Părinte, care este pricina pentru care cineva, deşi se osteneşte, nu are spor în munca sa?
Mulţi oameni se chinuiesc pentru că nu reuşesc să câştige slavă lumească
Sfaturi duhovniceşti
Temelia tuturor virtuților și ușa, prin care intră harul dumnezeiesc în om, este smerenia
Să spunem și ceva despre smerenie… pe care nu o avem! Temelia tuturor virtuților și ușa, prin care intră harul dumnezeiesc în om, este smerenia. Este veșmântul dumnezeirii – după cum spune Sf. Isaac Sirul.
Orice om trebuie să aibă programul său de viețuire duhovnicească
Prin analogie, să trecem acum la o problemă: cea a vârstnicilor. Pentru preot este o mare bucurie când vin la el oameni păcătoși care au reușit să se întoarcă la credință. Aceasta se întâmplă cel mai adesea în urma vreunei nenorociri, a unui dezastru din viața lor. Astfel de oameni vin de obicei la biserică cu păcate foarte grele și plâng pentru ele înaintea Altarului. Iar preotul simte că aceasta este o adevărată pocăință și, din acel moment, penitenții încep o nouă viață.
În clipa în care Dumnezeu a gândit un lucru, acel lucru începe să existe
Sfântul Apostol Pavel are un text foarte frumos, în Epistola sa către Romani, în care vorbește despre Dumnezeu: „Pe cele ce nu sunt le cheamă, ca și cum ar fi”. Adică pentru Dumnezeu nu există virtualitate, ci numai realitate. În clipa în care Dumnezeu a gândit un lucru, acel lucru începe să existe; în clipa în care a hotărât să facă ceva, acel ceva intră în ființă. Acest fel de rugăciune, la care mă refer, cred că este cea mai înaltă treaptă, chiar pentru credinciosul obișnuit să se roage cu adevărat.
Cum dobândim bucuria care nu se ia de la noi niciodată?
Aducându-L pe Dumnezeu în viaţa mea. Dumnezeu îmi dă mie o putere. Zice Evanghelia: „şi celor care L-au primit şi cred în Numele Lui, le-a dat putere să se facă fiii lui Dumnezeu”. Aşa dobândim Bucuria: primind şi învăţând să trăim şi să lucrăm împreună cu această Putere!
Cum primim harul lui Dumnezeu? Șapte învățături de la Sf. Grigorie Palama
Pr. Nicolae Dima: Câteva dintre învățăturile Sfântului Grigorie, pe care istoria Bisericii l-a ținut minte drept cel mai mare apărător al isihasmului.
Să avem nădejde în Dumnezeu, Singurul Care poate să ne vindece
Cel potrivnic întinde zeci de mii de curse, vrând să moleșească voia și să smulgă nădejdea și dragostea către Domnul, războind sufletul în mod diferit, aducând întristări înlăuntru prin duhurile răutății sau semănând gânduri spurcate și deșarte și nelegiuite și întinate și amintind păcatele de mai înainte, osândind sufletul pentru a aduce voia la moleșeală, cum că este cu neputință să dobândească mântuirea, încât să ducă sufletul în deznădejde, ca și cum sufletul de la el însuși ar naște în inimă nelegiuiri prin gândurile deșarte și rele, și nu duhul străin ar fi cel ce gândește păcatul înlăuntru și nu el le-ar semăna în suflet.
Rugăciunea întărește, mângâie, tămăduiește și ajută
Dragostea față de semeni nu se exprimă doar prin gânduri bune, ci și prin rugăciune. Rugăciunea este cea care leagă cu puternice legături, care durează punți, care împrietenește, întărește, mângâie, tămăduiește și ajută. Ea este expresia celei mai desăvârșite – dacă putem spune așa – și celei mai dezinteresate iubiri. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Nu te lăsa învins, ci mai bine tu însuți să învingi ura prin dragoste! Și așa să biruiești: rugându-te pentru fratele tău Domnului, cu deplină sinceritate!”.
Scopul citirii să fie lucrarea celor citite
A fost întrebat odată Părintele Paisie:
Am păcătuit, Doamne, iartă-mă!
