Iadul nu este undeva în afară de pământ, ci este undeva chiar în pământ. Şi aceasta am aflat-o din Catavasia a şasea a Învierii, care spune aşa: „Pogorâtu-Te-ai în cele mai de jos ale pământului“.
Zis-a avva Antonie cel Mare: ”Am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: Oare cine poate să le treacă pe acestea? Şi-am auzit glas zicându-mi: smerenia!”. Astfel de curse semănate pe pământ, pe care le-a văzut Sfântul Antonie cel Mare, sunt şi astăzi mereu întinse de vrăjmaşul diavol împotriva oamenilor ca să-i încurce în calea lor către Dumnezeu, către mântuire.
– În zilele noastre, a fi smerit nu echivalează cu a te lăsa călcat în picioare? Cum rămâne atunci cu demnitatea noastră de creștini? Cum trebuie procedat pentru a nu face confuzie între aceste lucruri?
Cu gura poţi rosti şi psalmi şi acatiste şi canoane, şi poţi rosti şi această rugăciune scurtă de care am amintit. Însă, când rosteşti cu gura, adeseori mintea colindă pe alte coclauri. Şi de aceea este bine să fim mai concentrați, să facem un efort; dacă nu reuşim dintr-o dată, putem repeta rugăciunea.
Poate fiecăruia dintre dumneavoastră i-a venit cândva în gând întrebarea aceasta: de ce oare Dumnezeu n-a lăsat vreun semn anumit după care să putem cunoaște sosirea morții și să ne putem pregăti în acest fel din vreme?
Cu gura poți rosti și psalmi și acatiste și canoane, și poți rosti și această rugăciune scurtă de care am amintit. Însă, când rostești cu gura, adeseori mintea colindă pe alte coclauri. Și de aceea este bine să fim mai concentrați, să facem un efort; dacă nu reușim dintr-o dată, putem repeta rugăciunea.
Când unii oameni nu găsesc răspuns la întrebarea Ta: „Voi cine ziceţi că sunt Eu?”, atunci eu, Doamne, sunt fericit că pot să Te văd pe Tine, Dumnezeu-Om şi Om-Dumnezeu.
În scutecele sărace, pe paiele din ieslea grajdului întunecos din Bethleem, Te văd om! În glasul îngerilor, în lumina care Îţi învăluie locuinţa săracă, Te recunosc Dumnezeu!
Când fugi în Egipt de frica lui Irod, Te văd om slab.
Este o rugăciune plină de putere – care vine de la Mântuitorul nostru şi de la Sfinţii Apostoli – şi este cuprinsă în aceste cuvinte: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Această rugăciune este scurtă şi de aceea poate fi spusă oriunde şi oricând, stând sau mergând. Chipul nefăcut de mână al Mântuitorului.
În lumea modernă (în această grabă a vieţii când nu avem timp de rugăciune îndelungă în camera noastră, în faţa icoanei şi a candelei aprinse) putem spune această rugăciune
Smerenia cea dintâi constă în a socoti pe aproapele tău mai înţelept decât tine și, întrecându-l pe el în toate, a te socoti pe tine mai prejos decât toţi. Ce greu este acest lucru: a renunţa la orgoliul nostru, la mândria noastră şi a ne umili din toată inima!
Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice ai cere, numai să fie vrednice de Dumnezeu rugăciunile noastre. Trebuie, însă, ca rugăciunea să fie făcută cu inima curată, cu stăruinţă şi cu smerenie. Însuşi Mântuitorul Hristos ne făgăduieşte acest lucru, când zice: „Toate câte veţi cere întru rugăciune, crezând, veţi lua”. Şi iarăşi: „Cereţi şi se va da vouă”.
Frați creștini! Vreau să vă spun două-trei lucruri despre aceşti sfinţi arhangheli, despre cerul care este plin de arhangheli şi de îngeri.
Cei doi arhangheli, Mihail şi Gavriil, de-a lungul istoriei neamului omenesc, s-au arătat de multe ori în viaţă oamenilor. Sfântul arhanghel Mihail: prima dată când se ştie despre el, era momentul înfăţişat din această icoană, adică atunci când puterilor răului, acelui Lucifer care a fost îngerul luminii, mai marele îngerilor din ceruri, i-a venit un gând vrăjmaş în inima lui, un gând trufaş: să se înalţe, să-şi pună scaunul mai presus de scaunul lui Dumnezeu. Ce gând viclean şi rău! Şi în clipa aceea s-a prăbuşit.
