Adesea calitatea de preot se confundă cu aceea de duhovnic, dar nu toţi preoţii sunt duhovnici. Duhovnicia este o atribuţie specială a preoţimii şi nu toţi o pot săvârşi.
Duhovnicia e o lucrare harică. Duhovnicul este instrumentul iubirii dumnezeieşti, care se contopeşte cu intimitatea sufletească a omului prin lucrarea Duhului Sfânt. Prin urmare nu poate fi lucrare duhovnicească în afara Bisericii, în afara Duhului Sfânt.
Domeniul de activitate al duhovnicului este viaţa lăuntrică a oamenilor, în toată complexitatea ei. Uriaşă misiune! Să cunoşti, să zideşti, să vindeci şi să desăvârşeşti omul în intimitatea sa sufletească, dar şi în dimensiunea sa socială, căci toată viaţa omului depinde de procesele dinlăuntrul lui, de gândurile, sentimentele, năzuinţele, credinţa şi capacitatea lui ori de patimile, păcatele, satanizarea şi alienarea din el. De viaţa sufletească depind şi sănătatea trupului şi sănătatea societăţii. Având un rol atât de important, duhovnicii ar trebui să fie foarte mulţi în lume, căci lumea are nevoie de ei.
De om, şi cu deosebire de sufletul lui, trebuie să te apropii cu sfială şi cu încredinţarea că intri în ”sfânta sfintelor” a naturii umane. Deci să te înarmezi cu Duh Sfânt, cu multă ştiinţă şi cu multă experienţă, pentru a nu răni omul în sufletul lui, căci i-ai distrus toată viaţa. Dar nu numai duhovnicii ar trebui să se apropie cu sfinţenie de oameni, ci şi profesorii, medicii, politicienii, creatorii de arte, gânditorii, oamenii de ştiinţă, ba chiar şi economiştii. Căci ţinta finală a lumii acesteia este eliberarea oamenilor de ignoranţă şi păcat – şi asta suntem datori s-o facem toţi unii faţă de alţii[1].
Duhovnicul este un prieten apropiat, este un pedagog, este un medic, este un om cult, este un cap al polisului (cetăţii), are o viziune socială şi nimeni nu ştie mai bine ca el cum trebuie rezolvate problemele comunităţii omeneşti.
Poate că nu mai sunt prea mulţi astfel de duhovnici, dar nici oamenii nu-i mai cercetează, ci preferă filosofii atei, politicienii mincinoşi, medicii materialişti, educatorii convenabili, economiştii egoismului şi plăcerilor deşănţate.
Lumea trebuie să regăsească rolul duhovnicilor şi să şi-i formeze.
(Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Ediția a II-a, Editura Bonifaciu, Bacău, 2012, pag. 457-458)
[1] ”Izbăveşte şi tu, cel ce ai fost izbăvit de Dumnezeu. Mântuieşte, tu cel ce ai fost mântuit, pe cel dus la moarte, şi nu cruţa nimic ca să răscumperi pe cei omorâţi de draci. Căci aceasta este marea luptă înaintea lui Dumnezeu, mai presus de toată lucrarea şi contemplarea oamenilor şi a îngerilor. [Scolia Pr. Stăniloae: Fiecare poate fi astfel un misionar al mântuirii în Hristos. Fiecare îl poate face pe Hristos lucrător prin sine şi simţit de ceilalţi. Nu se cade nimănui să rămână spectator pasiv la lucrarea preoţilor Bisericii. Toţi suntem ostaşi angajaţi în luptă pentru Hristos, fiecare are o armă duhovnicească cu care poate purta această lupta]” (Sf. Ioan Scărarul, Filocalia, IX, cuv. XXXI). (N. ed.)