
Pr. Nicolae Dima: Câteva dintre învățăturile Sfântului Grigorie, pe care istoria Bisericii l-a ținut minte drept cel mai mare apărător al isihasmului.
Pr. Nicolae Dima: Câteva dintre învățăturile Sfântului Grigorie, pe care istoria Bisericii l-a ținut minte drept cel mai mare apărător al isihasmului.
Împreună cu postul de bucate, să postim și de patimi și de păcat. Fiecare să-și ia o nevoință în această perioadă – ce consideră fiecare că trebuie să dea mai multă importanță.
Nu ținem post pentru Dumnezeu și nici nu ne putem „spăla” noi păcatele. Păcatul înseamnă o rană, iar pocăința ne apropie de Dumnezeu, Cel care vindecă toate. Un cuvânt de mare folos duhovnicesc al Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul.
Legea duhovnicească funcționează întotdeauna impecabil. Plăcerea irațională, ilegală, egoistă, sfârșește în durere. Dulceața aduce amărăciune. Cum se va elibera acum omul de durere, de acea amărăciune care-l obosește atât de mult? Trebuie să se ostenească, să-l doară, să se lupte, ca să depășească durerea, adusă de plăcerea irațională, și să se elibereze de ea. Cum se va face aceasta? Prin lupta ascetică cu stăruință, cu răbdare, așa cum am primit-o de la cei dinaintea noastră. (Pr. Moise Aghioritul)
Să spunem și ceva despre smerenie, pe care nu o avem. Temelia tuturor virtuților și ușa prin care intră harul dumnezeiesc în om este smerenia. Este veșmântul dumnezeirii, după cum spune Sfântul Isaac Sirul. (…) Dacă cineva vrea să afle odihnă pentru sufletul său, trebuie să învețe această mare artă a smereniei, care, în esență, este un dar al Sfântului Duh. Este o harismă de la Dumnezeu. Însă ceea ce ține de noi este împreună-lucrarea cu harul. Să facem ceea ce putem cu niște unelte ale smereniei, iar celelalte le va aduce Dumnezeu încet, încet.
Viața noastră e ca o mare – știm cu toții acest lucru. Cei mai în vârstă știu asta mult mai bine. Cu cât înaintează omul în vârstă, pricepe, primește lovituri, este dezamăgit, este rănit, este presat. 1002 lucruri, de la cele mai tragice, la cele care nu ne-am imaginat vreodată. Trecem prin atât de multe greutăți, iar viața noastră e cu adevărat o mare de întristări.
În timp ce citea Înalt Preasfințitul, mi-a venit gândul ăsta: aveau dreptate că era un om păcătos, acolo nu a fost minciună. Și ce virtute a avut acest om păcătos, ca Hristos să vină în casa lui?
Să înveți să taci. Întâi de toate, învață să taci acasă, în familia ta, la serviciu. Fă o nevoință și spune-ți: „Azi nu voi vorbi. Voi spune doar cele necesare, doar atunci când sunt întrebat. Voi rosti doar ceea ce este cu adevărat necesar.” Vei vedea cât de dificil este.
Atenţie! Este o lege naturală a lumii duhovniceşti: tot ceea ce este reprimat iese la suprafaţă! Tot ceea ce nu vrei să vezi la tine însuţi, patimile şi defectele tale, şi le reprimi, printr-un mecanism necunoscut, psihicul le proiectează asupra celuilalt. Acest lucru îl vedem şi la sfinţi şi la păcătoşi. Sfântul îşi reprimă sfinţenia nevrând să primească faptul că este sfânt, este permanent îndurerat de păcătoşenia sa iar psihicul proiectează asupra celorlalţi ceea ce el reprimă. Îl auzi că spune: „Ce bun este cutare! Ce virtuos este acesta! Câtă dragoste are! Ce milostiv e!” Tot ceea ce nu vrea să vadă la el însuşi, vede la ceilalţi.
Mitropolitul Athanasie de Limassol: Vă voi vorbi de cineva care a trecut la cele veșnice pe 2 decembrie, un sfânt al timpurilor noastre, un mare sfânt. Și nu vă voi povesti doar istoria lui; aș vrea să vedem că tot ceea ce Biserica ne învață, că tot despre ceea ce se vorbește în Biserică, poate fi întrupat în viața reală.
PS Damaschin Dorneanu: Dumnezeu știe de ce te-ai purtat așa. Nu trebuie să-I aduci aminte Lui Dumnezeu. La spovedanie nu trebuie să părem altfel decât suntem…
Biofizician, doctor în bioetică la Universitatea din Salonic, vicepreședintele Institutului de Cercetări Sociale și de Bioetică din București, coordonatorul secțiunii științifice a revistei „Familia Ortodoxă”, Virgiliu Gheorghe vorbește – cu claritate, dar și cu compasiune – despre multe din crizele și încercările societății moderne.
Cu toții știm că atunci când obosește omul trupește, își revine ușor. Se întinde, doarme, mănâncă ceva mai mult și se odihnește. Dar când obosește sufletul omului, atunci cu greu își află odihna. Atunci omul se află într-o situație foarte dificilă, deoarece sufletul nostru obosește greu, dar cu anevoie se odihnește. Epoca noastră se caracterizează ca o epocă a oboselii, a oboselii sufletești, duhovnicești și mai puțin trupești. Hristos, în Sfânta Evanghelie, ne arată care este secretul odihnei…
Să fim atenți, păzindu-ne mintea! Ne vine în minte un gând stăruitor fără noimă. Încercăm să-l alungăm, dar nu se dezlipește. Atunci ne folosim de împotrivire, după cum spun Părinții.
Când mergem să ne închinăm lui Dumnezeu, nu mergem să avem parte de distracție, ci mergem ca să ne închinăm lui Dumnezeu. În Ortodoxie, nu vom încerca să vă distrăm. Scopul este transformarea inimii omului. Scopul este ca eu să îmi liniștesc mintea.
Pr. Emilianos Simonopetritul Faptul de a intra în Biserică este cel mai mare privilegiu pe care îl are un creștin. Trăim aici Harul lui Dumnezeu. Trăim mântuirea noastră. Rezultatele lucrării de mântuire a Dumnezeului nostru, a Marelui Arhiereu!
Durere este ceva străin în viața omului. De aceea nimeni nu vrea să sufere. Stricăciunea, durerea și moartea nu le-a creat Dumnezeu. Nu le-a dat Dumnezeu omului.