Să nu vii la Biserică cu moda ca să întoarcă alţii capul după tine. Să nu-ţi pui haine strălucitoare! Să nu te machiezi, să nu-ţi dai cu roşu pe buze, să nu te vopseşti. Că asta înseamnă că tu nu crezi că Dumnezeu te-a făcut frumoasă, că a greşit şi vrei tu să te faci.
Părintele Sofian Boghiu, Un iconar de suflete, vol. I, Editura Basilica, București, 2009, p. 94
Prin toată grija şi osteneala în lucrarea cea întru Dumnezeu, cu iubire pentru Hristos şi semeni, părintele Sofian Boghiu de la Mănăstirea Antim şi-a împlinit chipul zugrăvit cu nesfârşită răbdare hristică pentru veşnicie.Pe 14 septembrie s-au împlinit 13 ani de când rugăciunile lui ne ocrotesc părinteşte din cerurile lui Dumnezeu.
Pe părintele Sofian îl căutau mulţi oameni. Era foarte asaltat şi solicitat cu probleme duhovniceşti. Dar eu nu auzisem de părintele.
“Capul lui, fraţi creştini, a urmat nişte „drumuri” mai speciale. El a fost recuperat din palatul Irodiadei şi purtat, ca un odor de mare preţ, prin Siria, Mesopotamia, Egipt, iar astăzi este într-o moschee din Damasc, ridicată pe ruinele unei catedrale închinate Sfântului Ioan Botezătorul.
Acolo vin mulţi bolnavi, mai ales orbi. Te impresionează privirea lor, fixată undeva în gol… Am întrebat pe cineva: „Ce aşteaptă aceştia, de stau aici de atâta vreme?” şi mi s-a răspuns: „Foarte mulţi dintre ei se vindecă”.
Soțul și soția să fie cuviincioși unul față de altul, să nu se jignească unii pe alții, să fie de acord în creșterea copiilor.
Se întâmplă în familii ca tata să-și iubească copiii într-un anumit fel, respectându-le toate gusturile și să-i facă astfel obraznici. Mama caută să-i învețe să se roage, să postească, să nu spună vorbe de rușine. Or, copilul ascultă, e foarte inteligent și foarte atent, primește și privește în jurul lui, iar acest dezacord între mamă si tată este un dezastru pentru el.
Aceasta este credința Bisericii noastre în Maica Domnului. Așa ne-a fost lăsată de sfinții apostoli, așa am moștenit-o de la străbunii noștri și aceasta este Maica cea duhovnicească a lumii întregi, cu care s-a hrănit neamul nostru în veacurile zbuciumatei sale istorii. (Arhim. Sofian Boghiu)
Vrăjmașul diavol, tatăl minciunii și al mândriei se amestecă în toate faptele bune și deformează.
Vrea cineva să postească? I se șoptește de către vrăjmasul diavol că, dacă postește, va slăbi, nu va putea munci și nu va putea învăța. Și îi fura postul. Vrea cineva să se roage? Diavolul îi risipește mintea, îi aduce imagini spurcate sau îi aduce somn și oboseală și astfel îi fură rugăciunea. Vrea cineva să facă milostenie? Diavolul îi aduce frică de sărăcie, îi aduce zgârcenia și ura de săraci și așa este înșelat de diavol, acest tată al minciunii, răpindu-i faptele bune.
Părintele Sofian Boghiu, Smerenia si dragostea, Editura Fundația Tradiția Românească, București, 2002, p. 45
Rugăciunea lui Iisus, numită şi Rugăciunea inimii sau Rugăciunea minţii, este o rugăciune scurtă, simplă care a fost folosită, predată şi comentată pe scară largă de-a lungul veacurilor de creştinismul răsăritean. Forma exactă a rugăciunii s-a modificat adeseori între forma cea mai scurtă, cum este „Doamne, miluieşte-mă” şi forma extinsă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.” Formele cele mai folosite la Muntele Athos sunt „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine” şi „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” .
Părintele Sofian Boghiu – În fiecare ispită se ascund niște patimi…
Interviu realizat de Corneliu Vlad Matache în anul 1996. fragment din emisiunea Universul credinței, TVR.
Părintele Sofian Boghiu (n. 7 octombrie 1912, Cuconeștii Vechi, județul Bălți; d. 14 septembrie 2002, Mănăstirea Antim) a fost un mare duhovnic ortodox și pictor bisericesc român.
