Precum fără credință e cu neputință să ne mântuim, la fel și fără smerenie. Dar și credința și toate celelalte lucrări bune nu sunt de folos fără smerenie. Căci până și diavolii cred și se înfricoșează, mărturisesc că Fiul lui Dumnezeu este Dumnezeu adevărat, dar nu le e de folos pentru că nu au smerenie. Omul care are smerenie are lucrări bune, Îl are în el pe Dumnezeu, Duhul Sfânt, cum zice autorul Proverbelor: În inima smerită Se odihnește cu blândețe Duhul Domnului. În inima tulburată (a celui mândru), locuiește diavolul.
Rațiunea are în slujba ei trei simțuri; inteligența are un singur simț. Simțul inteligenței este rațiunea.
Raționali se numesc oamenii a căror rațiune stăpânește simțurile.
Oamenii inteligenți însă sunt mai de preț decât cei raționali, după cum cei raționali sunt mai de preț decât cei care se conduc după simțuri.
Viaţa noastră poate deveni sfântă în toate privinţele numai atunci când adevărata cunoaştere a bazelor ei metafizice se împleteşte cu iubirea desăvârşită faţă de Dumnezeu şi semenii noştri.
Zice Domnul Hristos, în legătură cu inima, că din inima omului pornesc gândurile cele rele. Sunt două texte în Sfânta Evanghelie, şi anume: în Sfânta Evanghelie de la Matei, capitolul 15, şi în Sfânta Evanghelie de la Marcu, capitolul 7, sunt două liste de lucruri care îl întinează pe om, care îl spurcă pe om. Şi lucrurile acestea sunt puse în legătură cu o situaţie în care ucenicii Domnului Hristos au fost învinuiţi de farisei că nu respectă datina bătrânilor ca să se spele pe mâini înainte de a mânca.
Uneori, între soţ şi soţie se întâmplă lucrul următor: ei se iubesc unul pe celălalt cu putere, cu tărie, cu tandreţe, cu bucurie. Şi unul dintre ei devine gelos pe celălalt – nu faţă de cineva anume care aici şi acum poate pune sub semnul întrebării dragostea lor, ci faţă de trecut. Cel care iubeşte atât de nebuneşte ar vrea ca viaţa celuilalt să înceapă doar din momentul întâlnirii lor, iar tot ce a fost înainte, toată bogăţia vieţii, a sufletului, a relaţiilor celuilalt i se pare primejdios, fiind ceva ce trăieşte în afara lui în sufletul omului iubit.
Iată că te-ai făcut sănătos: de acum să nu mai greșești, ca să nu-ți fie ție ceva mai rău (Ioan 5, 14). Astfel de poruncă a dat Domnul slăbănogului vindecat de El, precum am auzit astăzi în Evanghelie.
Da, trebuie să te spovedeşti curat! E cineva acolo care-ţi face asta şi acel cineva te are la mână cu ceva. Poate sunt lucruri pe care nu le-ai iertat celor care te-au rănit? Dar să ştii că şi noi ne mai plictisim la rugăciune! Nu avem inima aprinsă de dorul lui Dumnezeu ca să ne rugăm curat mereu!
O, omule, nu te îndoi în privința vindecării sufletului, apropiindu-te de Doctorul ceresc. Nu spune: „Cine va achita pe nelegiuit sau pe ucigaș sau pe curvar sau pe cel de alt neam, pe elin sau pe samaritean sau pe vameș în relele făptuite?”.
De vreme ce, printr-un singur cuvânt, prin pocăință, i-a vindecat pe toți, zicând: „Nu am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință” și nu trebuie să fie oamenii necredincioși prin deznădejde, avem loc de iertare de la Stăpânul.
Adevărul este că noi, la măsurile la care suntem, în general nu suntem nici iubitori, nici urâtori. Stăm cumva la cota zero, adică între iubire şi ură. Poate înclinaţi mai mult spre iubire, dar în orice caz, nu la măsurile la care ni se cere să avem iubirea faţă de oameni.