După regula Sfinţilor Apostoli, preotul care a lovit un om este supus pedepsei canonice şi oprit de la sfânta slujire.
Cum s-a dovedit părintele Rafail a fi un Înger
Omul începe să moară sufleteşte de când începe să nu-i mai pese de Dumnezeu
Părintele Ioanichie Bălan: Ce ne învaţă Biserica Ortodoxă despre moarte? De când începe omul să moară? Ce înseamnă moartea spirituală?
Nu există om mai lipsit de omenie decât iubitorul de arginți
Nu există om mai lipsit de omenie decât iubitorul de arginți. Pe toți îi urăște, și pe săraci și pe bogați; pe săraci de frică, nu cumva să-i ceară ajutor, și pe bogați de invidie, pentru că nu are banii lor. Nu știe ce înseamnă milostenie, iubire de oameni, compătimire. Este împotriva oricărei încercări de ajutor social. Orice lucrare, chiar și cea mai importantă, dacă nu-i aduce câștig îl lasă indiferent. Din contră, poate face orice ca să-și mărească fie și cu puțin bogăția.
Călugăria este singurul lucru în care te poți pierde ca să te poți găsi…
Călugăria este singurul lucru în care te poți pierde ca să te poți găsi, adică să renunți la tine, să te reînființezi în personalitate îngerească. Numai aici, că-ți tai voia. Voi nu vă dați seama cât de importantă este voința liberă, că așa ne-a creat Dumnezeu.
Cei care se pierd prin lucruri materiale sunt pierduţi cu totul, pentru că Îl pierd pe Hristos
Oamenii buni în mod firesc nu ţin răutate în inima lor, dar nici bunătatea lor nu o ţin pentru ei înşişi. De aceea, nu ţin nici lucrurile frumoase, nici nu sunt impresionaţi de frumuseţile lumii, arătând prin aceasta credinţa lor fierbinte în Dumnezeu, precum şi dragostea lor cea multă.
Nicio prorocire a Scripturii nu se tâlcuiește după cum îl taie capul pe fiecare
Ascultarea curat sufletească o fac numai oamenii extraordinari și în împrejurări excepționale. Viețile Sfinților ne arată că acești oameni s-au născut cu o inimă atât de curată și cu o minte atât de nepătimașă, încât ei erau conduși de Duhul Sfânt așa cum e condusă o corabie cu pânze de un vânt pricinic. Ei erau sensibili la cea mai mică adiere a Sfântului Duh și executau întocmai cele ce primeau în momentele lor de inspirație divină.
„Așa cum vorbim noi acum la telefon, așa să vorbești cu Dumnezeu, ca și cum ai ridica receptorul!”
Сând aveam de făcut ceva important, doream să am binecuvântarea Părintelui, ca să nu greşesc. De aceea în astfel de situaţii de multe ori îi telefonam adesea.
O mamă este mamă pentru veșnicie, nu pentru vremelnicie
Zicem noi într-o alcătuire de la Sfântul Maslu, vorbind cu Maica Domnului: „Pe tine, preacuratul palat al Împăratului Ceresc, ceea ce ești mult lăudată, te rog curățește mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate și o fă lăcaș înfrumusețat la dumnezeieștii Treimi ca să laud și să măresc puterea ta și mila ta cea nemăsurată, fiind mântuit eu netrebnicul, robul tău”. De unde pornim?
Adevărul nu poate ființa fără Bine, nici Binele fără Adevăr
Adevărul nu poate ființa fără Bine, nici Binele fără Adevăr, iar amândouă fără să rodească.
Aceasta este pecetea dumnezeiască ce pecetluiește orice lucru și orice ființă, de la cea mai mică, până la cea mai mare.
Numai prin puterea lor, oamenii nu pot ridica decât a treia parte din pecetea cea tainică. Numai Acela care i-a pecetluit poate să desfacă toate pecețile.
Virtutea, iată, aceasta este adevărata vrednicie a creștinului ortodox!
Virtutea, iată, aceasta este adevărata vrednicie a creștinului ortodox! Și dacă ne-am trudit foarte să agonisim această virtute, niciunui om nu îi este cu putință să ne lipsească de ea, nici chiar diavolului! De ea ne putem lipsi numai noi singuri, dacă suntem necredincioși lui Hristos, dacă dăm rea folosință voii noastre slobode.
Să ne alăptăm din Sfânta Împărtăşanie, ca nişte prunci care se alăptează cu Harul Sfântului Duh
Şi aşa cum pruncul, când s-a născut, plânge şi cere cu multă stăruinţă hrana şi laptele lui, iar dacă nu suge şi n-are poftă este semn că este bolnav şi în primejdie să moară, tot aşa şi noi trebuie să stăruim ca să ne alăptăm din hrana cea duhovnicească, Sfânta Împărtăşanie, ca să vieţuim, iar dacă nu o facem ne primejduim de moartea sufletească.”
Să-i avem pe sfinţi drept prieteni
Stareţul Efrem Katunakiotul avea o deosebită evlavie la Sfântul Nectarie. Adeseori îl pomenea la Sfânta Liturghie, aprinzând lumânări în faţa icoanei lui. Mergea şi se închina la moaştele Sfântului ce răspândeau mireasmă şi care se aflau la chilia părintelui Gherasim Imnograful de la Sfânta Ana Mică. Iar atunci când avea o mare nevoie, îi ruga pe părinţi să i le aducă la Katunakia, pentru binecuvântare. Când îl întrebau părinţii de ce Sfântul Nectarie este considerat un sfânt atât de mare, Stareţul răspundea: „Pentru că încă şi astăzi mai este clevetit”.
Iertarea îşi are rădăcina în iubire… Duminica a XI-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni
Cât este de cumplit să nu iertăm aproapelui nostru greşelile sale! Oare noi ştim ce se petrece în inima lui? Poate că se pocăieşte cu lacrimi înaintea lui Dumnezeu pentru necazul pe care ni l-a făcut, iar noi, nevrând să ştim de nimic, le refuzăm iertarea cu grosolănie şi fără milă. Amintiţi-vă cum ierta Domnul: cum l-a iertat pe tâlhar pe cruce, cum a iertat pe vameşi… Iar noi suntem adeseori fără milă, adesea ne îndărătnicim, neiertându-l pe aproapele nostru. (Sfântul Luca al Crimeei)
Spovedania soacrei
O creştină s-a dus la duhovnicul ei să se spovedească. Acolo, la biserică, părintele a întrebat-o cu blândeţe:
Rugăciunile bisericii au mare putere
În preajma anului 1930 un bătrân din preajma sfintei mănăstiri Lainici, cunoscut de părinți sub numele de „Moșul Vasile”, făcea var la mănăstire. Într-o zi vine însă trist la starețul mănăstirii, Protosinghelul Visarion Toia.
Dumnezeu ne iartă, ne iubeşte
Cuvântul Domnului este simplu şi luminează modul în care putem să trăim harul lui Dumnezeu, sau pentru care motiv nu-l trăim.
Iertarea este o parte integrantă a iubirii
Dragostea iartă celui păcătos. Şi acuma vă spun că iertarea nu este un procedeu. Iertarea este o parte integrantă a iubirii. Dacă de câteva ori m-am dus la duhovnicul meu când am făcut vreo boroboaţă şi am cerut iertare, mi-a spus: “Părinte Rafail, eşti iertat înainte să ceri, dar dacă eşti aşa, noi cum putem să trăim cu tine?”