Monahul este „rugător pentru întreaga lume”, spune Sfântul Siluan Atonitul despre mijlocirea prin care monahii slujesc întreaga umanitate. Dar rugăciunea, curățitoare a sufletelor, este și maica tuturor faptelor bune.
Așa cum am spus, istoria arată cu prisosință calitatea mănăstirilor de a fi izvor de sfințenie, de bine, adevăr și frumos. Tezaurul liturgic și iconografic al Bisericii își are punctul de plecare în ostenelile călugărești.
În viața duhovnicească, pașaportul este smerenia. Bagajul sunt virtuțile. Oricât de trebuitoare ar fi ele, fără smerenie nu sunt în stare să ne deschidă porțile împărăției lui Dumnezeu. Doar smerenia ne dă acces la minunata Împărăție a harului!
Să luăm o altă pildă. Ajungi într-un anume loc noaptea și duci cu tine valize grele, pline de lucruri de valoare. Dorești să urci până la ultimul etaj al unei clădiri foarte înalte. Ascensorul poate să te ducă destul de ușor și de rapid sus, pentru o mică monedă.
Cel ce a păcătuit faţă de Dumnezeu are trebuinţă de împăcare. Arătarea Domnului nostru lisus Hristos ucenicilor Lui după Înviere şi puterea dată lor de a dezlega păcatele mărturiseşte aceasta.
Fiindcă mărturisirea este un imbold înnăscut, la fel şi înduplecarea divinităţii este o întoarcere naturală mişcată spre aceasta, fiindcă sufletul simte că a păcătuit faţă de Dumnezeu şi că trebuie să satisfacă dumnezeiasca dreptate pentru a dobândi vindecare.
În rugăciunea a patra din rânduiala Sfintei Împărtășiri, a Sfântului Simeon Metafrastul, se spune: „miluiește-mă, Doamne, că nu sunt numai neputincios, ci și zidirea Ta sunt”. Suntem zidirea lui Dumnezeu, suntem lucrul mâinilor Lui.
Suntem creați de El și suntem dorul lui Dumnezeu. El pe noi ne-a dorit și ne dorește, pe noi ne vrea lângă El și nu în altă parte. De ce? Pentru că ne-a iubit și ne iubește. De aceea, nimeni să nu fie trist, ci fiecare să îndrăznească să vină la Stăpânul. Te-a asuprit păcatul? Păcatul ți-a îngropat cumva mintea? Vino, frate, la Hristos!
Cum să descriem vasul iubirii, unealta şi mijlocul prin care Dumnezeu Ziditorul comunică cu făpturile Sale? Cum să o descriem pe aceasta, care s-a numit pe ea însăşi fiică a lui Dumnezeu şi iconom al desăvârşitelor bogăţii.
Când Sfântul Ioan cel Milostiv era tânăr, se gândea să pună în lucrare în viaţa sa împreună-pătimirea şi milostenia. Atunci i s-a înfăţişat această atotvirtute şi ca o împărăteasă plină de har i-a grăit:
Dumnezeu Și-a dorit pentru Sine o desfrânată. Cum, Dumnezeu Și-a dorit o desfrânată? Da, o desfrânată. Despre firea noastră vorbesc.
O desfrânată Și-a dorit Dumnezeu? Omul dacă își dorește o desfrânată este condamnat, iar Dumnezeu Își dorește o desfrânată!?
Și încă foarte mult! Omul își dorește o desfrânată ca să devină desfrânat, în timp ce Dumnezeu Își dorește o desfrânată ca să o preschimbe în fecioară. Dorința omului este pierzanie, în timp ce dorința lui Dumnezeu este mântuire pentru cea dorită…
ÎPS Mitropolit Bartolomeu Anania: Păcatul este cauza suferinţei. Predică la Duminica slăbănogului din Capernaum.
Vindecarea slăbănogului din Capernaum este una din minunile lui Iisus, consemnată în Evanghelia după Matei (9:1-8), în cea după Marcu (2:1-12) și în cea după Luca (5:17-26).
Pemptousia: De mai multe ori, în dialogurile noastre, ne-am referit la personalitatea părintelui Emilianós. Care considerați că a fost rolul său în reînvierea vieții monahale în zilele noastre?
