„Sfinţenia este firea omului, cea pe care trebuie să o dobândim în această vremelnicie şi nu este pentru om nimica deosebit, în sensul că se deosebeşte de vremelnicie, de viaţa biologică, sfinţenia este firea care veşniceşte în Dumnezeu, deci este firea omului. Şi fie în căsătorie, fie în monahism, fie dacă sunt alte căi, tot sfinţenia este ce caută el. Noi am făcut din sfinţenie un şablon şi am făcut un chip mincinos, am pus pe sfinţi pe un piedestal cât se poate de înalt şi îndepărtat de noi şi ne uităm la ei cu binoclul pe partea greşită ca să fie încă mai departe, şi atuncea ne mirăm cum de nu ajungem acolo.” (Pr. Rafail Noica)
Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, pe care Biserica noastră l-a rânduit spre cinstire în prima Duminică după Cincizecime, a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Este firesc ca după Rusalii să fie cinstiți toți cei care au atins sfințenia, prin conlucrarea cu Duhul Sfânt, Care s-a revărsat peste lume după evenimentul Cincizecimii. Toți aceștia au devenit pentru noi exemple vii ale faptului că sfințenia poate fi dobândită de fiecare creștin și că ea nu este un privilegiu al anumitor oameni, cu anumite calități sau chemări.
Despre acest lucru ne spune și IPS Hierotheos Vlachos: „Roada Duhului Sfânt la Cincizecime este sfinţirea omului. Acesta este scopul Botezului. Acum, lucrul ăsta a ajuns doar scopul monahilor, „meseria” lor de bază. Adică, cum, n-ar trebui toţi să ajungem sfinţi? Numai călugării? Dar ce înseamnă asta? N-au toţi, adică, nevoie de tămăduire? E ca şi cum am avea cancer, şi spunem că numai doctorii au dreptul la tratament, nu fiecare. Care ştiinţă medicală ar accepta să trateze doar un grup de oameni? Tămăduirea este pentru toţi bolnavii. Scopul Bisericii, adică îndumnezeirea-sfințirea omului, este scopul inițial al creării celor întâi-zidiți.”
Calea creștinilor este “calea sfinților” (Evrei 8,8) afirmă și Sfântul Iustin Popovici: „Viața după Evanghelie, viața sfântă, viața dumnezeiască – aceasta este viața naturală și normală pentru creștini. Prin vocația lor, creștinii sunt sfinți. Această veste bună și poruncă se aude din toată Evanghelia Noului Testament. Chemarea noastră este aceea de a ne sfinți în întregime, sufletul și trupul. Și acest lucru nu constituie o minune, ci natura și logica credinței evanghelice.”
Duminica de astăzi ne învață că există în fiecare din noi germenele sfințeniei și că avem nevoie de acea conștiință sacră pentru a ne ridica din orizontalul materiei și a privi și urca spre cer. Am spus: Dumnezeu ne coboară scara și noi urcăm spre cer cu ajutorul harului divin. Primim putere de la Duhul Sfânt, iar pe scară urcăm cu Hristos ca pe un drum al Golgotei cu privirea spre brațele Tatălui, care ne așteaptă la capătul ei. Este drumul sfințeniei, este reîntoarcerea de la păcat la sfințenie, de la roșcovele porcilor la brațele Tatălui. Duminica Tuturor Sfinților ne obligă spre sfințenie. O avem în noi, trebuie doar să conștientizăm acest lucru și să devenim activi.
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroşi credincioşi au primit împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
În această Duminică îl cinstim pe Sfântului Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei, chirurg al bolilor trupului și tămăduitor al bolilor sufletului, profesor universitar și păstor al creștinilor, dar şi un mare propovăduitor şi pătimitor pentru dreapta credinţă.
Icoana tuturor sfinților este neîncăpătoare. În ea, mereu și mereu, este loc pentru toți prietenii lui Hristos… Spre sfințire suntem chemați. Toți avem chemarea aceasta înaltă de a primi Duhul Sfânt, de a face din El Împărat al împărăției noastre lăuntrice, Mângâietor, Duh al Adevărului, Vistier al bunătăților și Dătător de Viață.