De o negrăită bucurie sufletească s-au învrednicit sufletul şi inima mea smerite când, la primirea scrisorii dumitale iubitoare de Dumnezeu în 18 ale lunii, v-am văzut cu dragoste atotpărintească si adâncă emoţie umilinţa si întoarcerea sinceră spre Atotiubitorul de oameni Dumnezeu. Şi, întrucât aţi păzit cu străşnicie credinţa şi afierosirea ortodoxă faţă de El, după cum toţi o adeveresc, de la o vârstă fragedă, cuprinsul scrisorii mele a dat rod, găsind pământul cel bun în frumosul dumitale suflet, care a fost încredinţat că smeritele mele sfaturi după Hristos vin de la Dumnezeu însuşi şi că la vremea potrivită vor aduce împlinire aşteptărilor dumitale bune, dar şi familiei, spre dezlegarea fericită a neajunsului întâmpinat, de vreme ce atât faptele însele, cât şi restabilirea adevărului v-au vădit nevinovăţia.
Şi pentru că, dragul meu, v-aţi întors spre Atotiubitorul de oameni Iisus Hristos, Domnul nostru, cu tot sufletul si inima, să nu te îndoieşti nici o clipă de bunul mers al lucrurilor, fiindcă Iisus şi azi, şi ieri este Acelaşi. Prin acestea, vă asigur că, atunci când Domnul nostru a propovăduit, cu trup omenesc fiind, pocăinţa, a spus: „n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă” (Mt. 9, 13); într-adevăr, toţi câţi au alergat cu credinţă spre El, asemenea şi credinciosului domn Gheorghe Kremos, au primit numaidecât vindecarea trupească şi sufletească.
Am văzut aceasta în Evanghelii cu vameşii şi păcătoşii, cu cei loviţi de patimi care, venind la Iisus cu credinţă şi pocăinţă, s-au vindecat şi sufleteşte, şi trupeşte. Acest lucru se va întâmpla neîncetat, până la sfârşitul lumii. Câţi aleargă cu credinţă nezdruncinată la Mântuitorul nostru si Preacurata Sa Maică, Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea, se vor izbăvi în chip minunat de orice rele şi supărări.
Şi pentru că Preabunul Dumnezeu Se îngrijeşte nu doar de buna chivernisim a întregii lumii, făcând să răsară soarele şi peste drepţi, şi peste nedrepţi, ci şi de mântuirea sufletului fiecăruia dintre noi, cercetând ca un Cunoscător al inimilor pornirile oamenilor spre bine şi spre împlinirea lui – din pricina nesocotirii datoriilor creştineşti, a obiceiului rău şi a lipsei de grijă unii rămân departe de Dumnezeu rânduieşte, asemenea unui Doctor atotînţelept, ca unii dintre aceştia să cadă în diferite ispite, întristări şi încercări, ca prin ele nu să pedepsească, ci mai degrabă să mântuiască şi să Şi-i apropie, aşa cum s-a întâmplat şi cu dumneata, care l-ai cunoscut pe domnul Zakas şi prin el pe mine, un biet duhovnic, spre a ţi se lămuri calea mântuirii şi rostul acelui rău pus la cale de demonul cel urâtor de bine, prin mijlocirea uneltelor sale, spre a vă nimici, dacă e cu putinţă, şi trupeşte, şi sufleteşte.
Însă aceasta a adus mai degrabă folos dumitale şi familiei dumitale, fiindcă veţi avea parte de o mare schimbare şi mângâiere, întrucât rândurile mele nu sunt o simplă şi închipuită mângâiere, precum cele lumeşti, ci se adapă din izvorul cel viu şi sunt culese din gura cea fără de greşeală a lui Hristos.
E de-ajuns să aveţi numai credinţa cuvenită şi, aşa cum aţi făgăduit în scrisoarea voastră, de acum să vă arătaţi mai bun în îndatoriri, şi iată că eu, ca un adevărat părinte al dumitale, văzând, fără nici un scop ascuns şi în chip evanghelic, întoarcerea plină de nădejde nemincinoasă, am socotit că e de datoria mea sfântă să vă trec numele în pomelnicul de obşte al sfintei noastre biserici, spre a fi pomenit mereu şi mai ales la ceasul nevoii de faţă. Nădăjduiesc să vă întâlnesc şi personal şi, desigur, în primăvară, să mă vizitaţi împreună cu domnul Zakas, dacă vom mai avea zile, şi atunci vă voi împărtăşi prin viu grai multe lucruri trebuincioase şi folositoare ce nu pot fi cuprinse într-o epistolă. Şi, pentru că doriţi să aveţi drept amintire ceva din lucrurile mâinilor mele, v-am trimis deja prin poştă trei cărţi mai mici alcătuite de mine, nevrednicul.
Să fiţi totdeauna în preajma domnului Zakas, fiindcă un asemenea prieten nu se întâlneşte des – un prieten nu din interes şi pentru mese, ci de suflet. În el îşi găseşte ecou spusa evanghelică: „Prietenii să-şi arate la ceas de nevoie prietenia”. Toţi fiii mei duhovniceşti vă transmit preţuirea lor, pomenindu-vă şi în rugăciune.
Pe lângă acestea, doresc familiei dumitale multă chibzuinţă şi închei prin a vă saluta cu mult respect şi cinste.
.
Daniil Katunakiotul
Sfântul Munte, Katunakia,
13/26 februarie 1929
Fragment din cartea Sfaturi părintești și leacuri mângâietoare, Editura Sophia