Toate necazurile şi problemele lumii acesteia vin de la puţina lor credinţă: nimeni nu crede cu adevărat că Dumnezeu le poartă de grijă şi atunci se ocupă ei de asta! Dar lumea este oarbă şi nu-şi dă seama că doar Dumnezeu este Cel ce poartă de grijă şi toate asigurările noastre sunt zadarnice! (Pr. Petroniu Tănase)
„Miluieşte-mă, Doamne, că spre Tine voi striga toată ziua. Că Tu, Doamne, bun şi blând eşti şi mult-milostiv tuturor celor ce Te cheamă pe Tine.” (Ps. 85, 3-4)
„Să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.” (Rom. 12, 2)
Când cineva dorește aceste sfinte simțiri și trăiri, cum este cu putință să nu le primească? Cum este cu putință să nu răspundă Dumnezeu? De aceea face această sinaxă liturgică. De aceea îi adună împreună pe îngeri, arhangheli, sfinți și păcătoși la liturghie, pentru ca sfinții să transmită sfințenia lor păcătoșilor, iar păcătoșii să transmită sfinților dorul lor de sfințenie, pentru ca să fie sfinții „cei ce vorbesc” cu noi. (Arhim. Emilianos Emilianos Simonopetritul)
Cu bucurie duhovnicească vă așteptăm alături de noi să cinstim în rugăciune Aflarea moaștelor Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail.
Lasă-L pe Dumnezeu să-ţi rânduiască problemele, ştie El cum! Astfel vei fi, mai întâi de toate, netulburat, plin de pace. Când vârâm în sufletul nostru un anumit gând, o anumită aspiraţie, o anumită părere – mai ales părere întrucât acestea toate sunt ale noastre, ele devin ca un turn în care ne zăvorâm şi care nu ne îngăduie să comunicăm cu Dumnezeu. (Arhim. Emilianos Simonopetritul)
Dumnezeu vrea să ne ajute, să ne ridice, vrea să ne sfințească, vrea să ne primească între ai Săi, să ne ridice mai presus de noi. (Pr. Teofil Părăian)
„Dumnezeule Sfinte Duhule, Carele tuturor împarți darurile Tale și toate le faci cu voia, suflă și întru noi Darul Tău cel purtător de lumină, ca să Te slăvim pre Tine, Cela ce ești lăudat împreună cu Tatăl și cu Fiul.” (Penticostar)
Aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis (Ioan 17, 3).
Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc; am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi”. (Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur)
„Bine slugă bună şi credincioasă, bine lucrătorule al viei lui Hristos, tu şi greutatea zilei ai purtat, tu şi talantul cel dat ţie l-ai înmulţit, şi celor ce au venit după tine nu i-ai pizmuit. Pentru aceasta, porţile cereşti ţi s-au deschis, intră întru bucuria Domnului tău şi te roagă pentru noi, Sfinte Nicolae.” (Slujba Litiei Sărbătorii)
Dacă, atunci când suntem bolnavi, săpăm puțin sub picioare, în loc să aruncăm cu pietre în cer, se poate să dăm imediat peste izvorul vindecării noastre, ajunge ca Dumnezeu să vrea asta. Noi doar să ne încredințăm în mod deplin lui Dumnezeu, să nu simțim că ni se întâmplă ceva, să nu fim îndurerați, să nu fim strâmtorați, să nu ne îngrijorăm, să nu deznădăjduim, ci să ne încredințăm în mâinile lui Dumnezeu. (Arhim. Emilianos Simonopetritul)
„Nici o femeie nu L-a trădat pe Domnul Iisus. Iuda L-a vândut. Petru s-a lepădat de El în noaptea când a fost prins. Toma s-a îndoit de Inviere. Femeile nu s-au îndoit, n-au fugit, nu L-au părăsit pe drumul Golgotei. Ele I-au uns trupul. Ele L-au plâns şi L-au aşezat în Mormânt. Lor Li s-a arătat întâi şi ele au vestit primele scularea Lui din morţi. Femeile au profunzimi sufleteşti mai mari decât bărbaţii. Au o inimă caldă şi intuiesc totul din iubire.” (Pr. Constantin Sârbu)
Să nu dispreţuim mântuirea noastră, spunând că în timpurile de azi nimeni nu mai poate ajunge la sfinţenie. Totul este posibil acum, ca şi în vechime, şi nu numai voinţa singură ne poate urca la acele înălţimi. Să pregătim voinţa. Dumnezeu este gata să ne îndumnezeiască, dar numai cu consimţământul nostru şi nu contra voinţei noastre. Iar noi fugim ca nişte laşi, respingând această fericire. (Sfântul Simeon Noul Teolog)
A crede cu adevărat înseamnă a-L avea pe Domnul în viaţa ta; a trăi cu El, a vorbi cu El, a te sfătui cu El, a nu face nimic fără a-L întreba pe El şi fără a asculta de El. A crede cu adevărat înseamnă a atinge culmea pe care a atins-o Sf. Ap. Pavel când zicea: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine. (Gal 2, 20)”. (Pr. Iosif Trifa)
„Smerenia este frumusețea lui Hristos, căci dacă El n-ar fi fost smerit, n-ar fi fost nici Dumnezeu”. (Arhimandritul Efrem Filotheitul)