Iată ce spunea un alt mare părinte duhovnicesc, Arhimandritul Ioanichie Balan, în 1997, despre părintele Sofian:
Se întâmplă câteodată ca Dumnezeu să nu împlinească numaidecât rugăciunile noastre, după cum am spus. Sfânta Monica – mama Fericitului Augustin – 18 ani s-a rugat lui Dumnezeu ca să se întoarcă fiul său la credinţă.
Stăruinţa ei în rugăciune I-a plăcut lui Dumnezeu. Şi El a ascultat-o cu adevărat, întorcând pe fiul ei la calea mântuirii, dar nu oricum, ci înzestrat cu toată frumuseţea trăirii creştine mlădiate de harul dumnezeiesc.
În suflet stă toată superioritatea fiinţei umane faţă de restul vieţuitoarelor, în el se află tot ceea ce face din om stăpânul universului. În suflet stau raţiunea sau mintea, priceperea şi judecata, cu ajutorul cărora omul pătrunde tainele naturii şi o cucereşte spre folosul său.
Prin darul vorbirii, oamenii se înteleg şi se apropie unii de alţii, iar prin darul creării valorilor de artă şi prin celelalte daruri spirituale, omul se ridică deasupra tuturor celorlalte făpturi de pe pământ.
Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice îi cerem. Numai să fie vrednice de Dumnezeu rugăciunile noastre.
Trebuie ca rugăciunea să fie făcută cu inimă curată, cu stăruinţă şi cu smerenie. Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos ne făgăduieşte împlinirea rugăminţilor noastre, atunci când zice: „Toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi”. Şi iarăşi: „Cereţi şi vi se va da”.
Psalmul 6
1. Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi.
2. Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele;
3. Şi sufletul meu s-a tulburat foarte şi Tu, Doamne, până când?
4. Întoarce-Te, Doamne; izbăveşte sufletul meu, mântuieşte-mă, pentru mila Ta.
Doi dusmani apar in viata oamenilor, cand sunt trasi la raspundere pentru faptele lor cele rele: rusinea si teama. Rusinea de a nu fi dispretuiti si teama de a nu fi descoperiti si pedepsiti. Acesti dusmani au aparut in constiinta primilor oameni si apar in constiinta fiecaruia dintre noi, cand ne gandim sa ne apropiem de taina spovedaniei, de taina iertarii pacatelor.
Desi gresim si ne incarcam zilnic de multe pacate, facute cu vorba, cu mintea ori cu fapta, lasam sa treaca timpul si trec anii, pentru multi trece viata toata, fara sa se descarce de povara pacatelor si fara sa se spele de intinaciunea care se depune pe haina cea nevinovata a sfinteniei din noi, din clipa sfantului botez.
Acum, insa, vreau sa va spun ceva despre un lucru foarte practic pentru fiecare din noi, despre spovedanie. Pentru ca intreg acest Canon pe care l-ati auzit este, de fapt, o plangere: de-a lungul lui sufletul omenesc plange, recunoscandu-si vinovatia fata de Dumnezeu care l-a facut, l-a creat dupa chipul Sau si asemanarea Sa. In viata noastra spurcata adeseori intinam acest chip al lui Dumnezeu din noi.
Prin tot ce facem, prin tot ce gresim cu cuvantul, cu gandul, cu faptele noastre, intinam acest chip al lui Dumnezeu din noi.
“Înainte de înălţarea Sa la cer, Mântuitorul a poruncit ucenicilor Săi să nu se despartă de Ierusalim, ci să aştepte împlinirea făgăduinţei Tatălui ceresc, adică primirea Duhului Sfânt.
Şi li s-a spus că atunci vor fi îmbrăcaţi cu putere de sus, vor fi luminaţi şi întăriţi să predice Evanghelia în toată lumea, să înveţe toate neamurile şi să le boteze în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi astfel să-I fie martori până la marginea pământului (Fapte 1.8) şi până la sfârşitul veacului.
În măsura în care ai inima înfrântă şi smerită, devii tot mai liber interior şi atunci Dumnezeu coboară în tine. Rostul nostru pe pământ este să ne umplem de Dumnezeu. Şi nu ne putem umple de Dumnezeu decât prin smerenie. Smerenia trebuie să fie fundamentul vieţii noastre.
Nu ne realizăm prin trufii ieftine, ci numai prin smerenie. A trăi în smerenie, înseamnă a trăi o viaţă reală. Iar a trăi în trufie, este o viaţă artificială. De aceea, de câte ori eşti umilit, rabdă şi roagă-te: Doamne, primeşte aceste umilinţe, în locul smereniei de care am lipsă. Să răscumpere umilinţele, mândria de care nu mă pot izbăvi de bună voie.