Mitropolitul Atanasie de Limassol: Un Sfânt al Bisericii noastre zice undeva: „Sfinții se desfătează întru singurătate”. Sfinții ajung să se desfăteze, să se bucure chiar și în singurătate, fiindcă, de fapt, ei nu sunt singuri.
Să învățăm să zicem: „Fie voia Domnului,” așa cum spune Sfânta Scriptură. Fraților, să spuneți: „O să facem lucrul acesta dacă este voia Domnului…” Noi zicem: „o să fac, o să rezolv”. Spune, omule și „cu voia Domnului.” Spunând așa începe să lucreze în tine această nădejde în Dumnezeu. Astfel înțelegi că nu poți să faci totul de unul singur, nu reușești tot ce vrei, fiindcă nu depinde de tine, și atunci, pui ca fundament, fie și verbal, voia Domnului.
Se pare că și Sfântul Apostol Pavel era slab trupește, de aceea se spune aici că „judecați lucrurile după înfățișare”. Se pare că era slab, era bolnăvicios. Și, după cum el însuși spune, avea o boală care îl smerea. Era o persoană bolnăvicioasă.
Pr. Nikon Aghioritul: Să fiți siguri, precum în acest moment, nimeni dintre noi nu dorește să intre iarăși în întunericul umed din pântecele maicii sale, chiar dacă ne-a plăcut înainte acolo, tot așa, când ne vom naște de aici în cealaltă lume, nimeni dintre noi nu va dori să revină, chiar dacă ne place acum aici.
Moartea este ceva străin. De aceia omul nu vrea să moară. Ce spunem la slujba de înmormântare? „Vai! Câtă luptă îndură sufletul!„ Vai, vai! Câtă luptă are sufletul când se desparte de trup! Vai cât lăcrimează atunci și nu este cine să-l mângâie pe dânsul. Sufletul plânge atunci și nu se găsește nimeni care să-l miluiască… „Către îngeri, ridicându-și ochii în zădar se roagă.„ „Către oameni mâinile tinzându-și nu are cine să-l ajute…„
Recunoștința pornește de la gesturile foarte elementare, pe care le învățăm de acasă. Generația mea a fost învățată să spună: „Sărut mâna mamă”, „Sărut mâna tată”…”Copii de astăzi nu mai sunt învățați de mamele lor, să spună la sfârșitul mesei ‘sarut mâna mamă’.”
Mitropolitul Pavel de Siatista: Aceasta este drama noastră. Dumnezeu ne-a spus: „Impărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru”. (Lc. 17,21) O căutăm în afară și de aceea nu o găsim niciodată…
Din păcate, există mulți oameni care se apropie de duhovnici într-un mod bolnăvicios, creând o dependență bolnăvicioasă față de ei, vrând să depindă de duhovnic în toate părerile lor, pentru că acest lucru le dă un sentiment de siguranță și-i scoate din incertitudinile, fricile și fobiile pe care le trăiesc zilnic.
Pr. Varnava Iankos: Nu încercați să vă schimbați sinele, ci, prin smerenie, prin acceptarea a ceea ce sunteți, faceți scară spre Cer neajunsurile voastre. În loc să ne chinuim pe sine cu frământări: «De ce sunt așa?», «De ce sunt altfel?», să dăm un alt conținut vieții noastre.
Atotiubire, Atotiubire, Atotiubire… Înjunghiată Atotiubire… Pentru Mine Te-ai lăsat junghiat!
Dar dacă judeci pe ceilalţi, dacă murmuri şi-ţi place şă-ţi faci voia ia, atunci, chiar dacă te-ai ruga mult, sufletul tău va sărăci şi vei spune «Domnul m-a uitat». Dar nu Domnul te-a uitat pe tine, tu ai uitat că trebuie să te smereşti şi pentru aceasta harul lui Dumnezeu nu sălăşluieşte în sufletul tău.
Examenele noastre nu constau în dobândirea unei vrednicii neînsemnate sau a unei poziții sociale și a banilor. Ori devenim fii ai lui Dumnezeu, ori ne va lua diavolul! Nu exista cale de mijloc! De ce să nu fim atenți când toate sunt în favoarea noastră? Harul dumnezeiesc este mereu cu noi și trebuie să-l păstram! Nu ne-am făcut monahi din vitejia noastră, ci din lucrarea harului care este în noi! Ne-a atras, vrând-nevrând, și ne-a adus aici! Deci, îl ținem aproape pe Dumnezeu! Nu Il ignoram, îndoindu-ne de venirea Lui.
Luați bine aminte să nu lăsați niciodată ”blestemul” lui ”de ce?” să vă intre în inimă. Unde este Dumnezeu? Nu este El Cel care le cârmuiește pe toate?! Dacă până și ”firele de păr de pe capul vostru sunt numărate!”. Așadar, ce se întâmplă și nu știe Dumnezeu? Dacă El, Atotputernicul, Cârmuitorul, Purtătorul de grijă, Susținătorul a toate, nu semnează, cine poate să ispitească? Așadar, atunci când știți aceste lucruri, veți rămâne statornici, neclintiți, și veți deveni un exemplu bun pentru ceilalți, când vor vedea că nu vă clătinați în ispite!
Pr. Nicolae Dima: Cum să ne facem rugăciunea zilnică. Cum ne rugăm în diminețile aglomerate? Ce rugăciuni spunem seara? Ne rugăm și cu propriile cuvinte, sau doar citim din carte? Cum să mă rog când sunt obosit? E obligatoriu să facem acatiste și paraclise? Răspunsuri practice la toate aceste întrebări.
Ne este rușine să spunem tot. Credem că nu avem ce să spovedim. Exagerăm cu gravitatea păcatelor. Povestim prea mult. Dăm vina pe alții. Nu ne pregătim suficient. Nu ordonăm păcatele după importanța lor. Nu suntem suficient de răbdători.
Să ținem departe de noi descurajarea! Dacă nu ne vom lupta cu descurajarea, va veni întristarea adâncă. Si dacă monahul nu se îngrijește și rămâne descurajat, după aceasta va veni deznădejdea. Și dacă aceasta predomină, atunci încep problemele psihologice. De aici se nasc problemele psihologice! Pentru că, prin deznădejde, se destramă universul duhovnicesc al omului. Se destramă logica omenească. Si atunci mergem la psihologi să ne dea pastile de calmare.
ÎPS Athanasie de Limassol: De ce macini gânduri non-stop ca la moară? Oprește-te puțin. Bine, ai făcut ce ai făcut. Ai spus, ce ai spus, ai gândit, ce ai gândit. E nevoie să te întorci permanent la acestea? Orice lucru care creează neliniște nu poate fi de la Dumnezeu…