După cum ştiţi, Duminica a treia după Înviere este Duminică femeilor Mironosiţe, a credincioaselor, a gospodinelor, celor care întreţineţi viaţa în familie şi în lume. Trebuie să fiţi fericite că aveţi din partea lui Dumnezeu o atenţie deosebită. Şi iată, prin Maica Domnului şi prin sfintele femei purtătoare de mir, şi dumneavoastră aveţi cinstea aceasta de a avea o Duminică în an, în care sunteţi cinstite în chip deosebit. Dumnezeu să vă înmulţească harul şi darul Sfântului Duh şi darul dragostei creştine să fie cu adevărat cu dumneavoastră, ca să fiţi ce trebuie să fiţi, să întreţineţi căldura creştină în familie şi bună înţelegere. Pentru că în familie cunoaşteţi ce dezastru este astăzi. Nu le mai amintim pentru că ştiţi dumneavoastră mai bine decât mine.
“Hristos a Înviat!
Fraţi creştini, aseară şi astăzi am prăznuit în chip deosebit pe sfântul mare mucenic Gheorghe. Biserica l-a lăudat în cântări frumoase şi vrednice de el, pentru că a meritat toată lauda, un asemenea tânăr general, cum a fost sfântul Gheorghe care; pentru credinţa lui sinceră în Mântuitorul Hristos, a pătimit cele mai cumplite chinuri din partea păgânilor. [Din] Viaţa spusă astăzi la sfânta Liturghie, deja de la acatistul din seara aceasta poate că v-aţi dat seama ce-a însemnat această mare personalitate creştină, sfântul Gheorghe.
Frati crestini, Am sa va spun cateva lucruri despre Lazar. Inainte de asta am sa subliniez ca in Ierusalim, catre sfarsitul vietii Sale pamantesti, Mantuitorul a savarsit trei minuni mari, amintite de sfantul evanghelist Ioan, care au indarjit foarte mult pe dusmanii lui Iisus Hristos impotriva Lui. Minunile au fost asa: vindecarea orbului din nastere, vindecarea slabanogului de la Vitezda si invierea lui Lazar. Vedeau ca acest Iisus, profet sau invatator, cum ii spuneau ei, face niste minuni mari si dumnezeiesti, dar vroiau sa-L tagaduiasca. Cautau toate mijloacele sa dovedeasca ca nu El le-a facut, sau daca le-a facut, le-a facut cu puterea celui rau, cu puterea lui Belzebut.
În înțelesul biblic, a cunoaște ceva înseamnă a avea o experiență concretă: a cunoaște suferința, păcatul, războiul, pacea, binele ori răul; înseamnă a fi angajat practic și real în asemenea stări, din experiența cărora se pot cunoaște în toată profunzimea lor.
A cunoaște pe cineva înseamnă a intra în relații personale cu el; aceste relații putând să ia multe forme și multe trepte, cu o gamă întreagă de sensuri.
„Postul, dacă nu este făcut cu dreaptă socoteală ca să fie într-adevăr de folos, neunit cu bunătatea inimii, cu paza gurii, cu abținerea de a osândi pe altul – lucru foarte vinovat înaintea lui Dumnezeu – nu folosește, ba chiar vatămă. Poți să te usuci și să mori de foame, dar dacă ai răutate împotriva aproapelui tău și-l vorbești de rău când el nu e de față, zadarnic îți este postul.”
Postul e înainte de toate, înfrânare, frați creștini. Pentru că dacă nu mănânci de dulce, dar mănânci de post mai mult decât trebuie și mănânci și o mâncare foarte bine gătită, acela nu mai este post.
Noi astăzi nici nu mai băgăm în seamă poruncile lui Dumnezeu, dar pentru acest dispreț grozav față de poruncile Lui, fără îndoială că vom fi aspru judecați. Noi, cei de azi, ne-am obrăznicit, suntem “evoluați”…