În cazul în care omul n-a cedat încă, demonul slavei deșarte care voise să-l conducă spre cele mai iraționale exagerări recurge la un ultim șiretlic și își schimbă din nou tactica. Îi șoptește celui statornic: Ai ajuns la țintă, nu mai e nevoie să ții post!
Toată activitatea vizibilă a omului pe pământ este o reflectare a activităţii interioare, spirituală a sufletului, aşa că viaţa actuală, vizibilă, a omului este o imagine fidelă a sufletului său şi a facultăţilor acestuia.
Odată, pe când Sfântul Grigorie se afla în rugăciune înaintea icoanei Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, i-a cerut călăuzire pentru sine și pentru fiii săi duhovnicești, cerând a fi luat sub ocrotirea ei, ca ea să înlăture orice piedică către liniștirea desăvârșită. El a mai rugat-o cu stăruință să ia asupra ei grija pentru toate nevoile lor lumești.
Biserica i-a atribuit acestui Sfânt supranumele de «Gură de Aur», pentru că Dumnezeu i-a dăruit darul elocinței (al oratoriei). Nu numai că vorbea frumos și avea o construcție a frazei deosebită ci, mai ales, cuvântul său avea puterea de a schimba viețile oamenilor. Cei care îl ascultau, se hrăneau spiritual – la modul cât se poate de propriu al cuvântului -, din ceea ce rostea acest mare bărbat al Bisericii.
Se întâmplă cu cel smerit ca și cu pomul. Când pomii poartă rod mult, rodul înconvoaie ramurile și le trage în jos, iar cel ce nu poate să facă rod se înalță și stă drept. Așa este și cu sufletul: când se smerește, aduce rod. Cu cât aduce rod mai mult, cu atât se smerește mai mult.
Părinte, când mă doare pentru ceilalţi, mă cuprinde o nelinişte şi nu mă pot ruga.
Fiindcă există nelinişte, aceasta este dovada că înăuntrul tău există elementul omenesc. Eu, cu cât mă doare mai mult pentru lume, cu atât mai mult mă rog şi mă bucur duhovniceşte, deoarece le spun pe toate lui Hristos, iar El le rezolvă.
Sunt bucuros că aţi început să intraţi pe propriul făgaş. Grăbiţi-vă! Dar, vedeţi, nu vă îndulciţi prea mult cu fantasmele părerii de sine şi nu alungaţi gândurile de umilinţă. Aceasta este pentru noi cea mai cuviincioasă haină.
În zilele noastre întrebarea care este scopul principal al vieții se aude cu indiferență într-o lume care nu se interesează de esență, de adevăr și de valoarea lucrurilor. Din nefericire, multă lume nu știe exact pentru ce trăiește.
Trăim deja de ceva vreme o prăbușire a valorilor vieții. Este vorba despre o criză serioasă, nu atât economică, socială sau culturală, ci în primul rând, duhovnicească.
A fost o vreme când îmi dădeam multă osteneală, mă nevoiam să mă rog mult și îndelung. Într-o zi, el (n.n. părintele duhovnic Atanasie) mă înteabă:
Oare toți aceștia sunt pentru iad și nu există mântuire pentru ei? Să vedem cum înfruntă Biserica pe cei absenți. Nimeni nu este pentru iad, ci toți suntem pentru rai și, dacă vrem, îl putem dobândi. Ia aminte, fratele meu, la cele de mai jos ca să te minunezi de iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dacă îi cercetăm pe oameni după starea lor exterioară. Vom vedea că unii lipsesc justificat, iar alții nejustificat.
– În problema judecării arhiereilor trebuie multă atenţie. Nu cunoaştem exact condiţiile vieţii lor. Experienţa adevereşte că pentru orice judecăm, vom fi judecaţi, şi vom cădea în chip asemănător.
Acest cin, zice Sfântul Dionisie, este rânduit să învețe. Arhanghelii sunt învățători cerești. Ce învață ei? Îi învață pe oameni cum să își rânduiască viața așa cum place lui Dumnezeu, dupa voia lui Dumnezeu.
Lumea are mulți săraci cu duhul, dar nu cum se cuvine. Și mulți care plâng, dar pentru pagube de bani sau pentru pierderea fiilor.
Minunile nu ne fac credința mai trainică, mai puternică. Viața creștină nu este un șir neîntrerupt de “waw!”, de descoperiri, de lucruri minunate, nu asta vrea Domnul să facă.
Una din cele mai scurte definiții ale credinței pe care le-am întâlnit a fost una formulata de Sfântul Anastasie Sinaitul, care a trăit în sec. VII și s-a nevoit la mănăstirea de pe Muntele Sinai. El spune: “credința este viețuire lăuntrică”.
