„Pentru tainele duhovnicești, care sunt mai presus de orice vedere și pe care nu le percep nici simțurile trupești, nici puterea rașională a minții, Dumnezeu ne-a dat credința.” (Sfântul Isaac Sirul)
În Duminica a VII-a după Rusalii, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Suruceni a fost oficiată de slujitorii mănăstirii în prezența obștii monahale și a numeroși credincioși. În această Duminică, Biserica a rânduit să fie citită pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul 9, versetele 27-35, care descrie întâlnirea Mântuitorului Hristos cu trei persoane suferinde, doi orbi şi un mut. Sfântul Evanghelist Matei îşi începe istorisirea în felul următor: „Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El.” (Mt. 9, 27) Orbii nu erau în stare să-L vadă, dar Îl urmau după glas, se duceau după cuvântul Lui. E atât de mare lucru să te ţii de Hristos, Să-L urmezi pe Dumnezeu! Ceea ce spre regret ne lipsește nouă astăzi. Ne ţinem și urmăm pe oricine altcineva, numai nu pe Dumnezeu.
Orbii se ţineau după Hristos şi strigau: „Miluieşte-ne!” (Mt. 9, 27). Remarcăm faptul că orbii nu s-au rugat fiecare în parte „miluieşte-mă“, ci au zis: „miluieşte-ne“. În felul acesta fiecare din cei doi orbi a cuprins în rugăciunea lui şi pe celălalt, cerând o milă comună, o lumină a ochilor pentru amândoi, nu numai pentru sine însuşi. Părintele Dumitru Stăniloae menționează: „În rugăciunile ce le facem unii pentru alţii nu ne unim numai cu Dumnezeu, ci şi unii cu alţii în Dumnezeu. De cele mai multe ori omul credincios nu se roagă numai pentru sine, ci şi pentru alţii. Chiar şi atunci când se roagă pentru sine, se roagă să fie folositor altora. La rândul ei, grija pentru alţii în rugăciunea lui, dragostea de alţii, dă un plus de putere celui ce se roagă, face ca rugăciunea lui să fie şi mai caldă. Despre puterea deosebită a rugăciunii făcute pentru alţii, amintim cuvintele pline de un bogat şi adevărat conţinut ale Sfântului Apostol Iacob, cuprinse în epistola sa: „Rugaţi-vă unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că multă putere are rugăciunea dreptului în lucrarea ei” (Iacob 5, 16).
Răspunsul lui Hristos la rugăciunile și insistența orbilor ar trebui să ne pună pe gânduri: „După credinţa voastră fie vouă!” (Mt. 9, 29), iar Evanghelia ne spune că s-au deschis ochii lor. Dacă ni s-ar spune să ne fie după credinţa noastră, oare nu ni s-ar închide ochii şi mai mult? Despre credința noastră vorbesc faptele noastre. Să privim la tot ceea ce facem în fiecare zi și așa ne vom vedea credința. A crede în Dumnezeu înseamnă a fi cu gândul la Dumnezeu, a ne ruga lui Dumnezeu, a-I urma învățăturile, a-L cunoaște prin Duhul Sfânt și a fi învățat chiar de El spre toate faptele cele bune.
După vindecarea orbilor, urmează și cea de-a doua vindecare, a unui mut. Este minunat cuvântul pe care-l spune despre această minune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Cuvântul lui Dumnezeu a venit să redea oamenilor Cuvântul cel dintotdeauna”. Evanghelia de astăzi se încheie cu următoarele cuvinte: „Iisus străbătea toate cetățile și satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăției și vindecând toată boala și toată neputința în popor.” (Matei 9, 35) Aceste minuni, aceste vindecări sunt nu doar rezultatul lucrării Sale fiindcă avea această putere, ci mai ales pentru că Domnul avea dragoste faţă de oameni şi la fel are şi astăzi. Sfântul Nicolae Velimirovici ne arată, atât de frumos, faptul că Hristos „a făcut toate acestea ca să aprindă o scânteie în inimile noastre, ca să întâmpine credinţa noastră cu dragostea Sa spre a se naşte minunea mântuirii noastre: vindecarea orbirii noastre, a muţeniei noastre, a nebuniei noastre, a bolii şi neputinţei noastre”.