«„Auzi-mă, Doamne, auzi-mă acum cu foc, ca să cunoască astăzi poporul acesta că Tu singur eşti Dumnezeu în Israel şi că eu sunt slujitorul Tău. Auzi-mă, Doamne, auzi-mă, ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti Dumnezeu şi că Tu le întorci inima la Tine!”» (III Regi 18, 36-37)
La data de 20 iulie/2 august Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe unul dintre cei mai mari prooroci ai Vechiului Testament: Ilie Tesviteanul. Sfânta Liturghie oficiată în cinstea Sfântului Prooroc Ilie a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la slujba de Sărbătoare.
Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul a trăit în Regatul de Nord al lui Israel, în secolul al IX-lea î.Hr., pe vremea când în această țară domnea regele Ahab, căsătorit cu Izabela, fiica regelui din Tir. Prin această căsătorie, deschizându-se calea cultului lui Baal, pentru cinstirea căruia a fost ridicat un jertfelnic, săvârşindu-se „fapte rele înaintea Domnului” (3 Regi 16, 30-34). În acest context, al îndepărtării de la dreapta credinţă, se prefigurează figura Proorocului Ilie, un slujitor neobosit al lui Dumnezeu. Sfântul Prooroc Ilie, „luminat cu duhul cunoștinței” a dovedit deşertăciunea idolească prin minunea pogorârii focului din cer şi a închiderii cerului timp de trei ani şi şase luni.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că Sfântul Prooroc Ilie avea o rugăciune de foc. În viețile sfinților regăsim mai multe exemple despre adevărata rugăciune de foc, plină de viață și căldură. Cu toate că această rugăciune pare accesibilă numai celor ajunși la un nivel duhovnicesc înalt, de fapt, ea este cu putință tuturor celor smeriți. Arhetipul acestei stări, cel dintâi om care atinge această culme spirituală înflăcărată, poate fi numit Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul.
„Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul își apleca faţa sa înspre genunchi și, cu încordare și cu forţă de interiorizare, Îi vorbea lui Dumnezeu. Rugăciunea lui era hrănită de credinţa în Dumnezeu Cel viu, care nu era o ideologie. Noi nu știm ce este Dumnezeu. Ilie știa. De aceea Îl numea «Cel viu». L-a întâlnit, vorbea cu El. (…) Atunci când noi ne plictisim la slujbe sau la rugăciunile pe care le facem acasă, acele rugăciuni sunt anemice, se dovedesc a fi doar simple vorbe, care au un conţinut în ele. De aceea ne plictisim, ni se pare că durează foarte mult slujba, suntem cu ochii pe ceas, și totul devine o mare povară pentru sufletul nostru. În contrast cu o asemenea stare, când reușim să avem mintea de foc și să ne asumăm cuvintele care se cântă la strană, să le simţim forţa, energia Duhului Sfânt pe care o conţin, timpul pe care îl petrecem în Biserică ni se pare că este ca o clipă, chiar dacă stăm mai multe ceasuri. Acesta este rodul rugăciunii și al harului care vine în inima omului și face ca totul să fie foarte lin, cu coerenţă, atât de liniștitor, încât parcă n-am mai vrea să ieșim niciodată din starea aceea”, ne spune PS Ignatie Episcopul Hușilor.
Prin această rugăciune înflăcărată, Proorocul Ilie readuce ploaia pe pământ, arătând că, pentru omul care a ajuns să împlinească voia lui Dumnezeu, nimic nu este cu neputință, după cum ne arată și Sfinții Părinți ai Bisericii: „Cu această lucrare a rugăciunii minţii îmblânzesc patimile, precum şi Daniel a îmblânzit leii sălbatici. Cu ea coboară rouă Sfântului Duh în inima lor, precum a coborât Ilie ploaia în Carmel (3 Regi 18, 45). Această rugăciune a minţii este cea care urcă până la tronul lui Dumnezeu şi se păstrează în cupe de aur ca să fie tămâiat cu ea Domnul.” (Sfântului Nicodim Aghioritul)
La sfârşitul Sfintei Liturghii, conform tradiţiei Bisericii, a fost săvârșită rânduială binecuvântării mierii.
„O, preaminunate și preaînălțate proorocule al lui Dumnezeu Ilie, mare râvnitor pentru slava lui Dumnezeu, cel ce trimiți pe pământ ploile și seceta, belșugul și lipsa, ascultă această puțină rugăciune, pe care cu evlavie o aducem, și prin mijlocirea ta cea fierbinte către Domnul Dumnezeu, apără-ne de secetă, de foamete și de bolile cele aducătoare de moarte și dăruiește nouă bună întocmire a văzduhului, și toată îmbelșugarea pământului, întărindu-ne în dreapta credință și viață curată, ca, izbăvindu-ne de chinurile cele veșnice, să ne învrednicim de fericirea raiului, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!”