Cu gura poţi rosti şi psalmi şi acatiste şi canoane, şi poţi rosti şi această rugăciune scurtă de care am amintit. Însă, când rosteşti cu gura, adeseori mintea colindă pe alte coclauri. Şi de aceea este bine să fim mai concentrați, să facem un efort; dacă nu reuşim dintr-o dată, putem repeta rugăciunea.
S-o repetăm, să ne căim pentru această rătăcire a minţii. Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute, să ne adunăm mintea aceasta în noi înşine, orice rugăciune am face, fie ea rugăciune de psalmi, paraclisul Maicii Domnului sau Canonul către îngerul păzitor.
Dacă am avea mintea concentrată asupra fiecărui cuvânt al rugă, folosul ar fi foarte mare pentru noi. Dar pentru că mintea rătăceşte, după ce ne rugăm suntem aceiaşi oameni ca şi înainte de a ne ruga. Dacă nu reuşim să fim atenţi, repetăm rugăciunea. O dată, de două ori, de trei ori, de patru ori, pentru că rugăciunea spusă fără să fim atenţi este nulă. N-are răspuns din partea lui Dumnezeu pentru că facem aceasta numai cu buzele, iar „cu inima fiind departe de Mine”, cum spune Mântuitorul Hristos.
Aşa încât rugăciunea trebuie să fie concentrată, fie că-i spusă cu glas tare, fie că-i spusă în taină. Căci cuvintele rugăciunii sunt alcătuite în aşa fel, încât să ne conducă spre noi înşine, spre acest centru unde Dumnezeu este ascuns în noi. Mântuitorul ne spune: „În voi este Împărăţia lui Dumnezeu”. Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Voi sunteţi temple ale Duhului Sfânt”.
Ne vorbeşte Părintele Sofian Boghiu, Editura Vânători, Mănăstirea Sihăstria, 2004, p. 70