Scrii că te chinuie o tristeţe de neînvins şi inexplicabilă. Trupeşte eşti sănătoasă, casa ţi-e plină, dar inima îţi e pustie. De fapt, inima ţi-este plină de întristare întunecată. Te duci, din obligaţie, la distracţii şi spectacole, dar asta îţi măreşte şi mai mult întristarea.
Dacă cele nouă cete ale îngerilor ar cădea din Cer și ar deveni demoni, dacă toți oamenii ar deveni răi, dacă toate făpturile, cerul, luminătorii, preoții, animalele s-ar lepăda de Dumnezeu – toate aceste rele ale făpturilor, comparate cu plinătatea sfințeniei Născătoarei de Dumnezeu, nu ar fi posibil să-L întristeze pe Dumnezeu. Deoarece numai Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu a fost în măsură să-L mulțumească pe Dumnezeu în toate. Numai aceasta, stând între Dumnezeu și oameni, pe Dumnezeu L-a făcut Fiul omului, iar pe oameni i-a făcut fii ai lui Dumnezeu.
Toți trecem prin această stare de epuizare, mai ales duminică seara; duminica este o zi foarte grea pentru preot. Cred că toți avem această problemă a rugăciunii făcută mecanic, fără prea mare tragere de inimă. Un lucru care ajută este stăruința, deoarece cantitatea în rugăciune aduce încetul cu încetul și calitatea.
Ceea ce vreau să spun este că nici eu, nici oricare alt preot nu suntem nimic. Decât doar că acelaşi har avem toţi. Părintele Cleopa spunea aşa: „Au venit la mine oameni să se plângă că preotul lor este beţiv, că pică prin şanţuri, că face o serie de lucruri care sunt neconforme cu poziţia unui preot şi eu le-am spus: vina este a voastră, pentru că preotul este îndreptat de popor. Ia luaţi-l de acolo, spălaţi-l, îmbrăcaţi-l cu haine curate, duceţi-l în biserică să-şi pună straiele pe el şi va preface pâinea în Trupul lui Iisus şi vinul în Sângele Lui!”. Pentru că dincolo de păcatele lui, el este preot!
Viața fără Hristos nu este viață. Dacă nu vezi pe Hristos în toate lucrările și gândurile tale, înseamnă că ești fără de Hristos. El este tot ce e mai bun și mai frumos, e totul. Ne strigă mereu: „Sunteți prietenii Mei, oameni buni, de ce nu pricepeți? Suntem frați! Eu nu vă ameninț cu iadul, ci vă iubesc! Vreau să vă bucurați împreună cu Mine de viață!”.
Se pare că și Sfântul Apostol Pavel era slab trupește, de aceea se spune aici că „judecați lucrurile după înfățișare”. Se pare că era slab, era bolnăvicios. Și, după cum el însuși spune, avea o boală care îl smerea. Era o persoană bolnăvicioasă.
Când sunteţi obosiţi cu trupul şi nu puteţi să vă faceţi aşa cum se cade canonul vostru, mai ales seara după truda întregii zile, iată cum să vă rugaţi, înainte să începeţi rugăciunea, ieşiţi pentru puţin afară, plimbaţi-vă, „pierdeţi timpul”, luaţi câteva guri de aer adânci… Dacă sunteţi ameţiţi sau simţiţi o greutate în cap, întindeţi-vă şi liniştiţi-vă, scoţându-vă din minte toate problemele şi impresiile zilei, şi după aceasta începeţi să vă rugaţi…
A-L iubi pe Dumnezeu înseamnă a-l iubi pe aproapele și a fi milostivi față de toți oamenii și în primul rând față de cei mai mici, cei mai sărmani și mai oropsiți dintre toți.
Stareţul Efrem: Vedeţi această fotografie a stareţului Iosif isihastul? Am avut un mare stareţ. Era foc-foc, era un fenomen. Numai la cele cereşti se gândea. Cu acestea trăia. Două cuvinte ne spunea mereu: „răbdare, răbdare şi rugăciune”. Chiar şi aici ne ajută atât cât îi îngăduie Pronia lui Dumnezeu. Fiind sub ascultarea lui, niciodată nu ne certam între noi. Din exterior, unii ne creau probleme. Îl calomniau pe stareţ, îl învinuiau, dar stareţul Iosif zicea: „lăsați-i să zică ce vor! Noi să nu spunem nimic!”
În acest an iarna este înfricoșătoare. În acest secol se prea poate să nu mai fi fost una asemănătoare. Aici, desigur, nu este nici măcar umbră acelor geruri din ținuturile noastre, „toamna” care s-a prelungit, zlotoasă și cețoasă, nu îmi este prielnică sănătății și nu mă inspiră în muncă fizică.
Şi pocăinţa se învaţă; nu ajunge nimeni dintr-odată la o pocăinţă adâncă. Îmi vine acum în minte un cuvânt de la Părintele Teofil Părăian, care zicea despre Taina Sfintei Spovedanii: „Să ne spovedim cum putem, ca să ajungem să ne spovedim cum trebuie”. Aşa aş zice şi eu aici: să-I dăm lui Dumnezeu pocăinţa atâta cât o avem, şi să ne rugăm Lui să ne înveţe adevărata pocăinţă. Ne adâncim în duhul acesta de pocăinţă pe măsură ce ne adâncim în relaţia cu Dumnezeu.
Să zicem că cineva îţi face vre-o nedreptate. Tu în toate privinţele eşti cinstit şi o vecină, soţul, soţia sau unul din copii se va răzvrăti împotriva ta şi-ţi va zice cuvinte de ocară, desfrânat, desfrânată, cuvinte grele care-ţi pătrund inima ca o sabie şi nu pricepi ce poate fi, ba te şi mânii şi dai şi tu cu o sabie asupra lui şi aşa se ajunge la vrajbă şi la lucruri slabe.
Şi acest loc al nostru are cerul său. Acesta este biserica aceasta sfântă. Pentru că fiecare biserică este o bucată de cer pe pământ. Şi când eşti în biserică, iată, eşti deja în cer. Când pământul te chinuie cu iadul său, aleargă la biserică; intră în ea şi iată, ai intrat în Rai.