Gheronda Elisei: Pentru a vorbi despre gheronda Emilianos am avea nevoie de o zi întreagă, și tot nu ne-ar ajunge, dar, dacă ar fi să-l caracterizăm într-un singur cuvânt, am putea spune că gheronda Emilian era un om deplin în tot ceea ce făcea, în viața sa, în gândurile sale, în modul său de a percepe lucrurile, de a comunica cu ceilalți. Era, deci, un om deplin atât în latura eclezială, cât și în cea socială.
Ai văzut unde şi când ne răsplăteşte Domnul pe cei „după asemănare”? Că răsare soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. De te vei face urâtor de rău, nepomenitor de rău, fără să îndepărtezi pe vrăjmaş, neţinând minte vrăjmăşia de ieri, de te vei face iubitor de fraţi, împreună-pătimitor, te-ai asemănat lui Dumnezeu.
Dacă în ce fel este Dumnezeu către tine, păcătosul, care te împotriveşti Lui în fiecare zi, te vei face astfel către fratele cel ce ţi-a greşit ţie, cu dragoste desăvârşită şi cu milostivire faţă de aproapele, te-ai asemănat lui Dumnezeu.
Zis-a avva Pimen: Învață-ți gura să vorbească cele ale inimii!
A întrebat un frate pe avva Pimen, zicând:
– De voi vedea greșeala fratelui meu, bine este să o acopăr?
I-a zis lui bătrânul:
Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie – Cea mai mare înțelepciune care păzește pe om de tot păcatul.
Cuvinte cheie: Gândul la moarte. Ferirea de păcate. Frica de Dumnezeu. Frica de moarte. Plângerea păcatelor.
M-am pomenit odată aici cu un om tânăr. Era el aşa, cam delicat, venea de la Bucureşti – şi m-a întrebat: „Dumneata eşti părintele Paisie?”
Şi i-am răspuns aşa: „D-apoi, or mai fi şi alţii, n-oi fi numai eu”.
Dar el a zis: „Am auzit de dumneata şi am venit să te văd”. Şi atunci i-am zis eu cuvântul acesta:
1. Mai multă grijă are Dumnezeu de mântuirea noastră decât noi înşine.
2. Duşmanii Ortodoxiei vor să distrugă orice urmă de credinţă. Ce nu reuşesc să facă cu propaganda, fac cu banii şi împrumuturile, numai să facă pe toată lumea să spună ca ei, că răul e bine şi binele e rău.
Părinte, cum dobândim pacea? Războiul nevăzut cum îl înfruntăm mai bine?
– În primul rând, să nu-i judecăm pe alţii, să nu ne comparăm cu alţii, pentru că rugăciunea fariseului: „Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, că nu-s ca acest vameş” e rugăciune de mândrie, de dispreţ, şi Dumnezeu n-a acceptat-o şi a ajuns în fundul iadului cel care dispreţuia pe altul. Trebuie să ne rugăm pentru toţi.
Familia este lăsată prin voia lui Dumnezeu și ea trebuie să fie plină de iubire jertfelnică: „Din punct de vedere teologic, familia este o instituţie fundamentată prin voinţa lui Dumnezeu, trebuie să fie monogamă, heterosexuală, să aibă binecuvântarea lui Dumnezeu, iar membrii ei să confirme că relaţia care îi uneşte este o relaţie de iubire jertfelnică. Dacă pornesc de la aceste caracteristici fundamentale ale familiei, mă plasez deja în spaţiul revelaţiei supranaturale a lui Dumnezeu, unde nu pot vorbi nici de modernitate, nici de tradiţie, ci vorbesc de o constantă a unei realităţi care se numeşte societatea umană.
La fiecare Liturghie, Domnul este de față și împreună cu El toți îngerii și sfinții, dar și toți aleșii lui Dumnezeu care sunt în viața aceasta. Sfântul Pavel spune că ori de câte ori venim la Liturghie trebuie să aducem cu noi tot ce avem mai bun.
În măsura în care un om are responsabilităţi mai mari în omenire, i se va cere mai mult şi în faţa Judecăţii.
Este considerabilă răspunderea conducătorului ce orientează un popor, îi face o anumită educaţie, îi proclamă o anumită învăţătură, îl angajează în anumite bătălii, îi dă anumite legi şi orânduiri, îi dă o justiţie dreaptă ori nedreaptă, îi păzeşte sănătatea trupească şi sufletească, creează o societate dreaptă ori abuzivă, respectă libertatea şi demnitatea oamenilor ori îi tiranizează, încurajează valorile morale ori recurge la ce e negativ în lume şi, în cele din urmă, conduce lumea spre mântuire ori spre neant.