
“Să ne depărtăm de lucrurile pământeşti, că şi magii, atâta vreme cât erau în Persia, vedeau numai steaua; dar când s-au depărtat de Persia, au văzut pe Soarele dreptăţii!


“Să ne depărtăm de lucrurile pământeşti, că şi magii, atâta vreme cât erau în Persia, vedeau numai steaua; dar când s-au depărtat de Persia, au văzut pe Soarele dreptăţii!

De ce nu văd nici o schimbare în viața mea, deși mă străduiesc și mă rog?


Hristos Se naşte într-o iesle săracă din Betleemul Iudeii, pentru că în casă de om „nu mai era loc de găzduire” (Luca 2, 7). Adam şi Eva nu au fost alungaţi din rai, până nu au alungat ei raiul din inima lor. Adică s-au lepădat de cuvântul lui Dumnezeu şi au primit minciuna diavolului, care aduce iad, întotdeauna. Dumnezeu nu a renunţat însă la a (re)veni în inima omului.

Leapădă amintirea zilei de ieri şi grija zilei de maine. Trăieşte zi de zi. Incepe-ţi ziua neprivind în urmă şi negândind la ce va fi; ia-o de proaspătă şi nouă; crede că viaţa ta începe azi, şi azi se va sfârşi.


-Părinte, eu de la vară plec la mănăstire (de tot).

Premisa că ar trebui să fim fericiţi în fiecare clipă a vieţii noastre e fundamental greşită şi produce foarte multă frustrare, pentru că oamenii intră în competiţie cu un model ireal, utopic.

In primul rând, omul care iubeşte dă, vrea să dea! Pentru a da însă, pentru a da în chip desăvârşit, pentru a da fără să-i provoace durere celui care primeşte, trebuie să ştie să dea. Cât de des dăm nu din dragoste, dragoste adevărată, plină de abnegaţie, generoasă, ci pentru că atunci când dăm creşte în noi sentimentul propriei importanţe, propriei grandori!



Aici, în biserică, omul descoperă adevărata noblețe a sufletului său, prețul și scopul vieții, menirea lui; aici i se dezmeticește sufletul din năuceala deșertăciunilor și patimilor vieții; aici își descoperă destinul vremelnic și veșnic; aici își cunoaște amara și adânca sa cădere și stricăciune prin păcat; aici i se descoperă Mântuitorul și mântuirea noastră, mai cu seamă în sfintele și de-viață-făcătoarele Sale Taine; aici i se face cunoscută adevărata sa relație cu Dumnezeu, cu semenii, cu familia, cu societatea în care trăiește.

Mai rămân în istorie multe lucruri să se întâmple, dar reiau firul ăsta: răul trebuie să se desfăşoare până la capăt, Dumnezeu i-a dat îngăduinţă, aşa cum vedem pe Hristos în Ghetsimani, zicând: Dar ăsta este ceasul vostru şi puterea întunericului, şi de n-ar fi zis Cuvântul lui Dumnezeu-Hristos aceste cuvinte, n-ar fi putut cei care au venit cu bâte, şi cu săbii, şi cu altele să-L aresteze – cum zicem azi -, n-ar fi putut să-L aresteze dacă Hristos, cu dumnezeiască putere, n-ar fi zis: Da, ăsta este ceasul vostru şi puterea întunericului!

* Un lucru trebuie, această poruncă a lui Hristos este valabilă pentru noi toți, încât grija față de nevoile noastre de trai să fie atât cât e necesar și să avem toți ca preocupare a noastră cum să ne facem plăcuți lui Dumnezeu, cum să ajungem la mântuirea sufletului nostru nemuritor.

Poetul Mihai Eminescu are o poezie în care spune așa: „Cu mâine, zilele-ți adaugi,/ Cu ieri, viața ta ți-o scazi, / Având cu toate astea-n față,/ De-a pururi, ziua cea de azi.”


«Însuți Preabunule Stăpâne, binecuvintează, cu dumnezeiescul Tău Har, acest an. Dăruiește pământului ploi pașnice spre aducere de roade, văzduh prielnic și sănătos oamenilor și animalelor bine întocmește, dă-ne ca în pace și înțelegere deplină să trecem cursul anului, împodobiți cu cununa slavei prin virtuți, mergând cuviincios, ca ziua, întru lumina poruncilor Tale» (rugăciune din cadrul Slujba trecerii dintre ani)