Păcatele nu se șterg nici cu trecerea timpului, nici dacă cineva spune pur și simplu, în rugăciunea lui: „Doamne iartă-mă pentru că am păcătuit!”.
Cine își dă seama de orbirea sa duhovnicească încetează a mai nădăjdui în sine și în dreptatea sa
Cel orb cu trupul își cunoaște nenorocirea prin mijlocirea minții – însă cine va putea încredința sufletul că este orb duhovnicește?
Cel orb cu trupul nu își iubește starea, însă cel orb duhovnicește își iubește, de obicei, întunericul. Cel orb cu trupul iubește și năzuiește lumina cea materială, însă pentru cel orb cu duhul lumina duhovnicească este nesuferită.
Patimile tind să revină la noi, chiar dacă ne-am lepădat de ele
Potrivnicul nostru dintotdeauna, vrăjmașul care se străduiește din răsputeri să împiedice mântuirea noastră, este deosebit de viclean. De aceea, și ostașul lui Hristos, creștinul care se angajează în războiul cu patimile, trebuie să fie, și el, foarte abil. Inteligența unuia ca acesta este demonstrată de ingeniozitatea mijloacelor pe care le folosește pentru a-l înșela pe diavol și a-i zădărnici uneltirile și ispitirile. Scrierile patristice ne atrag atenția asupra multor astfel de cazuri de „inventivitate”, prin care ispititorul este alungat, iar sufletul creștinului vindecat.
Să ne mântuim prin zdrobirea inimii și prin adevărată spovedanie
Cei care vin la spovedanie din obicei și ca să salveze aparențele, cei care nu își spovedesc sincer păcatele și de rușine le acoperă sau le justifică, cei ce se îndreptățesc pe ei înșiși și îi osândesc pe alții, aceștia Îl batjocoresc pe Dumnezeu, vorbind aiurea. Dar Dumnezeu nu se lasă batjocorit fiindcă El cunoaște toate. Cei care își acoperă păcatele suferă cele asemenea celor bolnavi care își ascund bolile și nu spun adevărul la doctori din pricina rușinii, și dacă e să li se întâmple lor vreo slujire a patimii, li se întâmplă, și aleargă la doctorii cei duhovnicești, dar și trec sub tăcere adevărul.
Bucuria vine prin crucea lepădării de sine
Osândirea de sine pe care ne-o cere Dumnezeu nu este o culpabilizare nevrotică și umilitoare, ci o conștientizare lucidă a părții noastre de responsabilitate în relația respectivă. Nimeni, niciodată, nu este victimă nevinovată într-un conflict. Con înseamnă împreună. De fiecare dată noi avem o contribuţie şi, de multe ori, chiar iniţiativa violenţei care declanşează şi întreţine conflictul, doar că ne scapă, nu suntem conştienţi de asta.
Suntem împrăștiați și dezbinați – și numai Domnul poate, prin harul Său, să ne tămăduiască
Inima este rece când este împrăștiată – și sufletul nu este atunci acasă, ci pribegește. Când este acasă, sufletul încălzește și inima. De îndată ce a ieșit afară, este lovit. Este bătut când este în afara casei – gândurile îl bat. Un gând este primit, un al doilea este alungat, al treilea…
Postul și rugăciunea întregii Biserici au o putere foarte mare
Rugăciunea noastră, postul nostru, postul și rugăciunea întregii Biserici au o putere foarte mare. Pentru că Dumnezeu „risipește sfatul neamurilor.” Dumnezeu este Acela care poate să împrăștie voile și hotărârile puternicilor pământului. Dumnezeu este Acela Care are ultimul cuvânt în orice privință. Prin rugăciunea ei Biserica poată să schimbe cursul evenimentelor și a istoriei întregii lumi.
Postul este o lucrare înnoitoare a omului întreg, suflet și trup
Fiindcă mintea nu poate sta prea multă vreme încordată, rânduiala de rugăciune este presărată cu citiri din Sfintele Scripturi: din Proroci, de la Facere și înțelepciunea lui Solomon, precum și din cuvintele marilor nevoitori, luptători și povățuitori duhovnicești: Efrem Sirul, Ioan Scărarul și Teodor Studitul.