Rari sunt cei care cunosc taina ascultării. Cel ce ascultă este mare înaintea lui Dumnezeu. El Îl imită pe Hristos, Care ne-a dat El însuși pilda ascultării. Domnul iubește sufletul ascultător și-i dă pacea Lui și atunci totul este bine și sufletul simte iubire pentru toți.
Rari sunt cei ce cunosc taina ascultării. Cel ce ascultă este mare înaintea lui Dumnezeu. El Îl imită pe Hristos, Care ne-a dat El însuşi pilda ascultării. Domnul iubeşte sufletul ascultător şi-i dă pacea Lui şi atunci totul este bine şi sufletul simte iubire pentru toţi.
Părintele Sofronie nu avea nici putere fizică, nici timp suficient, ar fi vrut să-i citească pe Sfinții Părinți. Spunea „Mă doare că nu am nici timp, nici forță, să mă adâncesc în teologia asta”.
Nu toate sufletele sunt la fel de puternice: unele sunt tari ca piatra, altele slabe ca fumul. Asemenea fumului sunt sufletele celor mândri; aşa cum vântul poartă fumul încotro bate el, tot aşa şi pe ele vrăjmaşul le trage unde vrea el, pentru că sau n-au în ele răbdare, sau vrăjmaşul le amăgeşte uşor. Dar sufletele smerite păzesc poruncile Domnului şi stau în ele neclintite ca în mare o stâncă de care se sparg valurile. Ele s-au predat voii lui Dumnezeu şi cu mintea lor îl văd pe Dumnezeu şi Domnul le dă harul Duhului Sfânt.
Întotdeauna trebuie să cerem de la Domnul pacea sufletului ca să împlinim mai uşor poruncile Domnului; fiindcă Domnul iubeşte pe cei ce se străduiesc să împlinească voia Lui şi astfel ei află mare odihnă în Dumnezeu.
Domnul a dat pe pământ pe Duhul Sfânt şi cei în care Acesta viază simte în el raiul. Vei zice poate: „De ce nu este şi în mine un asemenea har?” Pentru că nu te-ai predat voii lui Dumnezeu, ci trăieşti după voia ta.
Iată un semn: dacă te întristezi pentru un lucru oarecare, înseamnă că nu te-ai predat pe deplin voii lui Dumnezeu, chiar dacă ţie ţi se pare că vieţuieşti după voia Lui. Cine vieţuieşte după voia lui Dumnezeu, acela nu se îngrijeşte de nimic.
În anii copilăriei îmi plăcea să gândesc aşa: Domnul S-a înălţat la ceruri şi ne aşteaptă la El; dar pentru a fi împreună cu Domnul, trebuie să fim asemenea Lui sau ca nişte copii [Mt 18, 3], smeriţi şi blânzi, şi să-I slujim Lui. Atunci, după cuvântul Domnului: „Acolo unde sunt Eu, va fi şi slujitorul Meu” [In 12, 26], şi noi vom fi împreună cu El în împărăţia cerurilor. Dar acum sufletul meu e mâhnit şi abătut şi nu pot să mă înalţ cu minte curată spre Dumnezeu şi n-am în mine destule lacrimi ca să plâng faptele mele cele rele; sufletul meu e secătuit şi istovit de întunericul posomorât al vieţii acesteia…
Până la lacrimi mi-e milă de oamenii care nu cunosc pe Domnul, care nu cunosc milostivirea Lui. Dar nouă Domnul ni S-a arătat prin Duhul Sfânt, şi noi vieţuim în lumina sfintelor Sale porunci.
Până la lacrimi mi-e milă de oamenii care nu cunosc pe Domnul, care nu cunosc milostivirea Lui. Dar nouă Domnul ni S-a arătat prin Duhul Sfânt, şi noi vieţuim în lumina sfintelor Sale porunci.
La început, când omul vine spre a lucra Domnului, Domnul, cu harul Său, dă sufletului puterea de a râvni binele și totul îi este ușor și prielnic; iar când sufletul vede în sine acestea, necercat fiind, gândește: „Toată viața mea voi râvni așa”.
Îi rog fierbinte pe toţi oamenii să priveghem cu pocăinţă şi atunci vom vedea mila Domnului. Dar pentru cei ce au vedenii şi se încred în ele mă rog să înţeleagă că din aceasta se arată în ei mândria şi împreună cu ea dulceaţa tulbure a slavei deşarte, în care nu este pocăinţa unui duh umilit, şi aici e toată nenorocirea, pentru că fără smerenie nu putem birui pe vrăjmaşi.
Omul este zidit din pământ; ce lucru bun poate fi în el?
Ci iată că milostivirea lui Dumnezeu a înfrumusețat omul cu harul Sfântului Duh, iar el s-a făcut asemenea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Mare este această taină, mare și mila lui Dumnezeu față de om.
Am avut experienţa Duhului Sfânt în desăvârşirea ei, dar nu pot să-L am în mine.