Într-o după-amiază stăteam la Metoc cu o doamnă și discutam problemele ei. Privind afară, am văzut oprind un Mercedes lucitor, din care a coborât o tânără. M-a salutat de departe și a intrat în biserică. Peste puțin a ieșit plângând și s-a așezat singură pe o altă bancă. Peste o oră, când am terminat discuția cu acea doamnă, m-am apropiat de ea și am întrebat-o de ce plângea și dacă aștepta pe cineva.
Ceea ce este important în viaţa noastră nu este ceea ce se întâmplă – dacă este bine sau rău -, ci cu ce ochi privim. Omul care are vederea pervertită şi binele îl vede ca rău şi răul îl încurcă. Însă omul care are luminarea lui Dumnezeu, şi răul îl vede ca pe o binecuvântare. Acesta este indicele stării noastre duhovniceşti. Nimic altceva.
Leapădă amintirea zilei de ieri şi grija zilei de maine. Trăieşte zi de zi. Incepe-ţi ziua neprivind în urmă şi negândind la ce va fi; ia-o de proaspătă şi nouă; crede că viaţa ta începe azi, şi azi se va sfârşi.
-Părinte, eu de la vară plec la mănăstire (de tot).
Premisa că ar trebui să fim fericiţi în fiecare clipă a vieţii noastre e fundamental greşită şi produce foarte multă frustrare, pentru că oamenii intră în competiţie cu un model ireal, utopic.
Părintele Tihon, atunci când s-a dus la Coliba Sfintei Cruci, nu avea biserică, deşi îi era absolut necesară. Nici bani nu avea ca s-o facă, ci numai o mare credinţă în Dumnezeu. Într-o zi, s-a rugat şi a pornit spre Karyes, cu credinţa că Dumnezeu îi va iconomisi banii de care avea trebuinţă ca să facă biserica.
Nu întârzia a-ţi ţese haina de mire când trebuie să mergi acolo împodobit ca să întâmpini pe Mirele Hristos.
Scriu tuturor Bisericilor și le poruncesc tuturora, că eu de bunăvoie mor pentru Dumnezeu, dacă voi nu mă împiedicați. Vă rog să nu-mi arătați o bunăvoință nepotrivită. Lăsați-mă să fiu mâncare fiarelor, prin care pot dobândi pe Dumnezeu.
Aici, în biserică, omul descoperă adevărata noblețe a sufletului său, prețul și scopul vieții, menirea lui; aici i se dezmeticește sufletul din năuceala deșertăciunilor și patimilor vieții; aici își descoperă destinul vremelnic și veșnic; aici își cunoaște amara și adânca sa cădere și stricăciune prin păcat; aici i se descoperă Mântuitorul și mântuirea noastră, mai cu seamă în sfintele și de-viață-făcătoarele Sale Taine; aici i se face cunoscută adevărata sa relație cu Dumnezeu, cu semenii, cu familia, cu societatea în care trăiește.
Dumnezeu nicidecum nu depinde de timp și nu este limitat de acesta, ci, de fapt, timpul depinde de Dumnezeu și este limitat de El. Este imposibil să dăm o definiție exactă a veșniciei și a timpului, deoarece și veșnicia, și timpul, în natura lor tainică, sunt incomparabil mai mari și mai profunde decât noțiunile omenești.
Începând de la Anul Nou, grija noastră cea mai mare trebuie să fie alta.