Noi vorbim cu gura, dar cu mintea suntem departe… Şi ne mustră Iisus Hristos, spunea contemporanilor Săi acest lucru care ne doare şi acum când îl auzim: „Poporul acesta Mă cinsteşte numai cu buzele, iar cu inima este departe de Mine” (Isaia 29, 13; Matei 15, 8). Şi atunci, dacă e departe, aşteaptă… Noi însă suferim… Ne rugăm cu rugăciunile obişnuite şi plecăm din biserică sau de la locul de rugăciune tot aşa de răi, cum am fost până atunci. De ce?
Lăsaţi moda! La Biserică vino să te rogi!
Unii nu postesc deloc, alții postesc o săptămână sau câteva zile, iar alții, o săptămână la început și o săptămână la sfârșit. Fiecare își va lua plata dupa ostenelile sale. Dar cei care postesc, adeseori se mai și încurcă în înțelegerea postului. Unii postesc ajunând mai ales vinerea – și e foarte bine.
Pentru că postul și ajunarea dau bun prilej organelor noastre celor dinlăuntru să se repare – această “uzină” care suntem noi înșine și care merge așa, ca un automat: de pildă, nu ne dăm seama când se transformă pâinea în energie.
Când suntem bolnavi, avem nevoie de doctor. Dar, bolnavi fiind, putem fi încăpățânați și să nu mergem la doctor. Doctorul stă şi te așteaptă sau nici nu știe că eşti bolnav, și tu zaci în păcatele tale, în durerile tale. Cam așa este și cu această stare.
Unii nu postesc deloc, alţii postesc o săptămână sau câteva zile, iar alţii, o săptămână la început şi o săptămână la sfârşit. Fiecare îşi va lua plata după ostenelile sale. Dar cei care postesc, adeseori se mai şi încurcă în înţelegerea postului. Unii postesc ajunând mai ales vinerea – şi e foarte bine.
Supranumit „Apostolul Bucureștilor”, icoană a bunătății și a blândeții, Părintele Sofian Boghiu (1912-2002) a fost el însuși greu încercat în această viață. Trăind departe de țara sa – Basarabia, supus detenției de regimul comunist român (1958-1964), el a depășit prin credință încercările și pătimirile fără de voie pe care viața i le-a scos în cale. Răbdarea și smerenia sa sunt temelie pentru speranța noastră în biruința binelui asupra răului, a virtuții asupra păcatelor, a bucuriilor duhovnicești asupra efemerelor plăceri trupești.
Să-I cerem sănătate trupească și sufletească. Să-I cerem luminarea minții și înțelepciune, pentru a nu greși calea către El. Să-I cerem bunătate sufletească și smerenia inimii, căci spune Domnul: Învățați-vă de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre.
Noi Îl alungăm, mereu, pe Dumnezeu prin faptele noastre. Dar dacă ne căim, dacă ne pare rău cu adevărat si dacă nu mai repetăm păcatul, Dumnezeu, întotdeauna prezent, ne iartă îndată si ne ajută.
Iadul nu este undeva în afară de pământ, ci este undeva chiar în pământ. Şi aceasta am aflat-o din Catavasia a şasea a Învierii, care spune aşa: „Pogorâtu-Te-ai în cele mai de jos ale pământului“.
– În zilele noastre, a fi smerit nu echivalează cu a te lăsa călcat în picioare? Cum rămâne atunci cu demnitatea noastră de creștini? Cum trebuie procedat pentru a nu face confuzie între aceste lucruri?
Poate fiecăruia dintre dumneavoastră i-a venit cândva în gând întrebarea aceasta: de ce oare Dumnezeu n-a lăsat vreun semn anumit după care să putem cunoaște sosirea morții și să ne putem pregăti în acest fel din vreme?
Cu gura poți rosti și psalmi și acatiste și canoane, și poți rosti și această rugăciune scurtă de care am amintit. Însă, când rostești cu gura, adeseori mintea colindă pe alte coclauri. Și de aceea este bine să fim mai concentrați, să facem un efort; dacă nu reușim dintr-o dată, putem repeta rugăciunea.
Când unii oameni nu găsesc răspuns la întrebarea Ta: „Voi cine ziceţi că sunt Eu?”, atunci eu, Doamne, sunt fericit că pot să Te văd pe Tine, Dumnezeu-Om şi Om-Dumnezeu.
În scutecele sărace, pe paiele din ieslea grajdului întunecos din Bethleem, Te văd om! În glasul îngerilor, în lumina care Îţi învăluie locuinţa săracă, Te recunosc Dumnezeu!
Când fugi în Egipt de frica lui Irod, Te văd om slab.
Smerenia cea dintâi constă în a socoti pe aproapele tău mai înţelept decât tine și, întrecându-l pe el în toate, a te socoti pe tine mai prejos decât toţi. Ce greu este acest lucru: a renunţa la orgoliul nostru, la mândria noastră şi a ne umili din toată inima!
Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice ai cere, numai să fie vrednice de Dumnezeu rugăciunile noastre. Trebuie, însă, ca rugăciunea să fie făcută cu inima curată, cu stăruinţă şi cu smerenie. Însuşi Mântuitorul Hristos ne făgăduieşte acest lucru, când zice: „Toate câte veţi cere întru rugăciune, crezând, veţi lua”. Şi iarăşi: „Cereţi şi se va da vouă”.
Frați creștini! Vreau să vă spun două-trei lucruri despre aceşti sfinţi arhangheli, despre cerul care este plin de arhangheli şi de îngeri.
Cei doi arhangheli, Mihail şi Gavriil, de-a lungul istoriei neamului omenesc, s-au arătat de multe ori în viaţă oamenilor. Sfântul arhanghel Mihail: prima dată când se ştie despre el, era momentul înfăţişat din această icoană, adică atunci când puterilor răului, acelui Lucifer care a fost îngerul luminii, mai marele îngerilor din ceruri, i-a venit un gând vrăjmaş în inima lui, un gând trufaş: să se înalţe, să-şi pună scaunul mai presus de scaunul lui Dumnezeu. Ce gând viclean şi rău! Şi în clipa aceea s-a prăbuşit.