Mi-am petrecut viaţa în lucruri bune şi în păcate, şi în timp de şaizeci de ani am cunoscut ce putere are obişnuinţa. Şi sufletul şi mintea pot dobândi obişnuinţe. Iar ceea ce omul obişnuieşte aceea şi face. Dacă e obişnuit cu păcatul, va fi necontenit atras de păcat şi demonii îl vor împinge spre el; dar dacă s-a obişnuit cu cele bune, Dumnezeu îl va ajuta cu harul Său.
Lupta noastră se duce în fiecare zi şi în fiecare ceas. Dacă faci reproşuri fratelui său îl judeci sau îl întristezi, ţi-ai pierdut pacea. Dacă ai căzut în slava deşartă sau te înalţi deasupra fratelui, ai pierdut harul. Dacă-ţi vine un gând desfrânat şi nu-l depărtezi de îndată, sufletul tău pierde iubirea lui Dumnezeu şi îndrăzneală în rugăciune.
Adam n-a avut înțelepciunea să întrebe pe Domnul despre rodul pe care i l-a dat Eva, și pentru aceasta a pierdut raiul.
Cine iubeşte pe Domnul, acela îşi aduce aminte întotdeauna de El, iar aducerea-aminte de Dumnezeu naşte rugăciunea. Dar, dacă nu-ţi vei aduce aminte, atunci nu te vei mai ruga, iar fără rugăciune sufletul nu va rămâne în dragostea lui Dumnezeu, căci prin rugăciune vine harul Duhului Sfânt. Prin rugăciune se păzeşte omul de păcat, fiindcă, rugându-se, mintea e ocupată de Dumnezeu şi cu duh smerit stă înaintea Feţei Domnului, pe Care-L cunoaşte sufletul ce se roagă.
Domnul iubește pe oameni, dar îngăduie întristări, ca oamenii să și cunoască neputința și să se smerească și, pentru smerenia lor, să primească pe Duhul Sfânt, iar cu Duhul Sfânt toate sunt bune, toate sunt pline de bucurie, toate sunt frumoase.
Dacă faci reproşuri fratelui sau îl judeci sau îl întristezi, ţi-ai pierdut pacea.
Trăim pe pământ și nu-L vedem pe Dumnezeu și nu-L putem vedea. Dar dacă Duhul Sfânt vine în sufletul nostru, atunci Îl vedem pe Dumnezeu așa cum L-a văzut Sfântul Arhidiacon Ștefan. Prin Duhul Sfânt, sufletul și mintea recunosc îndată că acesta este Domnul. Așa a recunoscut prin Duhul Sfânt Sfântul Simeon pe Domnul în micul prunc [adus la templu]; tot așa a recunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt și Sfântul Ioan Botezătorul și a trimis poporul la El.
Domnul îl iubeşte pe om şi harul Lui va fi în Biserică până în vremea înfricoşatei Judecăţi, aşa cum a fost în vremurile trecute.
Un frate de la noi de la Athos, din mănăstirea rusească Sfântul Pantelimon, obişnuia să se roage neîncetat lui Dumnezeu să-i dea iertarea păcatelor lui. A început să cugete la Împărăţia Cerurilor şi gândea: „Mă voi mântui poate, dacă-L voi ruga pe Dumnezeu din inimă să-mi ierte păcatele, dar dacă în rai nu voi afla părinţii şi rudele mele, mă voi mâhni pentru ei, fiindcă îi iubesc. Ce fel de rai va fi însă pentru mine acesta, dacă acolo mă voi întrista pentru rudeniile mele ce se vor duce poate în iad?”
Dacă faci reproşuri fratelui sau îl judeci sau îl întristezi, ţi-ai pierdut pacea.
Cine poate înțelege raiul? Îl poate înțelege în parte cine poartă în el pe Sfântul Duh, pentru că raiul este Împărăția Duhului Sfânt, și Duhul Sfânt în cer și pe pământ este Același. Gândeam în mine însumi: „Sunt un ticălos și vrednic de toate pedepsele“, dar în loc de pedepse Domnul mi-a dat pe Duhul Sfânt. Duhul Sfânt e mai dulce decât tot ce e pământesc. Este hrana cerească, e bucuria sufletului.
Mănăstirea Sfântul Panteleimon este foarte mare şi nu uşor de ocârmuit. Feluritele ramuri ale gospodăriei au fiecare mai-marele său, numit iconom. Iconomii, în vârtutea răspunderii lor, uneori nu pot urma rânduielii de obşte a Mănăstirii şi de aceea în marea trapeză obştească îşi au o masă aparte, “a iconomilor”, la care fiecare şade după cum îi îngăduie lucrul. În ultimii mulţi ani Părintele Siluan devenise iconom şi mânca în zilele de rând la această masă.
Când vede că sufletul nu s-a întărit încă în smerenie, Domnul îi retrage harul. Dar tu nu-ți pierde curajul pentru aceasta: harul este în tine, dar ascuns. Obișnuiește-te să tai gândurile de îndată ce se ivesc. Dacă însă uiți și nu le depărtezi de îndată, atunci adu pocăință. Silește-te ca aceasta să ajungă o obișnuință. Sufletul are obișnuințe: cum s-a obișnuit, așa va lucra apoi toată viața – Sfântul Siluan Athonitul
Mergeam într-o zi de-a lungul unui câmp, ducându-mă de la tabăra Ustiijorsk, unde staţiona batalionul nostru de geniu, spre satul Kolpino, ca să pun la poştă nişte bani pe care voiam să-i trimit la Sfântul Munte;
Îi rog fierbinte pe toţi oamenii să priveghem cu pocăinţă şi atunci vom vedea mila Domnului. Dar pentru cei ce au vedenii şi se încred în ele mă rog să înţeleagă că din aceasta se arată în ei mândria şi împreună cu ea dulceaţa tulbure a slavei deşarte, în care nu este pocăinţa unui duh umilit, şi aici e toată nenorocirea, pentru că fără smerenie nu putem birui pe vrăjmaşi.
