„De obicei, ne sărbătorim ziua de naștere ca fiind ziua venirii noastre pe pământ și ne ferim a cugeta la ziua plecării noastre din această lume. Însă, de fapt, pentru cei care Îi aparțin Domnului, ziua morții este tot una cu ziua nașterii lor întru veșnicie. Atunci, „se face bucurie în cer”, pentru că „s-a născut om” în Împărăția cea veșnică a lui Dumnezeu. Adormirea Maicii Domnului reprezintă Paștile ei, trecerea ei de la viața vremelnică la cea veșnică, mutarea ei „de la cele mai pline de întristare la cele mai bune și mai vesele”. (Arhim. Zaharia Zaharou)
De Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului numeroși credincioși au trăit bucuria duhovnicească a rugăciunii alături de obștea monahală a Mănăstirii Suruceni. Adormirea Maicii Domnului este ultimul Praznic al Născătoarei de Dumnezeu din cursul anului bisericiesc și reprezintă o încununare a slavei sale. Este ziua Adormirii celei mai sfinte decât toți sfinții. Ea a adormit cu somn pământesc, dar a rămas vie până în adâncurile firii sale. Născătoarea de Dumnezeu își sfârșește viața pământească, înălțându-se la tronul lui Dumnezeu.
Vorbind despre icoana Adormirii Maicii Domnului, părintele Dumitru Stăniloae ne spune: „Mai unită cu Hristos decât toţi sfinţii şi de aceea mai presus de toţi sfinţii şi îngerii, se află Maica Domnului, ca cea care L-a purtat în pântece pe Fiul lui Dumnezeu zămislit şi născut din ea ca om şi apoi L-a purtat în braţe ca prunc şi a rămas unită cu El prin afecţiunea omenească supremă pe care o trăieşte o mamă faţă de fiul ei. (…) Iconografia ortodoxă prezintă pe Iisus luându-i, la Adormirea ei, sufletul în braţele Lui, inversând purtarea Lui ca prunc în braţele ei. Iubirea Lui faţă de ea este tot atât de afectuoasă ca şi iubirea ei faţă de El. Pruncul ajuns în plinătatea puterilor poartă în braţele Sale pe mama Lui rămasă cu puteri mai împuţinate. În persoana ei a simţit şi simte Iisus la maximum iubirea omenească faţă de El şi în afecţiunea Lui faţă de ea se include o afecţiune faţă de om în general, faţă de mamele umane şi de iubirea lor pentru fiii lor.”
Această icoană ilustrează în modul cel mai viu taina credinței noastre, arătând faptul că moartea a fost desființată. Dacă omul s-a sfințit în timpul vieții, trupul primește harul lui Dumnezeu și devine luminos, iar sufletul trăiește și el în Lumină. Acest lucru s-a petrecut cu Maica Domnului și ne-am dori să se petreacă și cu fiecare din noi. „Atunci când omul trăiește în Hristos, toate relațiile sale se schimbă, se transfigurează. Hristos dă sens vieții omului, îl naște din nou, îl face făptură nouă. Trăim pe pământ când slăvindu-L pe Dumnezeu și luptând de partea Lui, când războindu-ne cu El. Suntem îndurerați, răniți, zbuciumați, dar Hristos ne așteaptă, pentru că El este Cel care dă omului odihnă. Trebuie să ne îndreptăm către Hristos și către cer, depășind durerea, singurătatea și moartea,” ne îndeamnă ÎPS Hieroteos Vlachos.
Maica Domnului a adus bucurie întregii lumi, pentru că L-a născut pe Hristos, Care este bucuria și nădejdea mântuirii noastre. De aceea o iubim și o rugăm să ne ocrotească, să ne întărească în ceasurile grele ale vieții noastre, să mijlocească pentru noi ca să ne învrednicim, cu puterea lui Hristos, să biruim moartea și să intrăm în Biserica cerească.