„Să nu dispreţuim mântuirea noastră şi să nu ne îndreptăţim păcatele prin diferite pricini, spunând că în timpurile de azi nimeni nu mai poate ajunge la sfinţenie. Totul este posibil acum, ca şi în vechime, şi nu numai voinţa singură ne poate urca la acele înălţimi. Să pregătim voinţa. Dumnezeu este gata să ne îndumnezeiască, dar numai cu consimţământul nostru şi nu contra voinţei noastre. Iar noi fugim ca nişte laşi, respingând această fericire.” (Sfântul Simeon Noul Teolog)
În Duminica a II-a după Cincizecime, numeroși creștini s-au adunat la Mănăstirea Suruceni pentru a participa alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie, oficiată de slujitorii așezământului monahal. Această Duminică ne prezintă chemarea primilor Apostoli, aleși de Hristos pentru a fi pescari de oameni. Observăm din Sfânta Evanghelie răspunsul lor la chemarea Mântuitorului. Ei au lăsat totul și L-au urmat pe Hristos. De ce au lăsat totul? Pentru că s-au întâlnit cu Cel Ce avea să le ofere totul. Apostolii, fără să fi văzut vreo minune, s-au încredințat întru totul făgăduinței Mântuitorului, aceea de a-i face pescari de oameni, și au pus urmarea lui Hristos mai presus de toate.
De atunci, de la această primă chemare a celor patru ucenici, în decursul istoriei, L-au urmat lui Hristos mulțime de sfinți. Sfinți din toate colțurile lumii, femei și bărbați, tineri și vârstnici, bogați și săraci, cărturari și oameni simpli, sfinți cunoscuți și necunoscuți au înțeles cuvintele „Veniți după Mine”, „Ia crucea ta și urmează Mie”. Ei ne sunt modele și călăuze, dar și apărători. Prezența sfinților în viața Bisericii are o însemnătate deosebită, lucru firesc, de vreme ce scopul și întreaga ei lucrare privesc sfințirea omului, motiv pentru care o și numim „laborator” al sfințeniei.
Vorbind despre sfinți, Sfântul Iustin Popovici ne spune că ei sunt „creștinii cei mai desăvârșiți, care s-au sfințit în gradul cel mai înalt cu putință prin exercitarea credinței în Domnul Iisus Cel înviat și veșnic viu. Ei sunt singurii adevărați nemuritori din neamul omenesc, pentru că trăiesc cu toată ființa lor în Cel înviat și nici o moarte nu are stăpânire asupra lor. Întreaga lor viață este din Hristos. Ceea ce este al lor este mai întâi al lui Hristos și apoi al lor. Creștinul e un om care trăiește prin Hristos și în Hristos. Viața după Evanghelie, viața sfântă, viața dumnezeiască – aceasta este viața naturală și normală pentru creștini. Prin vocația lor, creștinii sunt sfinți. Această veste bună și poruncă se aude din toată Evanghelia Noului Testament. Chemarea noastră este aceea de a ne sfinți în întregime, sufletul și trupul. Și acest lucru nu constituie o minune, ci natura și logica credinței evanghelice.”
Cu alte cuvinte, ceea ce trăim noi, când ne îngrijim doar de cele pământești, nu este normalitatea pentru care am fost creați. De aceea, omul nu se simte satisfăcut de această viață și are permanent stări conflictuale cu el însuși și cu lumea pe care nu o poate înțelege. Tensiunea omului în viață arată că aceasta nu îi este proprie, nu este a lui. Adevărata viață a omului este cea în Dumnezeu, în sfințenie. Părinții Bisericii ne învață că există în fiecare din noi germenele sfințeniei și că e nevoie de a ne ridica din orizontalul materiei și a privi și urca spre cer.
Cea mai frumoasă podoabă a Bisericii sunt Sfinţii ei, cele mai frumoase daruri ale Bisericii au rodit în sfinţii ei. Această frumuseţe a lucrării harului dumnezeiesc o cinstim în această Duminică, fiind chemați la schimbarea noastră în chipuri vii ale sfinților.
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroşi credincioşi au primit împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, pentru a continua Postul Sfinților Apostoli uniţi cu Hristos şi întăriţi în credinţă.
Toți Sfinții, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!