Rabdă, şi rabdă totul – toate necazurile, toate greutăţile nevoinţei, mustrările, ponegrirea, dar mai mult decât orice teme-te de deprimare. Este păcatul cel mai greu.
Mai mult decât orice, păzeşte-ţi pacea inimii
Sfaturi duhovniceşti
Nu există doar unul, ci multe și felurite moduri de mântuire
Zici că cel care locuieşte în cetate, şi are casă şi femeie, nu poate să se mântuiască? Nu există doar unul, ci multe si felurite moduri de mântuire. Si aceasta o spune Hristos indirect, propovăduind că la Dumnezeu Părintele există multe corturi.
În viața duhovnicească pașaportul este smerenia
În viața duhovnicească, pașaportul este smerenia. Bagajul sunt virtuțile. Oricât de trebuitoare ar fi ele, fără smerenie nu sunt în stare să ne deschidă porțile împărăției lui Dumnezeu. Doar smerenia ne dă acces la minunata Împărăție a harului!
Să luăm o altă pildă. Ajungi într-un anume loc noaptea și duci cu tine valize grele, pline de lucruri de valoare.
Aici numai rugăciunea mai poate da rezultate
Când ÎI aflăm pe Hristos la o vârstă mai înaintată, adică vreau să spun atunci când deja copiii noştri au crescut, ce trebuie să facem pentru a-i aşeza pe drumul cel bun către Dumnezeu?
Trăind după legile lui Dumnezeu ne sfințim viața
De Domnul te bucuri chiar acum. Fără prezenţa şi harul Lui n-ai putea să-ţi dai seama că nu trăieşti liberă, ci „încorsetată” de scheme, sau, cu alte cuvinte, de deprinderi pur omeneşti, păcătoase, de a aborda realitatea.
Suntem vrednici de Rai
În pericopa evanghelică de astăzi predomină întâlnirea dintre Hristos şi femeia samarineancă (v. Ioan 4, 5-42). Noi vedem aici, din dialogul pe care l-a avut aceasta cu Hristos, că este evidenţiată căutarea ei duhovnicească. Iar Domnul nostru, văzând dispoziţia ei, încearcă să-i dea posibilităţile necesare pentru a înainta mai departe.
Copilul, modelul sufletului deschis spre Dumnezeu
Lui Iisus lucrurile, întâmplările, oamenii de tot felul, până şi copiii Îi prilejuiau motive de revelaţie. De la toate lucrurile lumii Iisus ridică oamenii la raţiunile supranaturale ale Providenţei.
Pe copii, de pildă, Iisus i-a găsit modelul sufletului deschis spre Dumnezeu.
Avem, nu avem dispoziţie, să păzim poruncile lui Dumnezeu!
Să vedem altă întrebare: „Când există o uscăciune a inimii şi o lipsă de dispoziţie pentru rugăciune, trebuie să ne rugăm împotriva voinţei noastre, fie şi formal, sau să aşteptăm până când vine starea necesară, străpungerea inimii? Şi ce se întâmplă dacă aceasta întârzie să vină?“
Fiecare om care îți iese în cale să simtă că-i vrei binele
Fii blând și bun cu toți, ne îndeamnă Părintele Serghie, că toți sunt în nevoi, bolnavi cu toții. Nu-i nimeni sănătos la suflet. Deși ne pare că le merge bine, de stai să cugeți ce i-a fost hărăzit omului să fie, și ce-a ajuns, nu poți decât să plângi de mila lor, și-a ta. Pe lângă asta, sunt necazurile vieții; numai citește ziarul și-ai să vezi cum omenirea se zbate în chin și suferință.
„Unde e Dumnezeu?”
Ai întrebat pe cineva: „Unde e Dumnezeu?” și ai primit răspunsul că Dumnezeu este înăuntru, în tine. Şi te miri de acest cuvânt: „Cum asta?”.
„Fie voia Ta, Tată!”
Ai înţeles credinţa ca pe o exersare în bine. Să ştii că ai înţeles-o aşa cum trebuie. Exersarea ta a constat până acum în post, rugăciune şi milostenie.
„De ce aleargă oamenii după încuviinţarea gloatei, silindu-se în fel şi chip să fie ridicaţi în slăvi de ea?”
Există patima slavei deşarte, a dorinţei nesăturate de slavă, de laudă şi încuviinţare din partea oamenilor. De această patimă suferim cu toţii: tuturor ne place să fim lăudaţi, toţi năzuim spre slava de la oameni. Dar, oare, trebuie să năzuim spre ea? Cât face slava de la oameni? De ce aleargă oamenii după încuviinţarea gloatei, silindu-se în fel şi chip să fie ridicaţi în slăvi de ea?
Patima este un dor nesfârşit pe care noi îl punem la ceva foarte sfârşit
Ce este o patimă? Iată ce este o patimă: Patima este un dor nesfârşit pe care noi îl punem la ceva foarte sfârşit. Să zicem, pofta de mâncare. Mântuitorul în pustie a fost ispitit de diavol după ce a postit patruzeci de zile: „Spune un cuvânt peste pietrele acestea şi poţi din ele să scoţi pâine, dacă eşti Fiul lui Dumnezeu” (Luca 4, 3). Şi Mântuitorul arată: „Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci din fiecare cuvânt care purcede din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4).
Pe cât continuă cineva lupta, pe atât mai grele devin lucrurile
Dacă cineva ia lucrurile în serios şi nu vrea să-şi păcălească sinele – că este, adică, un bun creştin, care studiază cuvântul lui Dumnezeu şi pe Sfinţii Părinţi, vede viaţa lui Hristos, a sfinţilor şi râvneşte să fie asemenea lor -, vrea, nu vrea, va intra într-o luptă; vrea, nu vrea, va păşi pe un drum care pare să fie greu, de netrecut, nesfârşit, şi care de multe ori te face să vrei să te întorci înapoi.
Să ne sfătuim cu blândețe, să nu ne atacăm în cuvinte
Trebuie să ne sfătuim cu blândețe, să nu ne atacăm în cuvinte, nu cum am porunci, am hotărî, ci ca și cum am avea noi greșeala celuilalt și am cere sfatul. Așa se pogoară harul Duhului Sfânt peste noi. Dar dacă cumva celălalt are înălțarea minții și altă idee decât tine și-l îndreptezi cu hotărâre ca și cum i-ai da cu ciomagul, atunci nu l-ai îndreptat, ci l-ai îndepărtat.
Iată cum privește un om care este la un nivel moral, spiritual, sănătos, întreg
Un copil, niciodată nu observă că e gol până e inocent. Abia după ce își pierde inocența începe să-și pună mânuțele să-și acopere trupul. Acesta e rezultatul păcatului. Și-a pierdut inocența și de aceea s-a produs un gol interior și de acolo se reflectă și în afară.
Un om duhovnicesc orice semne vede, că-i îmbrăcat ori nu-i îmbrăcat, tot aia e.
Cel mândru nu se pocăiește niciodată, dar și dacă se pocăiește, pocăința lui nu este reală…
Precum fără credință e cu neputință să ne mântuim, la fel și fără smerenie. Dar și credința și toate celelalte lucrări bune nu sunt de folos fără smerenie. Căci până și diavolii cred și se înfricoșează, mărturisesc că Fiul lui Dumnezeu este Dumnezeu adevărat, dar nu le e de folos pentru că nu au smerenie. Omul care are smerenie are lucrări bune, Îl are în el pe Dumnezeu, Duhul Sfânt, cum zice autorul Proverbelor: În inima smerită Se odihnește cu blândețe Duhul Domnului. În inima tulburată (a celui mândru), locuiește diavolul.