi mai activ şi mai practic? Lumea are nevoie. Şi bătrânul a răspuns: Şi atunci cine se va ruga pentru fraţii mei pakistanezi, pentru indieni? Cine se va ocupa şi se va interesa de ei? Părintele Paisie nu vedea strâmb lucrurile. Cu rugăciunea lui, îmbrăţişa întreaga lume şi prinosul lui era incomparabil mai mare decât cel pe care i-l propuneau închinătorii respectivi. Şi este cunoscută tuturor puterea rugăciunii lui, ca şi a tuturor sfinţilor, mai vechi şi mai noi.
Iubiți frați și surori întru Hristos,
Ați văzut cum pe toate le rânduiește Duhul Sfânt? De cum pătrunde în minte, și începe să îndemne spre dragoste. Încearcă să atragă duhul, ca să-l facă să urce el singur, singur să vrea să zboare ca să ajungă la Duhul. Duhul însă este deasupra lui, este împreună cu el. Cu cât duhul omului simte deasupra lui Duhul Sfânt, cu atât simte o nefrică în fața neantului și atunci urcă. Dar cu cât se înalță, vede că Acela urcă și El mai sus și astfel se aprinde dragostea și urcușul devine și mai abrupt, desăvârșit vertical.
Nefericit este cel ce iubeşte peste măsură comodităţile vieţii şi care s-a înconjurat cu acestea.